OFICIAL: Renault lansează dieselul de 1.6 litri pe Scenic

De Bogdan Mirică
Publicat Miercuri, 13.04.2011
Renault a lansat astăzi oficial cel mai nou diesel al său. Este vorba de motorul 1.6 dCi, capabil să ofere 130 de cai putere şi un cuplu motor de 320 Nm la 1500 de rotaţii.

Esential

4.5 litri la 100 de kilometri este medie consumului pentru noul Scenic 1.6 dCi.
320 de Nm este cuplul oferit de noul motor diesel 1.6 dCi.

Momentul mult aşteptat de fanii Renault a sosit. Constructorul francez lansează oficial pe piaţă noul motor diesel de 1.6 litri alături de modelul familist Scenic. Supusă unui îndelung proces de downsizing, unitatea este acum gata să ofere valori foarte reduse ale consumului şi emisiilor.

Pentru a garanta asemenea performanţe, unitatea vine asistată de un sistem start-stop, foarte util în aglomerările urbane, şi de un sistem de recuperare a energiei irosite la frânare. Propulsorul dCi livrează aceeaşi putere ca şi predecesorul său, 1.9 dCi, adică 130 de cai. Cuplul motor este de 320 de Nm şi se face resimţit încă de la 1500 de rotaţii.

Graţie modificărilor enumerate mai sus, unitatea de 1.6 litri este capabilă să înregistreze un consum mediu de numai 4.5 litri/100 de kilometri şi o rată a emisiilor de 117 g/km. Valorile sunt cu 20% mai reduse decât cele ale vechiului motor 1.9 dCi.

Noul propulsor, aşteptat să debuteze şi pe celelalte modele ale constructorului francez, are misiunea de a reduce considerabil media emisiilor constructorului francez.

Renault şi-a propus să scadă această valoare sub 120 g/km până în 2013 şi mai apoi sub 100 g/km, în anul 2016. Până atunci, Renault va vinde şi modele electrice, care vor ccontribui la reducerea mediei de emisii.

via | Renault

Comentarii (20)

  • Cel mai tare diesel de 1.6 !!! Super 130CP, super cuplu 320 N/m
    Tot asa, mai putin inseamna mai mult!
    56 3
  • mda
    pe hartie pare destul de "rau" ... oricum...fata de ce ofera concurenta la aceeasi capacitate cilindrica, au castigat clar.
    33 3
  • @
    Daca, cutia de viteze va avea raporatele precise, in combinatie cu 1.6DCi , va iesi ceva excelent :)
    27 2
  • mai sunt si altii
    Nu e prea spectacular.

    Fiat ofera 1,6 mjet 120 cp 320 Nm de la inceputul lui 2008
    Corsa si Meriva 1.7 130 cp si 300 Nm
    Kia C'eed 1.6 130 cp
    .....si mai sunt cativa.

    Adevarul e ca numai Renault mai are si acum in oferta un motor asa de invechit 1.9 dci 130
    7 43
  • Bravo Renault !
    Fantastic ! Cuplu 320 Nm la doar 1500 RPM ?? e ceva... e posibil ca pe viitor motorul asta va fi in mai multe variante de putere (posibil 90, 110 cp). La fel de probabil e sa introduca si versiunea twin-turbo cu 160 CP

    @Thor domeniul auto e inca o mare necunoscuta pentru tine... si ca orice bizon cu idei fixe ai o problema cu Renault... afla tu ca 1.9 dCI da clasa prin rafinament si consum chiar si acum unui 1.7 cdti...

    In prezent 1.6 dCI e lider la emisii si consum. Adica exact ce conteaza luand in calcul criza si posibilitatea ca pe viitor taxele sa se plateasca pe emisiile de CO2. Deasemenea 1.6 dci ofera cel mai bun "pachet" cumulat de PUTERE si CUPLU la cilindreea asta.
    43 2
  • Sunt curios cu ce vor inlocui 1.5-ul DCI,tinand cont de acest algoritm de down-sizing,majoritatea constructorilor seriosi au proiecte in jurul cilindreelor de 1-1.2 l
    8 1
  • Renault
    Renault demonstreaza inca o data ca este un motorist de exceptie. Cu acest diesel de 1.6 impune clar noi standarde in domeniu. La mai multe reusite de acest gen.
    35 1
  • @
    Eu astept cu nerabdare , un DCi sub 1.2cmc3 .
    7 0
  • romanii au talent, mai ales talibanii marcii cu filiala la Romanica
    @io
    1.9 dci e ultra uzat moral si fizic datele vb de la sine 1.7 cdti e parfum

    Megane CO2 g/km=135
    Astra 1.7 g/km = 119
    Astra 2.0 cdti g/km = 129
    0 26
  • RABLA-cu R de la Renault
    Luati-va injectoare de schimb de acum ca o sa aveti nevoie f. curand. Renault ,,the best,, din bloc!
    1 29
  • era cazul
    pina acum fiat era de the best la aceasta cilindree.
    asteptam replica, doar italienii au inventat dieselul " modern ". : )
    stie careva unde va fabrica Reno noul motoras.
    1 12
  • dci
    peste 20 de ani imi iau logan cu motorul asta, voi fi cel mai tare din parcare
    2 18
  • Renault lider la emisii
    Are sistem start & stop si regenerarea energiei pe franare. In 2016 media emisiilor va fi sub 100 g / km la Renault (vin electricele).
    14 0
  • http://www.autotechblog.org/renault-energy-dci130-diesel-engine-technology-explained
    11 0
  • Mircea
    @Thor
    le cam pui din burta... dieselul 1.7 cdti are 125 cp si vreo 280 Nm, (nu 130 cp) , deci e net inferior la ce produce sau ce a produs Renault pana acum... in plus CDTI-ul de la Opel motor de tractor in toata regula pus in comparatie cu rafinamentul dCI
    16 0
  • Energy dci130
    Motorul se va fabrica in Franta la fabrica de langa Cleon, specializata in motoare turbodiesel
    8 0
  • @Thor
    NU am spus ca 1.9 dci ar avea emisii mai bune decat un motor cu cilindree mai mica si putere inferioara cum e cel de 1.7 cdti de la Opel. Am spus insa ca e mai rafinat decat CDTI.

    Si am mai spus ca noul motor Energy 1.6 dci e lider la emisii si consum.

    Discutam aici de un monovolum de o tona jumate cu emisii de 117 g / km si consum mediu 4.5% .
    11 0
  • pt unii.
    @io
    nu te-ai prins ca pentru unii masina trebuie sa fie doar din germanica sa fie SH de minim 5 ani, sa fie VW sau BMW cu motor de 3 litri, mai nou sa fie si cu numere de bulgaria. Astia suntem noi romanii, trebuie sa avem masini de masini si telefoane de fite si ascultam manele .
    11 0
  • Distributie
    Are distributia pe lant un lucru foarte bun si demaroru in fata nu mai e in spate unde te chinuiai sa-l dai jos de te lipseai
    0 0
  • Sistem injectie
    cu ce sistem de injectie vine? sper sa nu vina cu delphi ca o sa fie vechea problema la injectoare, poate si-au dat seama si au pus si ei un bosch sau macar continental sau siemens
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru