OFICIAL: Acesta este noul Volvo V60
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
La scurtă vreme după lansarea noii generaţii a lui S60, suedezii de la Volvo au prezentat şi omologul break al acestui model, intitulat V60. Versiunea break a lui S60 a primit titulatura Sports Wagon în încercarea de a sublinia capacităţile dinamice ale noului model din Goteborg. Primul element pe care îl observăm la acest model este silueta, care prezintă un aspect mai sportiv decât cel al unui break obişnuit. Acest lucru a fost realizat prin linia joasă a plafonului şi prin forma de pană a caroseriei privite din profil. Numărul 60 din gama Volvo va fi utilizat pentru a indica cele mai sportive modele din gama constructorului din Gothenburg. Primul pas în acest sens a fost XC60, urmat de S60 şi de noul V60.
Volvo vrea să vândă 50.000 de unităţi V60 pe an încă din primul an în care va fi disponibil acest model pe piaţă. Circa 90% dintre viitorii clienţi vor fi europeni, iar pieţele cele mai importante pentru cei de la Volvo sunt Suedia, Marea Britanie, Olanda, Italia şi Germania. Modelul V60 va fi construit la fabrica suedeză din Torslanda. Primele exemplare vor fi livrate în toamna anului 2010.
Şasiul noului V60 promite dinamism la un nivel la fel de înalt precum cel oferit de S60, spun oficialii Volvo. Modelul este oferit alături de două şasiuri diferite – touring şi dynamic. Versiunea dynamic este oferită standard pe piaţa din Europa, în timp ce alte pieţe vor beneficia în standard de versiunea Touring şi vor putea alege şasiul Dynamic în mod opţional. Diferenţa dintre cele două şasiuri stă în amortizoare şi în componentele suspensiei faţă şi spate. Astfel, şasiul Touring oferă un nivel superior de confort pe drumuri de calitate inferioară. Oficialii Volvo declară că versiunea dynamic a şasiului nu compromite confortul pe suprafeţele de calitate inferioară, acest aspect fiind unul dintre diferenţele pregnante între cele două tipuri de şasiu disponibile.
Pe lângă cele două tipuri diferite de şasiu, clienţii care aleg un Volvo V60 pot opta pentru sistemul FOUR-C, care reprezintă acronimul Volvo pentru un şasiu activ. Acest echipament opţional oferă un nivel de control nemaîtâlnit de şofer până acum în timp ce nivelul confortului se ridică la cele mai înalte standarde Volvo.
Versiunea T6 a lui Volvo V60 este oferită în standard cu un sistem de tracţiune integrală, în timp ce versiunea D5 cu transmisie automată poate primi şi ea această dotare în mod opţional. Direcţia, bucşile şi arcurile folosite de V60 sunt mai ferme decât în oricare alt Volvo fabricat până acum. Alegerea şasiului dynamic este acompaniată şi de un sistem Advanced Stability Control cu senzori de înclinare, care oferă o intervenţie mai precisă în cazul derapajelor, iar sistemul Corner Traction Control elimină tendinţele subviratorii ale modelelor în orice situaţie.Interiorul lui V60 va prezenta simplitatea scandinavă tipică modelelor realizate de suedezi şi va degaja o atitudine extrovertită prin intermediul calităţii deosebite a materialelor şi a funcţionalităţii de care va da dovadă. Bancheta din spate este fracţionabilă 40/20/40 şi oferă o podea plată în cazul în care este pliată, iar deschiderea portbagajului are o lăţime de 1.095 milimetri care îi conferă un spaţiu de încărcare ce poate fi folosit cu uşurinţă.
Fiindcă vorbim de producătorul scandinav cunoscut pentru inovaţiile sale în materie de siguranţă, întâlnim sistemul City Safety în standard alături de posibilitatea comandării sistemului Pedestrian Detection, care evită coliziunile cu pietonii în situaţii limită la viteze reduse. Noul sistem de Infotainment al celor de la Volvo va fi şi el inclus în lista de opţionale a lui V60. Acesta a fost realizat alături de laboratoarea Audyssey care au furnizat tehnologia MultEQ, ceea ce îl face pe V60 să intre pe o listă extrem de exclusivă în ceea ce priveşte modelele proiectate alături de acest sistem.
Gama de motorizări a lui V60 include trei unităţi diesel şi cinci motoare pe benzină. Diesel-urile oferă între 115 CP şi 205 CP, iar motoarele otto oferă între 150 CP şi 304 CP. Cuplul motor variază şi el între 270 şi 420 Nm pentru motoarele diesel, respectiv 240 Nm şi 440 Nm pentru unităţile otto. În primul an de producţie al lui V60 va fi introdusă şi o versiune DRIVe a acestui model, care reprezintă versiunea entry-level în gama diesel şi este disponibilă doar alături de o transmisie manuală cu şase rapoarte. Celelalte unităţi diesel sunt oferite fie cu transmisii manuale cu şase trepte, fie cu transmisii automate cu şase rapoarte.
Motorizările otto disponibile pentru noul Volvo V60
Indicativ | Configuraţie şi cilindree |
Putere maximă (CP) | Cuplu maxim (Nm) |
T6 | 3.0 litri - 6 cilindri în linie | 304 | 440 |
2.0T | 2.0 litri - 4 cilindri în linie | 203 | 300 |
T5 | 2.0 litri - 4 cilindri în linie | 240 | 320 |
T4 | 1.6 litri - 4 cilindri în linie | 180 | 240 |
T3 | 1.6 litri -4 cilindri în linie | 150 | 240 |
Motorizările diesel disponibile pentru Volvo V60
Indicativ | Configuraţie şi cilindree | Putere maximă | Cuplu motor maxim |
D5 | 2.4 - cinci cilindri în linie | 205 | 420 |
D3 | 2.0 - cinci cilindri în linie | 163 | 400 |
DRIVe | 1.6 - cinci cilindri în linie | 115 | 270 |
Via | Volvo
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Volvo in Romania
-
Volvo S60 facelift (2013-2018) Preţ: 27.542 - 46.423 €
-
Volvo S90 Preţ: 46.117 - 67.110 €
-
Volvo V40 Cross Country facelift Preţ: 26.342 - 40.968 €
-
Volvo V40 facelift Preţ: 23.363 - 38.819 €
-
Volvo V60 Preţ: 39.655 - 54.815 €
-
Volvo V60 facelift (2013-2018) Preţ: n/a - 44.999 €
-
Volvo V90 Preţ: 52.600 - 60.974 €
-
Volvo V90 Cross Country Preţ: 54.366 - 63.719 €
-
Volvo XC40 Preţ: 30.935 - 47.005 €
-
Volvo XC60 Preţ: n/a - 67.503 €
-
Volvo XC90 Preţ: 50.820 - 123.871 €
Ultimele stiri din PARIS 2010
-
Organizatorii Salonului Auto de la Paris au anunţat că ediţia din acest an a avut un număr mai scăzut de vizitatori decât cea din 2008 din pricina protestelor transportatorilor din Franţa. (18.10)
-
Lamborghini Sesto, Bentley Continental GT, Porsche Speedster şi Carrera GTS sunt vedetele celui mai puternic grup auto european, care a venit să îşi reafirme supremaţia în cadrul salonului parizian. (02.10)
-
La standul Citroen a fost mare aglomeraţie. Vizitatorii s.au înghesuit să vadă de aproape Citroen C Zero, noul C4 şi fratele său premium DS4. Conceptul Lacoste şi DS3 WRC au completat elita. (02.10)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
superb.
Ma bucur ca au ales sa iasa in fata cu un model da V60 (stiut fiind ca 1 din 2 Volvo este break).
Succes in continuare. Volovo! For life.
Se scrie Gothenburg în limba engleză, dar noi fie folosim adaptări ca să sune frumos în limba română (Florenţa, Londra, Marsilia), fie folosim numele originale (Göteborg, Köln, München).
"Diferenţa dintre cele două şasiuri diferite"
Vai...
Volvo are un motor T5, de 2,5 litri, cu 5 cilindri, aflat în lista de motorizări a lui S80, dar are 231 CP şi 340 Nm cuplu.
Dacă aţi citit comunicatul de presă cu ocazia lansării modelului V60, Volvo va lansa mai târziu un motor, tot de 2 litri, cu 240 CP şi 320 Nm cuplu.
Mulţumesc.
ambele sunt branduri scandinave si totusi????
zic VOLVO........
http://www.worldcarfans.com/110070527185/new-volvo-v60-sports-wagon-revealed
Apoi corectaţi-vă tabelul la motorul T5: este de 2.0 litri GTDi cu 240 de CP, nu 2.5 litri.
S-a corectat.
Vanzarile spun totul: cele mai multe si frumoase break-uri sunt Volvo. Si ma bucur nespus ca nu vad.....colorati la volanul acestor masini.
Mi se pare fata o chinezarie si farurile arata cine sunt proprietarii acum. Chinezii.
Spatele e frumos.
Linia laterala, a geamurilor e prea ridicata, mult prea ridicata. Asta e o masina de familie. Pui copii pe scaunele din spate si se uita la panourile usilor ca afara nu vad, geamurile is prea sus.
Superba nu e nicidecum.
Motorizarile sunt promitatoare, atat.
E o masina nefolositoare pt clasa ei. O sa piarda teren cu siguranta. O sa fie SMax-ul mai bine cumparat :). Aia e gandita ca masina de familie.
Saab - Volvo tot vorbiti dar tot masinile germane castiga pana la urma. Saab e producator de avioane iar la masini nu au nici una ca punct de referinta in vreo clasa oricare ar fi ea.
Si Saab si Volvo sunt masini bune dar nu depasesc nici mercedes nici bmw deocamdata
Singurul concurent adevarat pt V60 este A4 iar pentru XC70 este Audi Allroad.
"Farurile alea" au intrat in productie in 2008 pe modelul XC60, deci au aparut pe plansa de desen cu cel putin doi ani inainte.
Toata ziua buna ziua mercedes ca se potriveste cu lantu de la gat iar bemve ca sunt sportive. Dupa 1000 de km parcursi dintr-o bucata intr-un bmw te dai jos de parca ai fost tavalit 5 ore. Aici se diferentiaza Volvo.
Dar ce sa stie unii....
Volvo foloseste motoare PSA asa pt cultura voastra
Depinde cum ii faci aia 1000 km. aia iti ia de la 7-10 ore in caz fericit..mai gandeste ce scri.
V 60 e mai putin confortabil si ca C Klasse si ca E90.
Tu sti tot ma ........tu sti tot.
Tragi frana de mana si zici ca iese matzu gros la volvo. :))
Daca sti de ce vorbesc sau doar vb ca ai vaz masina pe dinafara
Te-ai suit intr-un volvo de 5 ani incoace?
Ai vazut cu ochii tai noul S60 ca sa nu te intreb daca l-ai condus.
Cand treci la pasul urmator, atunci sa mai postezi.
Faptul ca scrii cu "TZ" imi spune cata minte ai in cap.
D5 si T6 chiar sunt facute de PSA Bmw Mercedes la un loc. Bineinteles sub tutela Ferarri.
Hai ca pentru tine e oferta la bmw.
1.6 folosit pe mini e in colaborare cu BMW....atotstiutorule.
e plin de volvo pe la mine, pliinnnnnn. cand iau taxi prima masina care vine e volvoooooooooooooo, rar altceva.
iti pot trimite poze detaliate cu volvo cu mine conducand daca vrei :). no problem, si v70 daca vrei, si saab daca ai impresia jalnica patetica sa crezi ca vb aiurea. :))
Sunt cu gramada si nicand pana azi nu iau bmw-ul :). La nimic.
Nici nu am dorinta sa ma conduc volvo.
La cal cand ii pui *obloane* nu vede decat in fata, n-ai ce-i face :)
Numai bine si-am terminat discutia.
Singurele motoare diesel care sunt si pe PSA si pe Ford si pe Volvo sunt 1.6D si 2.0D. Care apropo, sunt motoare (foarte) bune ;)
Oricum ma bucur ca ai o parere proasta despre Volvo, ca o consideri inferioara marcilor nemtesti. Datorita (si) tie Volvo va ramane o marca exclusivista care nu va ajunge pe mana oricui.
Bafta!
PS: Andy, respecte maxime pentru masina ta!
la sedan nu-mi placea fata, dar parca m-am mai obisnuit..oricum eu sunt cu combi-urile,cross-over-ele. in fine, cand zici volvo, te gandesti prima data la break, dupa aceea la familie si siguranta, calitate, exclusivitate..mai zic?!
Acum 3 ani am cautat ce masina sa iau si am facut test drive cu mai multe masini....s60, seria 3, audi...si am ales s60....e singurul care imi oferea exact ceea ce aveam eu nevoie. Peformante, comfort, consum.