Opel va lansa un motor diesel de 1.6 litri şi 136 CP

de Sebastian Toma
Miercuri, 16.01.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Opel Zafira Tourer va fi primul model care va primi o noua motorizare diesel a familiei MDE, o unitate de 1.6 litri şi 136 CP.

Opel va lansa o nouă familie de motorizări diesel, care va înlocui actualele unităţi de 1.7 şi 2.0 litri. Noua familie se numeşte MDE şi va debuta pe Zafira Tourer, cu o unitate de 1.6 litri. Noul propulsor va fi disponibil în mai multe versiuni de putere, prima versiune urmând să ofere 136 CP şi 320 Nm. În raport cu actuala unitate de 2.0 litri, motorul este cu 10% mai economic. Cei de la Opel spun că noul motor va fi mai silenţios şi va avea un nivel remarcabil de rafinament.

Potrivit inginerilor GM, motorizarea diesel MDE va stabili noi standarde în industrie pentru rafinament, performanţă şi ecologie. Unitatea respectă fără probleme normele Euro 6, fiind proiectată din start pentru a trece cu uşurinţă de acest prag. Noul motor diesel de la Opel a fost dezvoltat de inginerii GM în Torino, Ruesselsheim şi în Statele Unite ale Americii. La fel ca noul motor MGE de 1.6 litri din gama Cascada, motorul va fi produs la uzina GM din Szentgotthard din Ungaria.

Actuala motorizare 2.0 CDTI din gama Opel Zafira Tourer are un consum mediu de 5.2 litri la sută, respectă normele Euro 5 şi emite 137 grame de CO2 pe kilometru. În cazul versiunii de 130 CP, puterea maximă este atinsă la 4.000 rpm, pe când cuplul maxim, de 300 Nm, este oferit la 1.750 rpm. În compania respectivului propulsor, Zafira Tourer are o masă de 1.701 kilograme, iar această motorizare îi asigură o viteză maximă de 191 km/h şi un sprint 0-100 km/h de 11.4 secunde.

Via AutoExpress

Comentarii (4)

  • "...cel mai puţin puternic urmând să ofere 135 CP şi 320 Nm."

    Presupun ca CEL MAI PUTERNIC va oferi 135 CP şi 320 Nm ... nu cel mai putin puternic. Altfel, mi s-ar parea S.F.
    8 1
  • probabil redactorul se referea la cel mai putin puternic dintre cele 2 motoare, adica cel de 1.7, nu cel de 2.0
    0 4
  • motor mic, putere mare, cuplu mare, emisii poluante euro 5 (sau 6)....nu vreau sa stiu ce durata de viata va avea motorul asta. Probabil la 100 000 km o sa trebuiasca schimbat cu totul.
    1 6
  • nu stiu cum va fi motorul, cred ca bunicel ca si fiabilitate tinand cont de experienta opel pana acum insa acest zafira arata absolut fantastic ...e la multi ani lumina fata de orice concurent...bv lor
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru