OFICIAL: Volkswagen Milano, taxiul electric al viitorului

De Bogdan Mirică
Publicat Luni, 19.04.2010
Volkswagen a publicat astazi primele imagini si informatii ale conceptului Milano, un vehicul electric ce urmeaza a fi folosit ca taxi in marile orase europene.

Esential

115 cai putere dezvolta motorul electric instalat pe Volkswagen Milano Taxi.
300 de kilometri este autonomia conceptului Milano Taxi.

Volkswagen intentioneaza sa isi extinda influenta pe segmentul vehiculelor electrice si planuieste sa introduca pe piata un vehicul electric destinat transportului taxi, pana cel tarziu in 2013. Ca o confirmare a planurilor sale indraznete, constructorul german a dezvaluit astazi la Hanovra conceptul Milano Taxi, un MPV croit special pentru a servi transportului in marile aglomerari urbane.

Modelul, botezat Milano pentru ca imprumuta culorile traditionale ale taxiurilor din orasul italian, masoara 3.73 de metri lungime, 1.60 metri inaltime, 1.66 metri latime si promite o masa totala mai mica de 1500 de kilograme.

Modelul electric este propulsat de un motor de 115 cai putere, capabil sa ofere taxiului o viteza maxima de 120 de km/h si o autonomie de 300 de kilometri. In plus, pachetul de baterii litiu-ion poate fi reincarcat in proportie de 80% in doar o ora.

Arhitectura gandita de inginerii germani pentru modelul de transport urban vine cu o serie de aspecte inovatoare, printre care usa glisanta, care ofera un spatiu de acces in habitaclu mai mult decat generos.

In interior, configuratia traditionala a taxiului a fost modificata, astfel incat locul pasagerului din dreapta sa fie rezervat bagajelor.

Soferul are la dispozitie o serie de gadget-uri precum navigatie prin satelit, radio, bluetooth, statie radio, telefon si climatizare, toate reunite pe un display, pozitionat pe consola centrala. Pasagerii de pe locurile din spate au si ei la dispozitie un ecran similar, pe care li se indica in plus si valoarea calatoriei.

via | autocar

Comentarii (3)

  • Scania a lansat cel mai puternic camion din lume : R730 (730 CP)
    http://scania.com/media/pressreleases/n10011en.aspx
    5 4
  • Octavian Brânzei
    ?
    Mă întreb:
    1. Cînd vor circula şi în Bucureşti asemenea taxiuri?

    2. Cît timp le va lua taximetriştilor noştri să modifice aparatura în folosul propriu şi dezavantajul clienţilor?
    2 3
  • @Octavian Brânzei
    E doar un concept;pana la la fabricatia de serie(daca se va fabrica)e cale lunga!Ca sa se mai bage-n seama un pic au iesit cu ceva nou,fie doar cu un plan.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru