După ce Asociaţia Producătorilor Europeni a anunţat că în România s-au vândut 8.022 de maşini noi în penultima luna a anului, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a dezvăluit situaţia pe mărci.
Deloc surprinzător, Dacia se menţine pe primul loc în topul preferinţelor romanilor, cu 2.830 de unităţi, astfel că producătorul autohton deţin aproximativ o treime din piaţa, după o creştere de peste 56% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Skoda se menţine pe locul doi în acest clasament cu 666 de maşini noi comercializate, însă a învins la limită Volkswagen (651 unităţi), care a crescut cu 24% în ciuda scandalului emisiilor.
Cu numai câteva excepţii, aproape toţi producătorii au raportat vânzări cu creşteri spectaculoase în luna noiembrie: Renault a crescut cu 80% la 575 unităţi, vânzările Citroen şi Honda s-au dublat, în timp ce Kia şi Porsche au raportat vânzări de aproape patru ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
În schimb, vânzările Opel s-au prăbuşit cu peste 18%, iar Audi a comercializat cu aproape 4% mai puţine maşini decât în noiembrie 2014.
Via DRPCIV
Comentarii (0)