Oficial: BMW Seria 1 Cabrio
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
La exact trei luni de la prezentarea oficiala a Seriei 1 in versiune Coupe, BMW mai face un pas spre intregirea gamei si ne pune fata in fata cu imaginile si informatiile oficiale legate de varianta cabrio a (inca) celui mai mic model din gama. Tractiune posterioara, patru locuri, doua usi si 22 de secunde pentru deschiderea completa a plafonului. Acestea sunt informatiile care individualizeaza noul BMW Seria 1 Cabrio.
Diferentele apar insa la suprafata in momentul in care modelul german este pus sub lupa. Liniile sunt schimbate, logic, prin adoptarea unei noi arhitecturi, care ii permite soft top-ului (sau, optional, hard top-ului) sa apara armonios in peisaj. Apropo de acoperis, BMW se lauda cu un mod unic in lume de tratament al acoperisului retractabil. In nuanta antracit cu efect argintiu, efectul vizual pe care panza o are in bataia soarelui este unul metalic cu "reflexii spectaculoase". Acelasi tip de reflexii, insa cu efect mai practic, se regaseste si la nivelul scaunelor din piele. Germanii se lauda cu descoperirea unei tehnologii care impiedica supraincalzirea scaunelor din piele. BMW numeste simplu acest pachet, "Sun reflective technology", care se bazeaza pe pigmenti colorati care reflecta radiatii infrarosii ale razelor solare. BMW reuseste astfel sa reduca cu (atentie!) pana la 20 de grade temperatura la nivelul sezutului si al spatelui.
O alta inovatie este reglarea "cabrio" a sistemului de climatizare. Acesta are efect, spun munchenezii, si cu acoperisul rabatat. bazandu-se pe o serie de zensori de temperatura regasiti la nivelul intregului habitaclu.
Trecand la partea practica a noului Seria 1 Cabrio, ajungem la eterna problema a decapotabilelor: spatiul de incarcare. Ei bine, in acest caz nu putem vorbi de un semnde intrebare in conditiile in care, cu plafonul deschis, capacitatea portbagajului ajunge la 260 de litri (305 litri cand acoperisul este inchis).
La capitolul motoare, peisajul este colorat de doua versiuni diferite ale motorului BMW de 2.0 litri (120i Cabrio si 118i Cabrio), care scot 170, respectiv 143 CP. Performantele celor doua unitati se afla la nivelul consumului si al cifrelor dinamice: 120i Cabrio scoate 8.2 secunde pentru 0-100 km/h si consuma, in medie, 6.5 litri la suta de kilometri. In schimb, viteza maxima a lui 118i Cabrio este de 209 km/h, acesta avand nevoie de 9.2 secunde pentru 0-100 km/h. Consumul este mai scazut: 6.3 litri/100 km.
Iubitorii performantelor ceva mai inalte pot insa opta pentru 125i Cabrio, motor cu sase cilindri in linie, care dispune de 218 CP si de 270 Nm. Viteza maxima este de 238 km/h, in timp ce bariera de 100 km/h este atinsa in 6.8 secunde.
In sfarsit, gama motoarelor pe benzina se incheie in stil mare cu 135i Cabrio, motor biturbo de 3.0 litri care ajunge la 306 CP si 400 Nm, cuplu constant intre 1300 si 5000 rpm. Incaltat cu acest motor, Seria 1 Cabrio ajunge de la 0 la 100 km/h in 5.6 secunde in timp ce viteza maxima a fost limitata, in clasicul stil german, la 250 km/h. In aceste conditii, consumul de 9.4 litri/100 km poate fi considerat unul excelent. In plus, cea mai puternica versiune a lui Seria 1 Cabrio poate fi adaptata pachetului de performanta M, care pe langa schimbarile estetice regleaza automat setarile controlului stabilitatii, ale diferentialului electronic, ale servodirectiei si ale raspunsului pedalei de acceleratie.
Iubitorii gamei diesel de la BMW se pot baza pe 120d Cabrio, motor de 2.0 litri, 177 CP si 350 Nm. Normal, consumul de 5.1 litri/100 km nu dezvaluie performantele interesante ale modelului: 8.0 secunde pentru 0-100 km/h si 223 km/h viteza maxima. In cazul motorului diesel, germanii se lauda cu emisii poluante care se apropie mult de limita impusa de UE pentru 2012: 136 de grame CO2/km. La acest rezultat contribuie noul filtru de particule dezvoltat de BMW si sistemele Start/Stop si cel de recuperare al energiei de franare.
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Constructorul asiatic a publicat primele imagini și informații despre Syros, un SUV urban gândit special pentru piața din India. La debut, noul model poate fi comandat cu motorizări pe benzină și diesel. (19.12)
-
Honda a anunțat revenirea modelului Prelude, echipat cu un sistem de propulsie hibrid complet nou. Din anul 2026, acesta va ajunge și în Europa. Noul model va folosi o tehnologie unică, un sistem numit Honda S+ Shift. (18.12)
-
Divizia Mitsubishi din Cehia a dezvoltat o ediție specială pentru modelul Colt. Denumită Colt Performance, aceasta este inspirată din lumea raliurilor. (16.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
Comentarii (11)