OFICIAL: Prima imagine cu Mazda2 facelift

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 23.08.2010
Mazda2 primeşte în această toamnă faţa modelelor de familie ale japonezilor şi vine cu un aer împrospătat în segmentul subcompact.

Esential

2008 este anul în care Mazda2 în versiunea pre-facelift a primit distincţia World Car of the Year.

Mazda a anunţat oficial astăzi faptul că faceliftul lui Mazda2 va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris, care îşi va deschide porţile pentru jurnalişti în 30 septembrie şi 1 octombrie. Informaţia apărută pe site-ul oficial al constructorului japonez este însoţită de o primă imagine a modelului nipon.

Mazda nu ne oferă deocamdată detalii despre noul său reprezentat în segmentul subcompact, singurele informaţii adiţionale vizând apariţia unei game complete de motoare Euro 5, lansarea unei versiuni cu transmisie automată şi prezenţa unui şasiu îmbunătăţit în raport cu cel al modelului schimbat. "Noul şasiu va oferi o ţinută de drum mai confortabilă", notează japonezii în comunicatul de presă.

Pe lângă noul Mazda2, constructorul nipon va aduce la Paris un nou motor diesel pe care îl va monta sub capota modelelor Mazda3 şi Mazda5. Este vorba de o unitate MZ-CD de 1.6 litri care promite o putere şi un cuplu mai mari în condiţiile unui consum mai redus. Acesta dezvoltă 115 CP şi vine cu valori ale consumului şi ale emisiilor interesante.

Astfel, dacă Mazda5 anunţă un consum mediu mixt de 5.2 litri/100 km, Mazda3 vine cu doar 4.4 litri/100 km şi cu emisii de 117 grame CO2/km.

Mazda va oferi mai multe detalii despre noutăţile sale de la Paris în preajma deschiderii celui mai important salon auto al sfârşitului de an.

via | Mazda (înreg.)

Comentarii (3)

  • o greseala....
    motorul asta nou 1.6 diesel il inlocuieste pe cel vechi de 1.6 care avea 109 cai, nu pe cel de 2.0 diesel.
    cat despre mazda2, pare genul de masina pe care i`as recomanda`o prietenei, ca tot vrea sa`si cumpere :)
    7 0
  • mihai2001
    Facelift
    Faceliftul acesta era programat pentru sfarsitul lui 2009. Pe surse.

    PS> MAZDA masini f bune si excelent de fiabile.
    5 0
  • facelift
    Mazda 2 facelift se vinde deja in SUA
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru