Luni, 1 iulie, a intrat în vigoare o schimbare legislativă importantă pentru producătorii auto care comercializează mașini electrice pe teritoriul Uniunii Europeane.
Astfel, toate modelele noi de mașini electrice care sunt produse după 1 iulie trebuie echipate obligatoriu cu un dispozitiv care produce sunete asemănătoare cu cele ale mașinilor cu motoare cu combustie internă.
Dispozitivul a primit numele Acoustic Vehicle Alert System (Avas), iar sunetul este produs atunci când mașina electrică merge cu spatele sau cu viteze de până la 19 km/h. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că mașinile electrice nu emit niciun sunet, astfel că există pericolul ca pietonii să nu le audă și să fie accidentați. De altfel, oficialii Uniunii Europene consideră că, atunci când dă cu spatele sau merge foarte încet, o mașină electrică se află cel mai probabil în apropierea unor pietoni.
Pe de altă parte, șoferii vor avea posibilitatea de a dezactiva dispozitivul dacă consideră că acesta nu este necesar în anumite situații.
Începând din 2021, regula introducerii dispozitivului Avas se va aplica pentru toate mașinile electrice produse, nu doar pentru modelele complet noi.
Chiar dacă reprezintă un pas înainte, noua legislație a fost criticată pentru faptul că este obligatorie doar la o viteză mai mică de 19 km/h, considerată prea mică de anumite ONG-uri.Via BBC
am mai zis asta cu multi ani in urma: e ironic ca producatorii premium se chinuie sa faca limuzinele mari cat mai silentioase , s-klasse, 7 series, a8, iar acum masinile trebuie sa fie mai zgomotoase.
Parca vad anuntul pentru autonome: "Noul bmw ixz (aici poate fi oricare marca) cu multiple moduri de condus autonom ce simuleaza comportamentul unui pilot (sau a unui meltean cu ceafa lata) o senzatie de dinamism pe bancheta spate....
La modul meltean va arunca si cu coji de seminte pe geam ca sa fie cat mai reala.
Gata, s-a dus vremea lucrurilor reale, acum se umbla la stimulli potriviti si se simuleaza lucruri pentru care trebuia munca si rabdare.