Personalizare de lux: tratament regal pentru noul Porsche Macan S din partea diviziei Porsche Exclusive Manfaktur

de Mircea Meşter
Luni, 31.12.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jante în culoarea caroseriei, furnir injectat cu aluminiu și multe alte "bunătăți": clienții Porsche care nu sunt mulțumiți de opțiunile de personalizare pe care le oferă noul Macan pot opta pentru pachetele Porsche Exclusive Manufaktur.

Divizia de personalizare a mărcii Porsche, denumită oficial Porsche Exclusive Manufaktur (PEM), a prezentat un kit estetic dedicat recent lansatului Macan S. Ca de obicei, deși catalogul diviziei speciale Porsche este unul foarte generos, PEM doar exemplifică pe cel mai nou model din gamă posibilitățile de individualizare pe care clienții le au în general în familia de modele ale mărcii.

În cazul lui Macan S, designerii Porsche Manufaktur demonstrează capacitatea de personalizare printr-o nuanță exterioară Volcano Grey Metallic asortată cu un pachet de caroserie SportDesign: o parte frontală diferită de modelul de serie care este oferită în culoarea caroseriei și se concentrează pe prizele imense de aer, o zonă posterioară subliniată de evacuarea Sport cu țevi argintii sau negre și de difuzorul inspirat din motorsport și prin elemente distinctive precum oglinzile vopsite în nuanța caroseriei și mânerele negre glossy ale ușilor.

Jantele de 20 de inch au spițe duble, așa cum se întâmplă de obicei pe versiunile Turbo ale modelelor Porsche, și pot fi comandate și ele în culoarea caroseriei (Volcano Grey Metallic în acest caz), pe lângă linia de nuanțe dedicate jantelor deja disponibile pe Macan: GT Silver, Platinum satinat, Negru satinat sau Negru glossy.

Interiorul Macan S imaginat de Porsche Exclusive Manufaktur este și el special.

Nuanțele crem regăsite pe scaune, bord și în zona podelei sunt un amestec asortat de Mojave Beige și Luxor Beige, iar pielea își face loc implicit pe elemente de obicei simple, precum culoana de direcție, baza scaunelor sau marginile covorașelor. Nuanța deschisă de crem din interiorul mașinii asigură și fundalul cadranelor analog. Sigla Porsche este ștanțată la nivelul tetierelor în pielea scaunelor.

Pe lângă piele, interiorul creat de PEM pentru Macan S este asezonat cu plăci fine din furnir natural în care sunt injectate elemente din aluminiu pentru un efect lucios special. 

Comentarii (3)

  • Corocsenie Adrian
    Cine cumpara un Porsche, isi cam configureaza dupa bunul plac masina. Oricat de bine l-ar configura ei, nu o sa iti placa un anumit element. Asa ca e bine sa ti-o configurezi tu. Nu are rost sa ne convinga cu gusturile lor. Suntem cu totii diferiti si gusturile noastre de asemenea diferite. Nu ne putem sincroniza 100%. Mi-am configurat un Macan acum o saptamana pe site-ul lor si de la 61 si ceva de mii l-am dus in 97 de mii si ceva. Nu i-am pus decat ce e folositor. Nimic din asistente si prostii inutile care mai rau te incurca. Lucruri gen geamuri termice privacy, sistem de sunet Burmester , culoare espresso (brown) la interior cu lemn pe volan si cusaturi bej. Insertii cu logo-ul Porsche pe cotiera si tetiere etc. Vreti sa stiti cat costa sa ii pui alta nuanta de cusaturi ? In jur de 4300 euro. ENORM ! Dar au efect. Merita daca ii ai. O data ti-o iei. Asa ca un Porsche sub 90 de mii e greu de luat sa iti placa tot la el. Trebuie sa nu iti pese sa il iei cum ti-l dau ei.
    7 11
  • ACEdikk
    Mai nene, tu chiar existi ?!
    Pai cum să fie "folositor* un optional de genu atzei colorate la 4300 euroi ???
    In fine, fiecare cu pasarelele lui, da-n orice caz nemtii se bucura ca banetul clientilor e invers proportional cu nr. neuronilor.
    5 0
  • La multi ani AM
    eu nu stiu nemteste si sunt interesat sa stiu de ce se scrie MANFAKTUR cu litere mari ,st Manufaktur cu litere mici?
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru