Esential
500.000 | de maşini trebuie să vândă Alfa Romeo începând cu anul 2014. |
Ambiţia lui Sergio Marchionne de a revigora brandul Alfa Romeo este reafirmată într-un interviu lansat recent de Bloomberg. Omul din fruntea grupului Fiat a infirmat încă o dată intenţia sa de a vinde Alfa Romeo conglomeratului Volkswagen, susţinând că în acest moment prioritatea sa este creşterea substanţială a vânzărilor.
Marchionne a recunoscut oficial că Alfa Romeo trebuie să vândă începând cu 2014 un total de 500.000 de maşini pe an. Estimările anunţă aproximativ 300.000 de maşini livrate pe pieţele actuale şi un aport de 200.000 de unităţi, programat să vină odată cu lansarea modelelor Alfa pe teritoriul Statelor Unite.
Aşadar constructorul italian îşi va juca ultima carte pe piaţa de peste Ocean, unde va trebui să se lupte cu BMW. Gama Alfa Romeo destinată americanilor nu va include actualul MiTo, însă se va axa pe alte cinci modele: noul Giulietta, urmaşul lui 159 botezat Giulia, succesorul modelului 166, dezvoltat pe platforma Chrysler cu tracţiune posterioară, şi alte două SUV-uri ce vor încerca să pună beţe în roate bavarezilor X1 şi X3.
Şi pe Bătrânul Continent, Alfa va urmări lărgirea ofertei sale, în următorii ani fiind programate o sportivă coupe, înlocuitoare pentru Brera, un urmaş al lui Spider şi un SUV de mari dimensiuni.
Pentru ca promisiunile făcute de Marchionne să prindă viaţă, Fiat va trebui să investească aproximativ două miliarde de euro în dezvoltarea şi proiectarea modelelor Alfa Romeo.via | autoblog
pace