Grupul PSA Peugeot-Citroen a luat prin surprindere industria auto după ce a anunţat recent că negociază cumpărarea mărcii Opel de la General Motors, însă francezii lucrează în paralel şi la un alt plan de expansiune.
De data aceasta este vizată piaţa din Asia, întrucât PSA a făcut o ofertă pentru constructorul malaysian Proton, care deţine şi brandul britanic Lotus. "Grupul PSA a făcut o ofertă şi este dispus să meargă mai departe. În acest moment nu avem niciun comentariu suplimentar", a declarat un purtător de cuvânt al Grupului.
În prezent, piaţa europeană este cea mai importantă pentru vânzările Grupului PSA, iar achiziţionarea Proton ar permite constructorului să se extindă în Asia, în condiţiile în care vânzările din China au devenit foarte importante pentru numeroşi alţi producători europeni.
Astfel, PSA ar putea utiliza fabricile Proton pentru producţie şi export în ţările din Asia de Sud-Est. În prezent, Proton are o capacitate de producţie anuală estimată între 400.000-600.000 de unităţi, chiar dacă malaysienii nu produc mai mult de 100.000 de maşini pe an.Pe de altă parte, există speculaţii că PSA ar putea lansa chiar şi un brand low-cost pentru piaţa din Asia, aşa cum se pregăteşte să procedeze şi Grupul Volkswagen începând din 2019.
În lupta pentru Proton, PSA va trebui însă să învingă o ofertă concurenţa provenită din partea chinezilor de la Zhejiang Geely Holding Group, care vrea să cumpere producătorul în special pentru a pune mâna pe brandul Lotus.
Via Automotive News
Daca FIAT a putut cumpara Chrysler, hai ca putem cumpara si noi Opel, Proton si ce-o mai fi. Mai gasim ceva.
Cum au putut amaratii de la FIAT, cu 2 masini care vand in total 400 000 pe an (500 + Panda) sa cumpere ditamai concernul Chrysler ?