În a doua parte a anului trecut, presa germană a scris despre presupusa încălcare a normelor de poluare de către Mercedes în cazul a aproximativ un milion de mașini vândute în Europa și Statele Unite în perioada 2008-2016.
Oficialii constructorului au fost convocați atunci la o ședință cu reprezentații KBA și au spus pe parcursul întâlnirii că “au acționat conform legii”.
Revenind la prezent, publicația germană WirtschaftsWoche susține acum că autoritatea KBA analizează posibilitatea unei noi audieri a oficialilor Daimler.
KBA suspectează constructorul german că ar fi folosit un dispozitiv pentru manipularea emisiilor pe circa 1.000 de exemplare Mercedes Vito.
Cei de la Daimler au confirmat că se află în “discuții tehnice” pe marginea acestui subiect cu autoritățile germane.
În 2017, mașinile Mercedes suspectate că ar fi fost afectate erau cele echipate cu propulsorul diesel V6 de 3.0 litri și 265 CP, precum și cele echipate cu familia de motoare de 2.2 litri care generează între 108-208 cai putere.
Guvernul a spus atunci că va testa și alte modele Mercedes pentru a verifica dacă respectă normele de poluare.
Via Reuters
În fine, mi-s eu prea chițibușar se pare, mai ales că netul ăsta a-toate-iertător șterge rapid - cu ajutorul lui Nea Cronos - orice, egal dacă bun sau rău.
Nu ești deloc chițibușar, mulțumesc de atenționare, am dat mai departe, sper să nu se repete. Nu e voie aici.