Pagani reuseste sa ofere pasionatilor un supercar exclusivist si capabil de minuni pe circuit: Zonda R, versiunea de performanta a modelului cu acelasi nume.
Dupa ce au stabilit record dupa record pe Nurburgring, cei de la Pagani si-au dorit un supercar si mai puternic, o versiune de performanta a celebrului Zonda. Asteptarea fanilor nu a durat mult, italienii reusind sa dea nastere intr-un timp record monstrului Zonda R, un supercar propulsat de un motor V12 cu 48 de valve si o capacitate de 6.0 litri, imprumutat de la divizia de performanta AMG Mercedes.
Resursele oferite de unitatea V12 sunt si ele impresionante, Zonda R bifand o putere totala de 750 cai si un cuplu motor de 710 Nm. Bagajul de putere este transmis puntii spate prin intermediul unei cutii secventiale cu 6 rapoarte, imprumutata de la X-Trac.
Performantele motorului sunt completate de o masa foarte scazuta, de numai 1070 de kilograme, obtinuta prin folosirea fibrei de carbon si a titaniului la nivelul caroseriei. In plus, Pagani a redus drastic si masa componentelor motorului, folosind de asemenea titaniu.
Multumita elementelor cu care Pagani a decis sa inzestreze supercarul, Zonda R reuseste sa sprinteze de la 0 la 100 de km/h in doar 2.7 secunde si sa atinga o viteza maxima de 350 Km/h.
Puterea motorului i-a fortat pe inginerii italieni sa foloseasca un nou pachet de frane ceramice, furnizate de Brembo, ascunse in spatele unor pneuri Pirelli P Zero de 335/30/20 pe spate si 255/35/19 pe fata, si o suspensie ajustabila.
La toate acestea se aduauga si un nou kit aerodinamic care include, o capota noua, un eleron urias si un deflector posterior, toate din fibra de carbon.
Desi cantareste putin peste o tona, Zonda R este o masina mare, la propriu, supercarul masurand in lungime 4890 de mm, in latime doi metri, in inaltime doar un metru, in timp ce ampatamentul ajunge la 2790 mm.
Noul Pagani ZOnda R va fi produs intr-un numar redus de exemplare, pretul supercarului fiind fixat 1.460.000 de euro.
via | Worldcarfans
Comentarii (0)