Ofertă pentru Polestar 2: dacă plătești 1195 de dolari, primești în plus 68 de cai putere

de Tiberiu Safta
Joi, 08.12.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Polestar a pregătit un pachet special pentru modelul său electric Polestar 2. Acesta aduce un plus de 68 de cai putere și este disponibil la un preț de 1195 pe piața din Statele Unite. Pachetul nou nu este pe bază de abonament, spre deosebire de alte mărci, precum Mercedes-Benz.

Polestar 2 este oferit, în prezent, în 3 variante de putere. Cea mai puternică dintre acestea este versiunea Long Range, cu bateria de 78 de kWh și cu două motoare electrice. În această configurație, Polestar 2 beneficiază de 408 cai putere și 660 Nm, lucru care îi permite modelului să atingă 100 de km/h în 4.5 secunde și o viteză maximă de 205 km/h.

Dacă performanțele modelului suedez nu sunt de-ajuns pentru unii clienți, acum constructorul scandinav oferă un pachet special care îi aduce mai multă putere modelului cu zero emisii. Astfel, noul pachet este disponibil exclusiv pentru versiunea Long Range cu două motoare și aduce un plus de 68 de cai putere și 21 Nm.

Cu acest pachet, puterea totală a lui Polestar 2 ajunge la 476 de cai putere și un cuplu de 681 Nm. De aici rezultă un timp de accelerație mai mic, de 4.2 secunde până la 100 de km/h. Viteza maximă rămâne aceeași, însă plusul de putere va fi sesizabil la repriza de accelerație între 70 și 130 de km/h.

Noul pachet este disponibil doar pentru exemplarele vândute în Statele Unite, la un preț de 1195 de dolari. Acesta va putea fi cumpărat prin magazinul online al mărcii suedeze și, spre deosebire de alte mărci, nu este pe bază de abonament.

Recent, Mercedes-Benz a început să ofere un astfel de pachet cu mai multă putere pentru modelele sale electrice. În schimb, pachetul este disponibil doar pe bază de abonament, la prețul de 1200 de dolari pe an.

via Polestar

Comentarii (7)

  • Bun, pe cand si pachetul "mai multa baterie"?
    15 1
  • Wector
    Ti-ai luat Polestar 2 si ai ramas fara baterie sau de ce intrebi?
    5 11
  • Are 408 CP… ce o sa facă cu încă 68?
    Să lovești pasagerii de geamuri, accelerezi si pui frâna… nu era ideea de ECO, sa salvam planeta, zero emisi, bla, bla.
    A uitasem, să dea mai multă ceață.
    Toate Electricele sa fie limitate la 130 h si maxim 150 CP.
    Altfel totul este o minciuna.
    8 3
  • Ai dreptate, putere prea multa inutil.

    Wectoare, nu mi-am luat, bre, ca n-are destula baterie, matale nu intelegi romaneste?
    8 1
  • inexorabil
    Ei, şi tu acuma, @Dutz. Bineînţeles că nu despre (media)poveşti cu eco-zâne este vorba, ci despre…”Mamă, ce-i mai fac în sânge pe dinozauri superpotentele electrice, şi în linie dreaptă şi în ce vreţi voi” (dixit Mafănikkk). Mai mult (întru duhul gravităţii “antisociale”), cică dinozaurii (tributari unor 200-300 de cai acolo) spulberă pe zebră (evident, denotând profund dispreţ faţă de comunitate & viaţă) babele suferinde. În schimb, electroasele cu 1200-1300 de cai opresc conştiincioase chiar tangent cu zebra, se poziţionează curmeziş şi efectiv le ajută pe bietele femei să traverse în siguranţă urcate pe capotă şi în aplauzele furtunoase ale asistenţei fascinate etic-civic.

    PS. În definitiv, aţi înţeles, da? “Mai multă putere”…de dragoste pro-natură (financiară).
    3 4
  • @inexorabil
    pachetul "pt manelistul din tine" ii mai zice..
    1 2
  • Toate ca toate, da eu n-am vazut vreo stea polara de asta "in viu".
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru