OFICIAL: Conceptele BMW i3 şi i8 se prezintă
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
BMW a prezentat primele imagini şi informaţii oficiale ale conceptelor i3 şi i8. Cele două concepte sunt diferite atât din punct de vedere estetic, cât şi din punctul de vedere al filozofiei urmate şi al sistemului de propulsie. Aşadar, BMW i3 Concept este un vehicul 100% electric, în timp ce i8 este un plug-in hybrid extrem de performant, dar deosebit de economic. Ambele concepte sunt aşteptate la Salonul Auto de la Frankfurt, care are loc în toamnă.
Proiectul BMW I reprezintă vehicule şi servicii dezvoltate începând cu anul 2007 menite să exploreze soluţii de mobilitate sustenabilă. Cele două modele, i3 şi i8, au fost dezvoltate în baza cunoştinţelor acumulate în urma testelor private cu modelul MINI E şi a testelor operate de inginerii BMW. Ambele vehicule sunt extrem de avansate din punct de vedere tehnologic, dar asta nu le va opri să intre în producţie. Pentru moment, exemplarele din imagini sunt în stadiul de concept, dar versiunile de serie ale acestora nu vor fi prea diferite în ceea ce priveşte forma sau funcţia, raportând evoluţia dintre concept şi versiune de serie în cazul unui vehicul convenţional.
BMW i3 Concept – dinamic, urban şi lipsit de emisii poluante
BMW i3 va fi primul model electric de serie al Grupului BMW. Acesta este destinat aglomerărilor urbane şi se recomandă ca fiind primul vehicul electric premium. Până de curând modelul care îl prefigurează pe i3 era cunoscut sub numele de Megacity Vehicle. Arhitectura acestui model este numită LifeDrive şi reprezintă un amalgam de materiale inovatoare utilizate într-un mod inteligent, menite să ofere o masă redusă, o structură sigură, dinamică şi spaţioasă. Modelul poate fi echipat, la cererea clientului, cu un motor pe benzină de cilindree mică, menit să furnizeze energie electrică pentru menţinerea nivelului de încărcare al bateriei.
BMW i3 este echipat cu un motor electric de 170 CP, care oferă un cuplu motor de 250 Nm. Pentru performanţe optime şi manevrabilitate de top, i3 se mândreşte cu o rază de bracare foarte mică. Accelerarea de la 0 la 60 km/h este realizată în mai puţin de patru secunde, iar restul până la 100 km/h este atins în mai puţin de opt secunde. Aşadar, BMW i3 are nevoie de maximum 12 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. În ciuda speculaţiilor de până acum, modelul are tracţiune spate şi este echipat cu o transmisie cu o singură treaptă.
Viteza maximă a lui BMW i3 este limtată electronic la 150 km/h. Autonomia acestui model este cuprinsă între 130 şi 160 de kilometri, în funcţie de condiţiile de rulare (viteză, utilizarea instalaţiei de climatizare).Primul vehicul electric de serie de la BMW va oferi doar patru locuri şi va avea un interior căptuşit cu fibre naturale, piele naturală şi o ambianţă de "lounge". Portierele sunt cu deschidere inversă şi uşurează dramatic accesul la bord. Portbagajul are o capacitate de 200 de litri, iar i3 se mândreşte cu un "compartiment funcţional" în partea frontală. Vehiculul este echipat cu o serie de tehnologii dezvoltate de BMW, menite să prevină accidentele şi să reducă stresul de pe umerii şoferului.
BMW i8 Concept – emoţie, dinamism şi eficienţă
Conceptul i8 de la BMW este o adevărată bijuterie a tehnologiei sustenabile. Vorbim de un model hibrid care preia motorul electric de 170 CP şi 250 Nm al lui i3 şi foloseşte şi o unitate otto de 220 CP şi 300 Nm. Cel de-al doilea motor are doar trei cilindri şi este amplasat pe puntea spate, angrenând roţile din spate, în timp ce motorul din faţă angrenează roţile anterioare. Motoarele funcţionează în tandem, pentru a oferi nivelul maxim de eficienţă şi performanţă.
BMW i8 are nevoie de maximum cinci secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. În ciclul european NEDC, modelul are un consum mediu mai mic de 3.0 litri la sută, valoarea sa fiind de 2.7 litri la sută. Bateria sa poate fi încărcată de la priză şi oferă o autonomie de 35 de kilometri în baza energiei pe care o stochează. Încărcarea are loc în doar două ore de la o priză standard. În ciuda faptului că are două motoare total diferite şi o formă specială, BMW i8 are masa distribuită în mod egal între punţi, oferind un echilibru deosebit în orice situaţie.
BMW i8 este un model concentrat pe şofer, care va fi suficient de practic încât să poată fi condus în fiecare zi. Caracteristicile sale dinamice îl trimit direct în lumea vehiculelor performante, în timp ce consumul de carburant este redus până şi pentru o subcompactă a zilelor noastre. Arhitectura LifeDrive a acestui model este adaptată pentru a oferi performanţe de top şi dinamică excelentă, fără a face rabat de la siguranţă. Modelul are un comportament similar cu cel al unui vehicul cu tracţiune integrală, dat fiind faptul că ambele punţi pot fi angrenate de motoare în acelaşi timp.
LifeDrive, arhitectura viitorului, făurită de BMW în fibră de carbon
BMW se mândreşte cu o arhitectură specială pentru vehiculele electrice. Pe lângă masa redusă, aceasta oferă un nivel ridicat de siguranţă, fiind superioară unei arhitecturi echivalente din oţel. Din păcate, tehnologia CFRP (Plastic întărit cu fibră de carbon) este încă la cote mici de producţie, ceea ce aduce de la sine costuri ceva mai ridicate în primii ani de fabricaţie. În timp, vehiculele cu caroserie şi şasiu din fibră de carbon vor deveni ceva comun.
Până atunci, cei de la BMW continua linia de inovaţii prin amplasarea geometrică a acestei structuri, menite să suporte mai multe tipuri de vehicule şi de caroserii. Motorul lui BMW i3, preluat şi de i8, este bazat pe cel al lui MINI E, dar prezintă o serie de îmbunătăţiri care au dus la reducerea dimensiunilor cu 40%. Unitatea este atât de mică încât poate fi montată deasupra punţii faţă fără probleme de spaţiu – BMW i3 fiind echipat cu încă un spaţiu de depozitare în partea frontală, în timp ce i8 prezintă un aspect futurist, caracterizat şi de forma capotei şi înălţimea acesteia.
Încărcare, propulsie şi autonomie
Bateriile lui i3 pot fi încărcare în doar şase ore de la o priză convenţională. La utilizarea unui încărcător special, modelul poate să se încarce până la 80% din capacitatea bateriei în termen de o oră.
După cum au arătat testele private efectuate cu MINI E, 90% dintre clienţii europeni nu au nevoie de foarte mulţi kilometri parcurşi într-o zi, autonomia de 160 kilometri a prototipului fiind mai mult decât suficientă pentru naveta zilnică.În cazul în care autonomia lui BMW i3 nu este considerată ca fiind suficientă pentru unii clienţi, BMW pune la dispoziţie un motor otto opţional, numit REx, care conferă energia electrică necesară angrenării unui generator menit să încarce bateriile lui i3. Bateriile lui i8 au o capacitate mai mică şi sunt amplasate în tunelul median. Acestea necesită doar două ore pentru o încărcare completă.
Via | BMW
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele BMW in Romania
-
BMW i3 facelift Preţ: 38.199 - 42.780 €
-
BMW i3S Preţ: 41.769 - 46.410 €
-
BMW i8 facelift Preţ: 142.502 €
-
BMW i8 Roadster Preţ: 158.032 €
-
BMW M4 CS Preţ: 124.950 €
-
BMW Seria 1 (3 usi) facelift (2015-2017) Preţ: 23.880 - 48.195 €
-
BMW Seria 1 (5 usi) facelift Preţ: n/a - 49.028 €
-
BMW Seria 2 Active Tourer facelift Preţ: 26.537 - 38.234 €
-
BMW Seria 2 Cabriolet facelift Preţ: 35.522 - 57.775 €
-
BMW Seria 2 Coupe facelift Preţ: 30.643 - 70.042 €
-
BMW Seria 2 Gran Tourer facelift Preţ: 27.846 - 39.781 €
-
BMW Seria 3 facelift Preţ: n/a - 85.750 €
-
BMW Seria 3 Gran Turismo facelift Preţ: 39.865 - 60.065 €
-
BMW Seria 3 Touring facelift Preţ: 33.180 - 58.025 €
-
BMW Seria 4 Cabriolet facelift Preţ: 45.339 - 93.069 €
-
BMW Seria 4 Coupe facelift Preţ: 39.330 - 123.998 €
-
BMW Seria 4 Gran Coupe facelift Preţ: 39.032 - 58.072 €
-
BMW Seria 5 Preţ: n/a - 120.012 €
-
BMW Seria 5 Touring Preţ: 51.825 - 64.498 €
-
BMW Seria 6 GT Preţ: 63.250 - 71.698 €
-
BMW Seria 7 Preţ: 92.404 - 178.976 €
-
BMW Seria 8 Preţ: 102.400 - 127.985 €
-
BMW X1 Preţ: 31.860 - 45.180 €
-
BMW X2 Preţ: 39.270 - 43.649 €
-
BMW X3 Preţ: 42.602 - 67.057 €
-
BMW X4 Preţ: 48.850 - 69.734 €
-
BMW X5 Preţ: 68.842 - 92.582 €
-
BMW X6 Preţ: 72.947 - 124.772 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Constructorul asiatic a publicat primele imagini și informații despre Syros, un SUV urban gândit special pentru piața din India. La debut, noul model poate fi comandat cu motorizări pe benzină și diesel. (19.12)
-
Honda a anunțat revenirea modelului Prelude, echipat cu un sistem de propulsie hibrid complet nou. Din anul 2026, acesta va ajunge și în Europa. Noul model va folosi o tehnologie unică, un sistem numit Honda S+ Shift. (18.12)
-
Divizia Mitsubishi din Cehia a dezvoltat o ediție specială pentru modelul Colt. Denumită Colt Performance, aceasta este inspirată din lumea raliurilor. (16.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
BMWul e BMW doar cu motor pe benzina
restu, pentru fraieri si saraci
Tot sunt atatea discutii intre electric si petrol (de altfel cum sunt discutii intre benzina si mototrina). Pana nu demult eram de parerea ca nu as vrea sa conduc ceva fara cutie de viteza manuala, sa simt placerea de a schimba vitezele alea(acuma chiar as fi tentat de o cutie automata), dupa asta ziceam ca nu as cumpara niciodata o masina electrica (cum sa nu auzi tu zgomotul motorului) mi-a dat seama ca nu conteaza asa mult combustibilul cat timp masina are acelesi scop pentru tine, indiferent care o fi scopul ala, sa mergi la munca sau sa dai liniute.
Cred ca ar da mai bine la imagine pentru BMW si sa spuna supercarurile noastre sunt doar ale viitoului si reprezinta viitorul in esenta lui, adica electric
si cum zicea si agoxx, atat timp cat te duce din pc A in pc. B si o face cel putin la fel de bine ca una pe petrol de ce nu as fi multumit?
Ar avea sens sa intrebam de acum cam cat ar putea costa un i3 sau un i8, tinand cont ca I3 vrea sa fie "primul vehicul electric premium". Un I-Miev e 35 de mii....
Probabil ca va fi un 45-50 de mii:)
@gelu
i8 este hibrid, nu este electric pur sange.Poate ca i8 nu va avea si o versiune conventionala, dar un supercar clasic Bmw tot va face
cred ca mi-a ramas intiparita in minte minciuna de marketing de la Chevrolet cum ca Volt e altceva decat un hibrid ;)
Neofcial vă pot spune că bateria este unul din cele mai scumpe componente. Preţul "pieţei" este de 600 pentru 1 kWh. Deci un acumulator de 16 kWh (aşa cum este pe i-Miev şi anunţat pe i3) ar fi la 10.000 Euro.
Sunt soluţii pentru reducerea costurilor, de ex. BMW are un joint venture în acest sen. Până la lansare, în 2013, se poate ca datorită evoluţiei pieţei preţurile să scadă semnificativ.
Statement oficial BMW a fost despre nivelul modelelor electrice şi plug-in hybrid în 2020: 5-15% din total. Alţi producători variază estimările între 2% şi 25% în funcţie de cât de avansaţi sunt în dezvoltarea modelelor electrice.
Ce vă pot spune sigur despre viitor - nu va fi exlcusiv electric, benzină sau hidrogen. Va fi un mix între ele, cel puţin pentru viitorii 15-20 ani.
Ar putea sa-l scoata asa si pe benzina (V10) sa rupa R8 de la Audi:D