Orașul Manchester introduce intersecții cu semafoare controlate prin inteligență artificială: bicicliștii și pietoni, favorizați în detrimentul mașinilor

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Luni, 09.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Semafoarele din mai multe intersecții din Manchester sunt controlate de inteligența artificială. Principalele scopuri sunt fluidizarea traficulului și favorizarea bicicliștilor și pietonilor pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon.

Autoritățile locale din Manchester au anunțat implementarea unui sistem pilot în cadrul căruia trei intersecții din oraș au semafoare controlate printr-un sistem de inteligență artificială.

O serie de senzori detectează în timp real traficul din intersecții și decid cine primește culoarea verde la semafor. Scopul principal este ca participanții la trafic să ajungă mai rapid la destinație indiferent de mijloacele de transport pe care le folosesc.

Interesant este însă că sistemul de inteligență artificială va favoriza circulația bicicliștilor și pietonilor, întrucât autoritățile locale au observat că locuitorii preferă aceste soluții în timpul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

De exemplu, dacă există mai mulți bicicliști sau pietoni care așteaptă la semafor și o singură mașină care se apropie din altă direcție, sistemul de inteligență artificială va transmite semaforului să acorde verde pentru bicicliști și pietoni.

Pe lângă fluidizarea traficului, noul sistem ar trebui în teorie să permite și o reducere a emisiilor, întrucât mașinile ar urma să petreacă mai puțin timp în trafic la semafoare.

Sistemul de inteligență artificială a fost dezvoltat de compania Vivacity, care afirmă că proiectul va fi extins în încă 20 de intersecții până la sfârșitul anului viitor.

Via SmartCitiesWorld

Comentarii (3)

  • Clique
    Ce o să se distreze hackerii cu ele. Ohoo
    3 2
  • mircea badea
    aiurea sa dai prioritate la pietoni, inclusiv la biciclisti, creste poluarea.

    partea buna in uk e ca nu prea exista treceri de pietoni, doar cu buton, asteapta pietonul sa se faca verde pt el si pe urma cam alearga ca sa traverseze la timp. astfel traficul e mult mai fluid. nu se arunca manelistii cand au ei chef peste strada ca in ro.
    6 3
  • se prioritizeaza fluxul de pietoni/biciclisti cand sunt majoritari. Sistem inteligent identifica tipul si "concentratia" participantilor si actioneaza in consecinta.

    e greu de citit un text cap-coada?
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru