"Passat CC", doar "CC" sau alt nume? Noua generație a coupe-ului german cu patru uși vine în 2017

de Mircea Meşter
Marti, 23.08.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În dorința de a sublinia caracterul individual al fratelui coupe cu patru uși al lui Passat, Volkswagen are de gând să-i schimbe numele vechiului CC. Design-ul va fi și el unul care-l va scoate-n evidență în gama actuală a mărcii și va fi inspirat de un concept lansat anul trecut.

Dacă prima generație a versiunii "coupe cu patru uși" a lui Passat a fost denumită oficial Passat CC, Volkswagen a încercat să se rupă cu numele de cel mai popular sedan al gamei odată cu lansarea celei de-a doua generații, denumită simplu doar "CC". Ei bine, al treilea model pe linie cronologică din familia modelului de familie cu spate plonjat își propune să se diferențieze vizual și mai mult de actualul Passat, urmând să primească linii și forme inspirate din conceptul Sport Coupe GTE, prezentat în primăvara anului 2015

Scopul celor de la Volkswagen este de a dezvolta o mașină care să arate, să se simtă și să fie cu un pas în fața lui Passat în ceea ce privește calitatea percepută. Iar cum designul exterior dinamic și agresiv este primul contact pe care clienții îl au cu mașina, biroul de creație al mărcii germane va plusa pe noul CC cu tușe clare de personalitate care-l vor transforma într-un model plasat ca percepție deasupra actualei generații a modelului clasic de clasă medie a nemților.

Mai mult, britanicii de la Autocar scriu că Volkswagen are de gând să schimbe numele modelului și să adopte unul de sine stătător care să-l evidențieze în gamă. Provocarea este una ridicată pentru marca germană în condițiile în care CC este vândut mai bine decât omologul său sedan "clasic" pe multe piețe importante ale lumii, implicit în Statele Unite. 

În ceea ce privește motorizările, viitorul model va prelua în mare opțiunile aflate deja sub capota fratelui Passat.

Rămâne de văzut dacă versiunea hibridă va fi reprezentată de același sistem aflat astăzi pe Passat GTE (patru cilindri+electric) sau dacă germanii vor miza pe sistemul pe care l-au montat pe conceptul Sport Coupe GTE atunci când l-au prezentat anul trecut la Geneva: V6 de 3.0 litri plus motor electric. Puterea totală oferită de acest pachet era de 380 CP, accelerația 0-100 km/h avea loc în 5.2 secunde, iar mașina putea consuma doar 2.0 litri/100 km atunci când era rulată în modul hibrid până la consumarea energiei din baterie.

via Autocar

Comentarii (18)

  • Spatele e ireprosabil...la restu se mai poate lucra !
    12 4
  • farurile si grila radiator destul de confuz....nu stiu ce-i acolo
    9 6
  • Iar rezultatul final va fii un banal VW Passat cocosat cu multi-plastics la bord si la pret peste B8 ( pe 6j de mii euro ), iar cu motoare depasite banuite de poluarea a hetare de paduri si pasuni. Eco absolut zic nemtii. Adica ''blu efisansi''
    9 31
  • Mie exact spatele mi se pare ciudat!
    5 8
  • Masina este absolut superba. Mult peste design-ul de volum.

    @Pastilov zis "recall" loveste din nou. In gol.
    21 9
  • @Maxim.Peco
    Iar ai revenit Madalescu ? Al catelea cont e asta ? Cred ca jumatate din conturile de pe automarket sunt ale tale ....
    12 1
  • Iar rezultatul final va fii un banal VW Passat cocosat cu multi-plastics la bord si la pret peste B8 ( pe 6j de mii euro ), iar cu motoare depasite banuite de poluarea a hetare de paduri si pasuni. Eco absolut zic nemtii. Adica ''blu efisansi''

    @cioflingeanu iar sta la butoane.
    5 13
  • Alta tzapa de masina marca Vw isi asteapta fraierii ;)))
    6 13
  • o masina frumoasa, dupa gusturile mele, si tehnologie ”in trend” cu o exceptie: este construita pe platforma MQB si va avea punte spate rigida, cu exceptia motorizarilor cu mai mult de 150 CP... dar preturile vor fi ”premium”
    3 4
  • Mie inca imi place si prima generatie de Passat CC... e superba si dupa 6-7 ani de la aparitie si nu acelasi lucru il pot spune despre Passat-ul B7.
    5 0
  • Nu o sa existe motorizari sub 150 cp pe CC, cel mai mic diesel de 2.0 litri are 150 cp, celalalt 190, iar benzinarul cel mai slab avea 160 cai si pe fostul 1.8tfsi
    3 1
  • https://autoworld.wordpress.com/2008/04/07/volkswagen-passat-cc-details-inf-photo/
    Aici gasesti tot ce ofera noul CC . Puntea aia de pe spate este mult mai rigida decat esti tu. @piramidon, esti simpatica.Ca un Siminica!
    5 3
  • BaditzaEx
    Au copiat noul Mondeo ( botul si spatele / stopuri ce-s schimbate )
    2 1
  • 1. banuiesc ca doar 50-60% din cumparatorii acestor masini stiu ce e aia o suspensie multilink... si probabil 80-90% din ei nu stiu in momentul cumprararii ca masina lor mult visata nu este dotata cu o asemenea punte pe spate... dar vor sesiza ciudatenia cand vor rula cateva mii de km cu masina pt ca imi imaginez ca doar 10% sunt atat de afoni in ale conduslui incat sa nu sesizeze diferenta de comportament rutier (asa cum sustinea cineva)

    2. pana si Dacia Duster cu tractiune integrala are suspensie spate multilink

    3. VAG incearca astfel sa prosteeasca cumparatorii in ideea ca acestia sunt ignoranti si nu se prind... parsivitatea lor consta in faptul ca platforma MQB este foarte modulabila si permite inclusiv montajul ambelor variante de suspensie... deci ar putea ca pe Skoda Fabia cu motorizari de 1.0 litri sa monteze punte rigida iar pe viitoarea Audi A1 sa monteze multilink... insa nu o fac, pt ca merge si asa... clientii nu se prind de pacaleala iar VAG face un profit suplimentar de cateva sute de euro

    4. nu ma interseaza daca Maxim.Peco este acelasi cu Mafia (asa cum spunea cineva) ci doar faptul ca are dreptate in ce spune... de ex Ford, Hyundai, Kia etc. ofera de la clasa compacta in sus suspensie multilink la toate modelele si asta fara a fi premium (inclusiv la preturi)
    5 4
  • @novox(piramidonul pentru caini) "Stii dc te intreb : ''chiulOasa''
    Ce inseamna dc in propozitia ta?
    In alta ordine de idei: am inteles ca passatul asta va fi all wheel drive,nu? Asta inseamna ca are punte rigida pe spate? Daca este asa, inseamna ca diferentialul spate este in portbagaj?
    4 3
  • Eu scriu "chiuloasa" dar pronunt "chiulasa". Eu oricand pot sa fac pe prostul. Asta este avantajul oamenilor inteligenti. Hauuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
    4 3
  • @patrocle! "Ai putea sa joci ca actor? "Really? Actorii joaca , de obicei. Stii tu ceva , dar nu stii destul!
    Explica-mi si mie, ca nu pricep. Sa ai tractiune integrala pe o masina care are punte rigida? Cum reusesti tu sa demonstrezi asta? Subaru are si el punte rigida? Cred ca da! Reactii adverse de la medicamentul novox? Este adevarat!
    3 2
  • Deja au fost publicate primele imagini spion cu CC.
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru