Standul Dacia: Duster facelift
Aşa cum anticipasem şi cum prevesteau şi fotografiile spion, Dacia va expune la standul său faceliftul actualului Duster, marcând finalul etapei de întinerire a gamei.
SUV-ul românesc era ultimul model ce aştepta să fie aliniat noii filosofii de design şi noilor tehnologii disponibile în gama Dacia.Putem intui că modelul 4x4 va primi o planşă de bord uşor revizuită, noi materiale, cu o calitate sporită şi, inevitabil, apreciatul sistem multimedia MediaNav. Sunt posibile şi câteva modificări în ceea ce priveşte gama de motorizări, modificări ce ar urma să îmbunătăţească consumul şi emisiile.
Standul Renault: un nou concept
De cealaltă parte, standul Renault, repoziţionat în hala 8, ca şi cel al Dacia, va fi martor al unor premiere extrem de importante pentru constructorul francez. Laurens van den Acker, designerul şef Renault, îşi va expune şi ultima creaţie din ciclul celor şase concepte spectaculoase, menite să ilustreze ciclul vieţii şi să schimbe faţa producătorului din Hexagon.
Conceptul Renault este, momentan, o surpriză, el urmând a fi dezvăluit în apropierea salonului. Mai multe surse neoficiale susţin că am putea vedea un prototip sportiv, ce anunţă renaşterea brandului Alpine alături de britanicii de la Caterham.
Alături de noul concept desenat de van den Acker, Renault va expune la standul său şi celelalte concepte ale designerului. O premieră absolută, pentru că Renault nu a expus niciodată toate studiile de design la un loc.Standul Renault va include şi mai multe modele aliniate noii filosofii de design. Asta înseamnă că am putea vedea schimbările estetice aplicate unor modele ca Twingo şi Fluence, şi pe celalte produse din gamă. Este vorba despre redesenarea grilei şi repoziţionarea, mult mai bine evidenţiată, a logo-ului central.
Nu vor lipsi modelele gamei electrice, printre care şi Zoe, proaspăt introdus pe piaţa din Germania. Motorsportul nu va fi nici el uitat. Fanii Marelui Circ vor putea să privească de aproape motorul Energy F1 2014, cu care Renault va debuta sezonul viitor în Formula 1.
Facelift nu se refera doar la modificarile partii frontale, ci la o serie de trasformari exterioare si interioare, mai mult sau mai putin semnificative. Dar hey, stiai asta, asadar tot ce ramane e doar o gluma de proasta calitate, mult prea apreciata de unii... la nivelul asta redus de inteligenta ma gandesc ca gasim destui copii pe site-ul asta...
Si o versiune pick-up probabil.
pai rad la fel si de Skoda Yeti (pe langa faptul ca e urata ca....), dar desi e un pic mai grea 1.2 e mult mai potent decat acest 0.9. Dar te bagi in seama degeaba, topicul e despre Duster si nu despre Yeti, 0.9 e la alta categorie fata de 1.2tsi (motor prezent si pe Octavia), echivaletul e 1.2Tce pe care e destul de posibil sa-l vedem pe Duster (la fel cum 1.5dci 110 cp e prezent pe Duster si lipseste de pe gama Logan).
....si ramane de vazut daca se va pune 0.9tce pe Duster asta insemnand din 3 motorizari, 2 vor fi comune cu Logan (0.9 si 1.5 90cp) sau se va pune 1.2Tce si asta inseamna doar o singura motorizare din 3 va fi comuna cu Logan (doar 1.5 90cp). Totusi datorita cuplului mic si ideea a avea 4x4 si pe benzina, sansele sunt in favoarea lui 1.2, dar sa vedem si logistica ce cuvant are de spus.
"Daca si cu Parca se plimbau c-o barca..." Altceva in afara de presupuneri stupide mai ai de adaugat?