Cu ocazia împlinirii a 110 ani de existență, Aston Martin tocmai a lansat noul său model de performanță DB12, succesorul direct al vechiului DB11. La prima vedere, noul DB12 pare a fi doar o actualizare minoră prin comparație cu predecesorul său, însă cele mai multe noutăți sunt, de fapt, ascunse sub caroserie. De altfel, Aston Martin se laudă cu noul DB12 ca fiind primul super tourer din lume. Așadar, a venit timpul să descoperim ce noutăți aduce noul coupe de performanță.
EXTERIOR UȘOR REVIZUIT
În ceea ce privește design-ul, noul Aston Martin DB12 se aseamănă puternic cu predecesorul său. Totuși, există câteva noutăți care îl disting de vechiul model. Partea din față prezintă o grilă nouă, mai mare, precum și faruri LED noi cu o semnătură luminoasă nouă. De asemenea, spoiler-ul din față a fost și acesta reproiectat, fiind ceva mai agresiv față de vechiul model.
Noul DB12 primește acum punți mai late pentru un aspect și mai agresiv pe șosea. Astfel, puntea din față este mai lată cu 6 milimetri, în timp ce puntea din spate este acum mai lată cu 22 de milimetri. Alte detalii noi pot fi văzute și la oglinzile exterioare, desenate într-o formă aerodinamică și fără rame în jurul acestora. Părțile laterale și partea din spate rămân, în esență, neschimbate estetic. Exteriorul este completat de către jantele de 21 de inch încălțate în anvelope Michelin Pilot Sport 5 S, cu o compoziție dezvoltată exclusiv pentru noul model.
ÎN PREMIERĂ, SISTEM MULTIMEDIA DE CONCEPȚIE PROPRIE
Noutățile vizuale aduse de DB12 sunt ceva mai evidente în habitaclu, acesta fiind complet redesenat față de vechiul DB11.
Noul model primește tapițerie din piele aromată pentru scaune, bord, consola centrală, volan și pentru panourile portierelor. Clienții noului model vor putea alege să-și îmbrace interiorul în piele naturală sau în alcantara.Consola centrală prezintă numeroase comenzi și butoane fizice, ușor accesibile pentru șofer, în timp ce restul habitaclului este digitalizat. În premieră pentru Aston Martin, noul DB12 vine echipat cu un sistem multimedia de concepție proprie, iar acesta este afișat pe un ecran tactil de 10.25 de inch. Bineînțeles, noul sistem oferă și conexiune wireless cu Apple CarPlay și Android Auto, iar acesta oferă și navigație cu o interfață 3D.
Cele mai multe butoane fizice prezente în habitaclu sunt pentru funcțiile importante ale mașinii, precum: selectarea treptelor de viteză, selectarea modurilor de conducere și butoane pentru activarea unor sisteme de asistență, cum ar fi cel pentru parcare sau pentru menținerea benzii. Noul Aston Martin DB12 oferă 5 moduri de rulare predefinite: GT, Sport, Sport+, Wet și Individual.
MOTOR V8 DE 680 CP
Fără dar și poate, cea mai mare noutate se află sub capota noului model. Aici se regăsește un motor V8 de 4.0 litri bi-turbo, capabil să livreze 680 de cai putere și 800 Nm. Pentru a obține aceste performanțe, Aston Martin a reproiectat sistemul de răcire, iar cu acest motor, noul DB12 are nevoie de 3.5 secunde pentru a atinge 96 de km/h, în timp ce viteza maximă este de 325 de km/h.
Noul motor este cuplat la o cutie automată cu 8 trepte, o altă premieră pentru un model Aston Martin DB.
Modelul primește, de asemenea, un diferențial spate controlat electronic, care funcționează în tandem cu sistemul de control electronic al stabilității ESC.Șasiul noului model este, de asemenea, mai rigid, iar DB12 promite să ofere un comportament și mai dinamic în viraje. Pentru asta, noul model primește și o suspensie adaptivă inteligentă, în timp ce sistemul de direcție a fost reproiectat special pentru a răspunde mai prompt la comenzile șoferului. Aston Martin DB12 vine echipat cu frâne din fontă, având etriere cu diametrul de 400 de milimetri în partea din față, respectiv 360 de milimetri în partea din spate.
Opțional, este disponibil și un pachet de frâne din carbon ceramică, rezistente până la temperaturi de 800 de grade Celsius și mai ușoare cu 27% față de cele oferite în standard. La final, mai trebuie menționat că sistemul ESP al noului DB12 oferă 4 moduri de rulare separate de cele menționate anterior: Wet, On, Track și Off.
Aston Martin nu a anunțat, deocamdată, prețurile noului DB12. În orice caz, livrările noului model vor începe în cel de-al treilea trimestru din 2023.
via Aston Martin
Interiorul aduce foarte putin la Jaguar . Motorul mi se pare perfect comparativ cu Bentley Continetal GT , păcat că nu ai pus un V12 dar cred ca vor pune în timp . Să sperăm că isi va cumpăra vreun Român masina asta că chiar merita . Aștept versiune Volante .
Aston Martin era rafinament si spiritul regal, elegant, nu astfel de cacofonii. Parca sunt desenate de chinezi cu al lor prost gust.
Bleah...
Poate ar trebui sa te speli nitel pe ochi inainte.
Logic ca e mai rau decat model y. Uite-te! Deschide ochii.
Model Y poti sa zici ca e asa, meh, generica, in nici un caz urata. Chestia asta verde ESTE urata!
Si deci logic, oricine poate spune ca este mai nasoala decat Model Y (dupa cum mentionezi tu)