OFICIAL: Maserati GranCabrio Sport: 450 CP

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 21.02.2011
Principala noutate de la Geneva a celor de la Maserati va fi versiunea Sport a modelului GranCabrio. Aceasta vine cu performanţe îmbunătăţite, dar cu un consum mai bun.

Standul Maserati de la Geneva va găzdui lansarea oficială a celui mai puternic model cabrio dezvoltat vreodată de marca italiană.

Este vorba de noul Maserati GranCabrio Sport, model care primeşte un plus de 10 cai putere şi de 20 Nm, motorul V8 de 4.7 litri dezvoltând acum 450 de cai şi 510 Nm. Noul model beneficiază de aportul transmisiei automate MC-Auto Shift, care şi-a făcut debutul anul trecut pe Quattroporte Sport GT-S, Cu ajutorul acesteia, GranCabrio Sport reuşeşte să ajungă la viteza maximă de 285 km/h, în timp ce consumul mediu mixt anunţat de producător scade cu 6%.

Maserati GranCabrio Sport aduce cu sine şi câteva schimbări estetice faţă de versiunea clasică a modelului italian. Vorbim, în primul rând, de noi apendice aerodinamice şi de ornamente care anterior erau cromate şi care devin acum negre.

Noul Maserati GranCabrio va fi disponibil pe pieţele europene începând cu vara acestui an, preţurile modelului italian nefiind cunoscute în acest moment.

via | Maserati

Comentarii (4)

  • GranCabrio Sport
    cum am putea descrie in cuvinte masina asta?!
    14 0
  • ?
    daca era un alt producator ce se inghesuiau la com.. in rest masina perfecta
    11 0
  • prea putine cuvinte pt a descrie aceasta masina.o minune
    5 0
  • probabil cea mai frumoasa masina.... off off daca as avea banii
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru