OFICIAL: Noul Hyundai i30 facelift costă 9400 de euro fără TVA în România

De Bogdan Mirică
Publicat Luni, 28.06.2010
Hyundai aduce în România noul i30u, faceliftul modelului compact, la numai trei luni de la debutul oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Coreeanul pleacă de la 9400 de euro fără TVA.

Esential

9400 de euro fără TVA costă Hyundai i30u în România.
115 cai putere dezvoltă versiunea diesel a lui Hyundai i30 facelift.

După ce a fost dezvăluit în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva, în martie, Hyundai i30u, faceliftul compactei coreene, ajunge şi în România. Restilizarea vine la numai doi ani de la lansarea oficială şi aduce cu sine un aer mai proaspăt în gama asiaticilor.

La nivel exterior, i30u păstrează liniile generale de design, modificări estetice importante suferind doar grila frontală, aliniată noii filosofii, bara faţă, farurile de ceaţă, garnitura cromată ce susţine sigla Hyundai, pragurile laterale şi bara spate.

Sub capotă se află două motorizări pe benzină, una de 1.4 litri şi 109 cai putere, alta de 1.6 litri şi 122 de cai putere, ambele cuplate la o cutie manuală cu cinci rapoarte. Pentru fanii dieselului, i30u vine cu un motor CRDi de 1.6 litri şi 115 cai putere, asistat de o transmisie manuală cu şase trepte.

Faceliftul operat pe i30 aduce cu sine şi un pachet botezat "Triple 5", care constă în 5 ani de garanţie integrală, transferabilă şi fără limită de kilometri, 5 ani de verificări tehnice periodice şi 5 ani de asistenţă rutieră gratuită.

Pe piaţa din România, noul Hyundai i30u porneşte de la 9400 de euro, preţ fără TVA, valabil pentru versiunea de motorizare pe benzină de 1.4 litri, cu transmisie manuală în cinci trepte şi nivel de echipare Classic.

Comentarii (9)

  • anti-prostie
    Peste Megane 3 si Laguna 3!
    6 17
  • tavone
    pt colegu
    prietene, cred ca nu este anti, ca esti pentru. Ce tb are i30 cu laguna?? sunt doua clase diferite
    8 3
  • slabut
    Toate motoarele EURO 4 !
    Foarte foarte slab.
    8 3
  • Marius
    Masina normala
    O masina ieftina si nimic special.Ieftineala.Oricum nu are cum sa fie peste megane 3.
    Apropo, hyundai avea probleme cu caseta de directie......la accent :))
    Si multe altele.Caseta de directie la hyundai este doar 1000 euro daca nu mai ai masina pe garantie :)))
    Hai pa....
    6 5
  • andrei
    euro 5
    toate motoarele sunt euro5...a fost reclama la tv..au prezentat toate motoarele i30 ca fiind euro 5 !deci asa trebuie sa fie
    5 6
  • caseta
    caseta de directie este doar 500 euro, si au fost probleme cu o bucsa, cred ca a fost si un recall.
    accentu este alta clasa i30 alta nu stiu daca au treaba un cu alta, mai degraba kia c'eed are aceleasi probleme cu accentul
    am megam 3 si doar ata spun cam ingesuti si un bord imens
    2 2
  • florin
    TVA de criza 24
    IMI place ! Trage catre subaru wrx, poate ii dau si un motor mai tare ;)

    PS: preturile astea fara TVA pe timp de criza sunt o mare pacaleala:19-24 % daca intelegeti ce vreau sa zic.si disconturi 0 %
    7 1
  • i30
    eu detin un i30 blue drive gpl active. este intradevar o masina ieftina-pt buzunarul tuturor. ma refer la faptul ca cine nu are bani de un bmw serie1 hyundai i30 este o copie reusita a bmw-ului, mai exact o combinatie intre ford focus, opel astra si bmw serie 1. Fiind in posesia acestei masini de aproape 6 luni pot sa afirm ca este o masina fiabila si mai ales vb de raportul calitate pret. Toata lumea exclama: HYUNDAI nu e o marca cu renume la nivel mondial!!!!! este intrutotul adevarat.dar hyundai incearca sa castige piata pe toate continentele si au rezultate in ultimele luni.Inainte de i30 am avut un vw golf 4 hight line si am avut o groaza de probleme cu el.cand mam hotarat sa imi schimb masina am studiat putin piata si ma oprisem la seat leon, cand am vazut ce costuri de intretinere are acea masina si ma refer numai la costurile de revizie , garantia de la casa mama, since lasa de dorit, pe cand hyundai mia oferit cat de cat o incredere. avand o garantie de 5 ani cu km nelimitati si costul unei revizii de pana la 100 euro. Avand un motor de 1,4 DOHC de 80kw si 110 CP pe GPL sunt mai mult decat incantat. Peste toate astea instalatia Gpl este de la BRC. Cei care au avut ceva probleme cu acest model (I30) sunt de productie in republica Ceha. eu am fost norocos ca i30-ul meu a fost produs in korea de sud.Iar pt amatorii de viteza acest model a atins viteza de 220mk/h.
    salutare tuturor
    8 2
  • i30
    pt a vedea ce au putut face Koreanii din modelul i30 HYUNDAI dati un click http://www.youtube.com/watch?v=oFEOXedjStA astept comentarii
    6 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru