Pe când și în România? Anglia introduce măsuri drastice împotriva utilizării telefonului la volan: permisul suspendat 6 luni la a doua abatere

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Luni, 19.09.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Anglia va introduce în 2017 măsuri grele împotriva utilizării telefonului la volan. Șoferii începători și cei prinși de mai multe ori încălcând regulile vor fi amendați și se vor trezi cu permisele suspendate.

Utilizarea telefonului mobil la volan a devenit din ce în ce mai frecventă în rândul tinerilor, care vorbesc, răspund la mesaje sau intră pe rețelele sociale chiar și în timp ce conduc.

Pentru a reduce numărul șoferilor care apelează la telefonul mobil la volan, guvernul Marii Britanii a anunțat că va introduce măsuri drastice începând din anul 2017. Astfel, șoferii prinși că utilizează telefonul mobil în timp ce conduc vor primi 6 puncte de penalizare și o amendă de 200 de lire sterline, echivalentul a circa 1.000 lei, comparativ cu 3 puncte de penalizare și amendă de 100 de lire sterline în prezent.

În primii doi ani de la obținerea permisului, șoferii britanici au permisul suspendat la acumularea a 6 puncte de penalizare în intervalul de 24 de luni, astfel că în cazul acestora vorbitul la volan are drept efect direct imposibilitatea de a mai conduce mașini timp de jumătate de an. Pentru a-și recăpăta permisul, aceștia vor fi nevoiți să dea noi teste teoretice și practice.

Urmareste Automarket
De asemenea, șoferii cu mai mult de doi ani experiență la volan care sunt prinși a doua oară în timp ce folosesc telefonul la volan primesc o a amendă de 1.000 de lire sterline (cca.
5.000 lei) și au de asemenea permisul suspendat pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.

Măsurile au fost adoptate în urma unui raport care a evidentat că 11 milioane de șoferi britanici au recunoscut că au vorbit la telefon în timpul condusul în ultimele 12 luni, în timp ce 5 milioane de șoferi au făcut poze sau au filmat cu telefonul în timp ce se aflau la volan. În plus, numărul șoferilor care consideră că este acceptabil să vorbești la telefon la volan s-a dublat în ultimii doi ani, de la 7% la 14%.

Via The Guardian, Auto Express

Comentarii (6)

  • bolovan
    Veci pururi. Noi inca credem ca suntem mai eficienti in franare decat un pilot de curse. Ca o sigla premium pe capota tine loc de inteligenta. Sa fim seriosi. Intr-o tara in care se primeste cu suspendare daca omori 3 oameni cu masina...si lumea protesteaza impotriva RCA-ului...dar nimeni nu protesteaza impotriva accidentelor mortale...doar cauta scuze?
    9 3
  • Sunt scumpe dispozitivele free hands? De la 300 la 1000 de euro la producatorii de volum pentru cand nu vine in standard. Aftermarket cu 100 de euro iei un radio cu bluetooth si usb de moare lumea. Pentru saracii exista si casti bluetooth la 15 euro, bonus pari ocupat cand cumperi pulpe congelate.
    In fine la ce cumperi juma' de metru de telefon daca nu te vede nimeni cu el.
    9 0
  • @Automarket. O clarificare, va rog. Nu este specificat in articol daca vorbitul la telefon folosing handsfree se incadreaza in aceasta abatere, insa in articolul scris pe website-ul Auto Express este specificat mai clar: "Texting, making phone calls without a hands free kit or checking social media accounts will incur a £200 fine and six driving licence penalty points from 2017."
    De asemenea, conform articolului scris pe Automarket, este specificata o statistica, insa aceasta nu este de asemenea foarte clara, deoarece se poate considera ca sunt incluse si convorbirile cu hands-free, iar in articolul de pe Auto Express este multe mai clar: "A third of drivers surveyed admitted they've used a mobile for calls - and not with a handsfree system - while one in five admitted they'd sent a text, e-mail or posted on Facebook, Twitter and Instagram. "

    In rest, total de acord cu astfel de masuri! Desi sunt foarte strict cu folositul telefonului la volan, trebuie sa recunosc ca mi se intampla si mie sa mai calc pe bec, rar, dar se mai intampla, insa ce nu fac niciodata este sa scriu mesaje! :(
    Ce nu pot intelege absolut sub nicio forma, este vorbitul la telefon a celor care prin meseria lor sunt tot timpul la volan (taximetristi, soferi de autobuz, transportatori de marfuri - mici si mari etc.) si pe care ii vad deseori cu telefonul la ureche! Nu pot intelege de ce naiba nu isi instaleaza un hands-free kit pe masina, sau sa isi cumpere naibii niste casti cu bluetooth sau cu fir.
    8 0
  • foarte bine, trebuia sa fie activa din noiembrie!

    totusi par mici aceste amenzi comparate cu ale noastre.

    pana la a fi prinsa o astfel de persoana cocalara, cel mai bine e s-o tinem in claxoane cand o observam.
    3 0
  • wow, o sa vedem numai barbati pe sosele.
    0 0
  • Si eu cum mai filmez sa pun pe snapchat cand dau maneaua la blana in timp ce conduc ? :)))))))))))
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru