OFICIAL: Electricul Jeep Avenger este Mașina Anului 2023 în Europa

de Alexandru Monenciu
Vineri, 13.01.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cei 57 de membri ai juriului au decis că Mașina Anului 2023 în Europa este primul model cu zero emisii al mărcii Jeep, SUV-ul Avenger. Locul 2 a fost ocupat de Volkswagen ID.4, iar Nissan Ariya a completat podiumul.

Competiția European Car of the Year a fost prima dată organizată în 1964, atunci când a câștigat modelul Rover 2000. În 2011, marele câștigător a fost desemnat o mașină cu zero emisii, adică Nissan Leaf.

Opt mai târziu, Jaguar I-Pace lua acasă coroana, iar, în 2022, Kia EV6 a fost desemnată Mașina Anului în Europa.

Anul acesta, titlul suprem merge tot la un model electric. Este vorba despre Jeep Avenger. Cei 57 de membri ai juriului i-au acordat primului Jeep cu zero emisii un total de 328 de puncte.

Locul secund a fost ocupat de Volkswagen ID.4, cu 241 de puncte, iar Nissan Ariya a completat podimul (211 puncte).

Kia Niro a ratat locul 3 la o diferență de 11 puncte. Renault Austral s-a clasat pe locul 5, Peugeot 408 pe locul 6, iar Toyota bZ4X/Subaru Solterra pe locul 7.

De obicei, juriul este format din 61 de jurnaliști auto, dar, anul acesta, 4 jurați din Rusia nu au fost prezenți, ca răspuns la războiul din Ucraina.

via ECOTY

Comentarii (18)

  • Bravo Jeep, chiar dacă e o maşină arhi necunoscută, făcută doar pentru a scădea emisiile la nivelul întregii flote produse de grup

    Oricum, trebuie să mergem în direcţia corectă, a electrificării, pentru că suntem în primejdie

    https://ourworldindata.org/grapher/global-primary-energy
    9 30
  • Kirosen
    La cât gaz au cărat americanii în Europa în ultimul an, măcar atât să facem și noi pentru ei
    18 9
  • Mircea
    Ce cauta Jeep si VAG in topul asta???
    Lasati coreenii sa isi faca treaba si terminati cu prostiile: nici Jeep si nici panarama de ID4 nu sunt peste Nissan, Kia, Hyundai.
    Jeep a fost mereu la coada clasamentului fiabilitatii.
    12 23
  • Au greșit anul… masina anul 2022. Cum sa știi care este masina anului 2023? Unii-s duși bine…
    17 6
  • Banditos
    https://www.automarket.ro/stiri/kia-ev6-este-masina-anului-2022-in-europa-pe-podium-renault-megane-107803.html
    4 8
  • Aşa e Dutz, au schimbat la un moment dat, votul dat în decembrie pentru anul în curs.... cu vot în ianuarie şi maşina de anul trecut e pe anul ăsta.... e ciudat şi cam greşit. Dar asta e.
    6 8
  • De acum încolo, nicio mașină non electrică nu va mai câștiga acest premiu, este clară treaba, ca la test drive, electrică după electrică, maxim un hibrid, care vor avea mai multe plusuri față de termice, gen prețul " competitiv " .
    27 7
  • "Electricul Jeep Avenger"? Ala pe care il poti comanda si cu motor turbo de 1.2 litri, pe benzina? Sau nu vorbim despre aceeasi masina?
    10 5
  • @dan_grc
    Nu conteaza ce masina castiga, atat timp cat ai diesel, ala e cel mai tare din parcare.
    Si nu conteaza ce cumpara lumea, tot BMW e marca cea mai tare din parcare. Si cu motor diesel, normal.
    5 15
  • Partea cea mai amuzantă, după ce Europa va comercializa doar electrice, din 2035, va fi că ghețari nu se vor reface, canicula nu va dispărea vara, uraganele vor exista în continuare, copacii nu vor răsări dacă nu-i plantezi, dar ca noutate, toate taxele puse acum la termice vor fi transferate la electrice .

    În Norvegia a început deja, electricele se taxează în funcție de greutate, iar cele care vor costa peste 47.500 euro, nu vor mai fi scutite de TVA-ul de 25 %, care atât este la ei, cum din ce in ce mai multe depășesc aceasta sumă, ghinion.

    Am așa o bănuială că la noi, peste 10-12 ani, vor fi taxe aberante, gen actualele impozite la cilindree mai mare, vom fi lideri .
    23 7
  • Cei 57 de jurnaliști auto și ce-or mai fi pe acolo, testează și fiabilitatea mașinilor concurente? NU! Că nu au când! Marca asta, Jeep, este recunoscuta în toată lumea ca fiind printre cele mai nefiabile (proaste) mașini din câte există!
    13 11
  • @dan_grc
    Dar vom respira aer mai curat prin orase!
    Nu mai stau cocalarii cu dizal pornit la semafor!
    Si vezi ca taxele exista demultisor pentru toate masinile.
    Olanda taxeaza dieselurile de vreo 20 de ani!
    Din cauza celor ca tine unele tari raman jos si altele evolueaza.
    Taranii trag la vale.
    8 18
  • Dieselul la semafor are de multă vreme start&stop, iar cele care scot fum au legătură cu stațiile ITP . Taxele NU există de multisor pentru electrice, de abia de acum apar .
    15 3
  • se verifica.? masinile alese de jurnalisti la inceput,au vanzari bune in cursul anului? acest rezultat influenteaza piata?
    6 3
  • Pe vremuri un copil visa la o mașină rapida cu motor V8 sau V12, un copil din viitor o sa viseze la o electrica cu 500 km autonomie..
    12 3
  • Prosteala anului
    Asta e mașina anului pentru bărbați.
    Mașina anului pentru femei e Peugeot 308.
    Urmează să fie aleasă mașina anului pentru comunitatea lgbt.

    https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/a-fost-votata-masina-anului-in-lume-pentru-femei-20970267

    P.S. Până la urmă, știe cineva ce naiba e aia „mașina anului”?
    17 2
  • La noi nu se gaseste pacat
    0 0
  • LUCCI LUCIANO
    Ce masina a fost pe locul 4? In alta ordine de idei, ia vedeti ce masini /modele au castigat de la infiintarea COTY si , mai ales cine nu a castigat, adica locurile 2 si 3....
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru