Pagani rupe barierele cromatice pentru un chinez care vrea să iasă în evidență: noul Huayra Dinastia este un adevărat curcubeu

de Bogdan Mirică
Marti, 18.10.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pagani le face pe plac și celor mai nebuni clienți. Constructorul italian a dus la extrem personalizarea unui Huayra pentru un client din China.

Pagani este unul dintre constructorii exotici de supercaruri cu o producție destul de limitată. Motiv pentru care, orice ediție specială este un adevărat motiv de sărbătoare.

Cel mai recent motiv de sărbătoare este introducerea versiunii Dinastia, programată să ajungă doar în China. Ea va fi produsă în doar trei unități, fiecare urmând a fi personalizată după bunul plac al clientului.

Unul dintre exemplare a primit o vopsea purpurie peste caroseria din fibră de carbon. De asemenea, supercarul vine cu un pachet de accesorii denumit Tempesta și evaluat la aproximativ 180.000 de dolari. Acesta include jante de 20 și 21 de inch, din aluminiu, îmbrăcate însă în aur.

Pachetul Tempesta mai include și patru amortizoare Ohlins și o serie de modificări aduse suspensiei pentru a face din Huayra o sportivă și mai agilă.

Esential 180.000 de dolari costă pachetul Tempesta instalat pe Huayra Dinastia.
730 de cai putere oferă noul Huayra Dinastia.
Nici interiorul nu a scăpat nepersonalizat, el fiind acum turcoaz.
Culoarea neobișnuită se găsește la nivelul scaunelor sportive, la nivelul portierelor și pe consola centrală. De asemenea, există și corespondențe la exterior, acolo unde apar praguri, o extensie pentru spoilerul față și etrieri turcoaz.

În ceea ce privește propulsia, Pagani nu a schimbat nimic. Este vorba despre același motor V12 de 6.0 litri, de proveniență AMG, capabil să dezvolte 730 de cai putere și 1000 de Nm, gestionați cu ajutorul unei transmisii secvențiale cu șase rapoarte.

Dincolo de introducerea ediției special Dinastia, Pagani lucrează la un nou record stabilit pe circuitul de la Nurburgring, acolo unde Huayra BC încearcă să devină cea mai rapidă mașină de serie.

via motor1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru