Pentru cine se fac maşinile autonome? Doar 16% dintre şoferi vor să cumpere una, jumătate nu vor funcţii autonome

de Daniel Popescu
Marti, 24.05.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Doar 16% dintre şoferi sunt interesaţi să cumpere o maşină autonome, în timp ce aproape jumătate nu vor să beneficieze de niciun fel de tehnologie care să uşureze condusul.

Numeroşi constructori dezvolta în prezent diverse tehnologii care în următorii ani vor avea ca rezultat apariţia maşinilor autonome. Trendul a fost iniţiat de companii de tehnologie precum Google, iar producătorii se tem că orice întârziere în dezvoltarea unor astfel de tehnologii le va afecta cota de piaţă în viitor.

Investiţiile în realizarea unor astfel de maşini se fac însă în contextul în care şoferii nu par foarte interesaţi să se lase conduşi spre locul de muncă de un computer instalat la bord.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Michigan, doar 16% dintre şoferi ar cumpăra maşini complet autonome, 39% ar alege o maşină cu câteva funcţii autonome, în timp ce 46% dintre şoferi vor o maşină fără niciunul fel de funcţie autonomă. În plus, 95% dintre şoferi vor ca maşinile autonome să aibă în continuare volan şi pedale pentru a putea fi conduse tradiţional în anumite situaţii.

Urmareste Automarket
"Un subiect comun pe marginea acestor sondaje este o dorinţă puternică de a menţine abilitatea de a controla o maşină autonomă.
Se pare că cedarea controlului este una dintre principalele probleme când vine vorba de acceptarea acestor vehicule"
, afirma autorii studiului.

Nici măcar tinerii nu sunt foarte interesaţi de maşinile autonome: doar 19% dintre tinerii cu vârsta intre 18-29 de ani ar cumpăra o astfel de maşină. Una dintre explicaţii este ca şoferii de tem de apariţia maşinilor autonome din motive de securitate. Studiul arata că doar 9.6% dintre şoferi nu au niciunul fel de îngrijorare cu privire la aceste maşini, în timp ce 61% dintre şoferi au răspuns că sunt "moderat îngrijoraţi" sau "foarte îngrijoraţi" de maşinile autonome.

"Opinia publică este remarcabil de consecventa pe parcursul celor doi ani în care a fost realizat acest studiu, în ciuda acoperirii mediatice în creştere legată de maşinile autonome", mai precizează autorii studiului.

Via Automotive News

Comentarii (2)

  • Ni le bagă forțat pe gât. Se încearcă o schimbare forțată a domeniului auto. Și nu numai.
    2 0
  • Au facut sondajul la cine nu trebuia... cei care o sa foloseasca masinile autonome or sa fie persoanele fara carnet auto
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru