Esential
500 | de exemplare Brera S vor fi produse de Alfa Romeo si Prodrive. |
260 | de cai putere dezvolta motorul V6 instalat pe versiunea de top a editiei limitate Brera S. |
500 | de exemplare Brera S vor fi produse de Alfa Romeo si Prodrive. |
260 | de cai putere dezvolta motorul V6 instalat pe versiunea de top a editiei limitate Brera S. |
Asa cum va anuntam in urma cu cateva zile, Alfa Romeo si Prodrive si-au unit fortele pentru a crea o editie limitata a modelului Brera, ce urmeaza a fi disponibila doar in Marea Britanie. Botezata Brera S, editia dedicata britanicilor va fi produsa in doar 500 de exemplare si va putea fi echipata cu propulsor de 2.2 litri si 185 de cai sau cu unitatea V6 de 3.2 litri si 260 de cai putere.
La exterior, noua Brera se individualizeaza prin jantele de 19 inch din aliaj care gazduiesc pneuri Pirelli PZero Nero si tevile de esapament duble, cromate. La interior clientii se vor putea bucura de o tapiserie din piele neagra cu cusaturi rosii, culori care domina si consola centrala cu finisaje deosebite. Nota distincta este data si de ornamentele din aluminiu ale pedalelelor si de steagurile Italiei si Marii Britanii imprimate pe o placuta regasita la nivelul tetierelor.
Prodrive si Alfa Romeo s-au concentrat insa mult mai mult asupra manevrabilitatii editiei speciale care a fost coborata cu 10 mm si apoi echipata cu amortizoare si supensii din aluminiu create special pentru a atinge performante deosebite, cu mult peste cele ale versiunii de serie.
Multumita noilor modificari Alfa Brera S este mult mai usoara decat modelul standard. Cu toate acestea, desi au 100 respectiv 35 de kilograme in minus, versiunile de 3.2 si 2.2 litri JTS pastreaza aceleasi performante, destul de modeste.
Versiunea de top, echipata cu motorul V6, sprinteaza de la 0 la 100 km/h in 7.0 secunde si poate atinge o viteza maxima de 250 km/h. Mai modestul propulsor de 2.2 litri se multumeste cu un sprint 0-100 km/h in 8.6 secunde si o viteza maxima de 223 km/h.
Pretul de la care pornesc versiunile Alfa Brera S au fost fixate la 31.300 respectiv 35.722 de euro.
Comentarii (0)