Pagani Zonda Fantasma Evo: italieni reînvie supercarul care i-a consacrat, cu o ediție specială

de Bogdan Mirică
Marti, 25.07.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pagani Zonda Fantasma Evo este dovada clară că ciclul de viață al supercarului Zonda nu s-a încheiat în anul 2013. Modelul italienilor continuă să trăiască prin versiuni unicat.

Pagani a devenit unul dintre cei mai populari constructori de supercaruri în anul 1999, odată cu lansarea lui Zonda, predecesorul actualului Huayra. Chiar dacă a fost pensionat oficial în 2013, Zonda s-a bucurat de o popularitate incredibilă, care i-a determinat pe cei de la Pagani să revină din când în când cu o reeditare a supercarului, bineînțeles în exemplar unic.

La fel se întâmplă și acum, la patru ani de la despărțirea de Zonda. Pagani prezintă Zonda Fantasma Evo, o mașină unică, produsă pentru prima dată în anul 2005 și relansată în 2017. În 2005 era vopsită în culoarea Metallic Orange, avea volan pe partea dreaptă și numărul de caroserie 53.

Povestea acestui supercar este una interesantă. Mașina a fost implicată într-un accident grav în 2012 și s-a reîntors în atelierele Pagani pentru a fi refăcută. Proprietarul, care a scăpat teafăr din incident, le-a cerut italienilor nu doar refacerea mașinii, ci și îmbunătățirea ei.

Esential 760 de cai putere oferă Pagani Zonda Fantasma Evo.
Așa că supercarul a primit o caroserie din fibră de carbon nevopsită, precum și câteva elemente aerodinamice de la Zonda Cinque și Zonda R.
Motorul a rămas același, furnizat tot de AMG, adică 7.3 litri și 760 de cai putere. Transmisia secvențială a fost înlocuită însă cu una manuală, similară celei de pe Zonda 760 LS, aparținând lui Lewis Hamilton.

În urma acestor îmbunătățiri care au readus-o la viață după accidentul serios din 2012, mașina a primit numele Fantasma.

via motor1

Comentarii (1)

  • Adrian C
    Cand totul este de consum si facut parca la norma, acest model demonstreaza ca inca mai exista in zilele noastre si bunuri facute cu pasiune si pt. totdeauna.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru