O săptămână cu Renault Megane RS Trophy prin Bucureşti: cu bune şi cu rele

Renault Megane RS Trophy este apogeul sportivităţii în gama constructorului francez şi, totodată, cel mai puternic model de serie oferit de marcă. Maşina se simte ca acasă pe un circuit, dar poate fi condusă fără probleme şi pe drumurile publice. Noi am petrecut o săptămână în compania sa şi am descoperit cu surpindere cât de plăcută poate să fie şi când nu apeşi cu putere acceleraţia la podea.

Iar experimentul nostru este unul atipic pentru această maşină: ne-am jertfit şi am petrecut o săptămână întreagă în Bucureşti, cu ieşiri rare din "graniţele" Capitalei, timp în care ne-am străduit să descoperim cum e viaţa cu o astfel de maşină, cu bune şi cu rele. Să vedem dacă Megane RS Trophy, cu cei 275 de cai ai săi, poate fi o maşină utilizabilă de zi cu zi într-un oraş precum capitala.

Dacă vreţi să vedeţi cum se simte maşina în afara oraşului într-un test normal, vă reamintesc faptul că Bogdan a testat în toamna lui 2014 aceeaşi maşină.

Bogdan şi Renault Megane RS Trophy. Testul lui e aici.

Premisa unei aventuri sau provocarea săptămânii?

Săptămâna noastră cu Megane RS Trophy a început într-o dimineaţă răcoroasă de marţi. Mă îndreptam spre sediul Renault România să ridic maşina de test şi eram, evident, bine dispus. Cine n-ar fi fost? Urma să ridic un Hot Hatch de 275 CP. Plouase cu o noapte în urmă, aşa că am abordat traseul, care prevedea traversarea Capitalei dimineaţa, cu prudenţă maximă. Am ajuns la birou cu un consum foarte bun, de 11.3 litri la sută, în contextul în care am condus încălţat cu bocanci, nu tocmai încălţămintea potrivită pentu mângâirea atentă a pedalei de acceleraţie. La plecare, autonomia anunţată de computerul de bord cu jurnalierul resetat şi rezervorul plin era de 420 kilometri.

Birou pentru o săptămână. Greu de refuzat.

În orice caz, am ajuns la birou cu zâmbetul pe buze. Sincer, încă mă gândeam dacă să păstrez maşina pe perioada mini-vacanţei de Paşte sau dacă ar trebui să i-o fac cadou vreunuia dintre colegi, să-mi văd liniştit de viaţă şi să nu-mi bat capul cu un test în oraş, dar cu o maşină care m-ar fi tentat în fiecare secundă să-i calc cu sete pedala de acceleraţie. A venit timpul să plecăm în pauza de prânz şi nu am ratat ocazia să luăm Megane-ul. Orice nehotărâre aveam înainte să plecăm la drum a dispărut aproape la fel de repede ca mâncarea din farfurie şi m-am convins. Îl păstrez. Pentru că altfel o să regret peste câteva zile. Şi uf, ce bine-mi pare că am facut aşa!

Ciclul urban cu Megane RS Trophy: cu taurul în magazinul de porţelan

La prima vedere, ai crede că este imposibil să te abţii să nu calci pedala de acceleraţie la fund cu Megane RS de fiecare dată când eşti primul la semafor sau când ai drumul liber în faţă. Până şi cei din jur se aşteaptă să faci asta, la cum te privesc cum stai fix în scaunele Recaro de la bordul Megane-ului vopsit în superbul "Jaune Sirius". Dar nu-i imposibil, chiar deloc. Mai ales când ai o mică provocare în faţă. Provocarea mea: să văd dacă reuşesc să îmi strunesc dorinţa de a pune la treabă cei 275 CP vreme de o săptămână şi să văd ce consum pot să obţin în urma experienţei.

Cât timp nu alegi jantele de 19 inch, ci le iei pe cele de 18, gropile şi denivelările sunt suportabile.

Aşa că am apăsat cu migală pedala de acceleraţie, am dat radioul mai tare şi dus am fost. Mi-am făcut drumurile zilnice cu Megane şi m-am concentrat să obţin un consum cât mai bun. Fără să fac baltă de transpiraţie de la concentrare pe superbul Recaro pe care eram aşezat în faţa volanului, am reuşit să scad consumul urban de la un drum la altul, în timp ce autonomia rămasă creştea în mod miraculos. Întorcându-mă în prima seară de la birou, am reuşit să obţin un consum de 8.9 litri la sută după ce am străbătut oraşul din Pantelimon până în Drumul Taberei. Cu un total de 38.5 kilometri parcurşi, aveam o autonomie rămasă de 410 kilometri, cu 10 mai mică decât cea cu care pornisem dimineaţa la drum. Deloc rău, nu?

Scaunele sunt foarte confortabile, iar centurile roşii sunt în nuanţa perfectă pentru această maşină.

În tot acest timp, am urmărit cu interes sistemul RS Monitor din dotare şi m-am concentrat să îmi conserv inerţia pe cât de mult posibil. Din prima am remarcat cât de puţine resurse ne sunt necesare pentru drumurile zilnice la bordul acestui model: vreo 20 CP şi 50 Nm sunt mai mult decât suficienţi ca să pui un Megane RS în mişcare de la semafor şi să accelerezi până la 60 km/h fără să te claxoneze nimeni. 

Dacă turaţiile stau jos, nici eşapamentul Akrapovič din dotare nu face prea multă gălăgie.

Cel mai interesant aspect al utilizării unui Megane RS în oraş nu este acesta, ci cât de docilă este maşina la viteze mici. Cu toate că trebuie să fii atent la gropi şi la denivelări, pentru că ai jante de 18 inch, o suspensie fermă, iar bara de protecţie şi pragurile laterale sunt mai joase şi mai pronunţate decât la un Megane obişnuit, maşina se achită de toate sarcinile urbane fără să te doară mâinile de la lupta cu volanul, fără să te doară piciorul de la ambreiajul sinterizat şi fără să te doară capul de la sunetul evacuării.

Punctele forte ale lui Megane RS

Într-o săptămână cu o maşină, ajungi să-i cunoşti punctele forte şi defectele şi vezi destul de rapid cu ce te-ai putea obişnui şi ce te deranjează. În cadrul acestui capitol, ne vom concentra pe punctele pozitive ale lui Renault Megane RS Trophy. Unul dintre ele este rezervorul de 60 de litri, suficient de mare încât să-ţi permită să te plimbi o săptămână cu maşina prin oraş fără să treci pe la benzinărie. Însă chiar şi cu un rezervor mare, lucrurile nu ar fi favorabile portofelului şoferului dacă nu ar exista sistemul Start-Stop şi motorizarea surprinzător de eficientă care-l însoţeşte. Cel mai mic consum urban pe care l-am realizat cu Megane RS Trophy a fost de 8.8 litri la sută, dar valoarea medie totală pe care am vazut-o după mai multe zile de mers normal prin oraş a fost de 10.3 litri la sută.

Ai nevoie de foarte puţini cai să-l pui în mişcare pe Megane RS.

Varianta sportivă a lui Megane este o maşină practică pentru că are un portbagaj la fel de mare ca al versiunii standard, toate dotările disponibile pe echiparea de top a modelului pe care este bazat şi pentru că este docilă la viteze mici şi la apăsările uşoare ale pedalei de acceleraţie. Deşi poţi să participi cu modificări minime în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă cu frânele, suspensia şi motorizarea standard lui Megane RS Trophy, schimbările menţionate fiind doar la nivel de echipare cu dotările de siguranţă specifice maşinilor de curse, maşina are cartela deja obişnuită pentru clienţii Renault care asigură accesul şi pornirea fără cheie, comenzi pe volan, sistem de navigaţie, senzori de parcare, cameră de maşarier, sistem de climatizare pe două zone cu reglare automată şi sistem audio.

Motorizarea 2.0 Turbo nu este deloc gurmandă dacă eşti blând cu acceleraţia şi e încă rezonabilă şi dacă o calci cu sete. Nu ne place deloc capacul de plastic şi regretăm galeria de admisie metalică inscripţionată ”Renault Sport”.

Trecând peste ţinuta de drum impecabilă, suspensia sport se descurcă rezonabil pe gropi şi mici denivelări cât timp de abordezi cu prudenţă, iar direcţia are o demultiplicare care nu face parcările sau rularea prin oraş un chin. Toate cele de mai sus îl fac pe Megane RS Trophy să meargă ca un Megane Coupe aproape obişnuit prin oraş şi cam la fel de confortabil, dar să fie gata să-ţi livreze demenţa unui Hot Hatch în orice moment.

Punctele slabe ale lui Megane RS

În fiecare test, abordăm minusurile unei maşini, fie că vorbim despre modelul în sine, versiunea de motorizare sau echiparea testată sau pur şi simplu exemplarul testat. După şapte zile cu Megane RS, putem concluziona liniştiţi cu privire la lucrurile deranjante pe care le aduce această variantă a compactei franţuzeşti. Unii ar putea spune că suntem cârcotaşi în privinţa anumitor ”minusuri”, dar ele reprezintă micile crăpături sau zgărieturi ale armurii hot-hatch-ului franţuzesc, chit că unele lucruri ar putea să nu deranjeze orice utilizator.

Să le luăm pe rând.

Viaţa cu Megane RS în oraş nu-i deloc rea, dar sunt mici inconvenienţe.

Portierele lungi ale lui Megane Coupe sunt destul de grele, iar acţionarea lor devine complicată atunci când stai în scaunele scoică de la Recaro. Mânerul de prindere al portierelor te obiligă să te întinzi după ele ca să le închizi dacă ai avut uşa larg deschisă şi când le deschizi şi vrei să ieşi din maşină te transformă într-un contorsionist atunci când ai parcat într-un spaţiu îngust. Asta se întâmplă şi pentru că scaunele sunt montate ceva mai sus decât ne-am fi dorit şi au "pernele" laterale pentru susţinerea genunchilor şi a coapselor sunt ridicate destul de mult.Trebuie să spunem că Megane RS nu este însă singurul model în care scaunele scoică Recaro sunt montate mai sus decât scaunele standard, deci situaţia nu are legătură neapărat cu fabricantul din Franţa.

Cu toate că îţi oferă o susţinere excelentă pe viraje, situaţia devine dificilă când vrei să cobori de pe locul şoferului, pentru că spaţiul limitat pentru coapse şi tibii face ca această manevră să fie destul de complicată. Iar pentru că tija care ţine portiera nu se blochează şi pe poziţiile intermediare ale deschiderii, rişti ca uşa să te lovească peste picior.

Una dintre maşinile din poză nu a consumat deloc carburant cât timp a stat la semafor. Da, cea galbenă.

Lucrurile sunt ceva mai uşoare pentru pasagerul din dreapta, cu toate că zona inferioară a torpedoului este complet nefericită pentru genunchii acestuia. Pe scurt, un profil destul de ascuţit din plastic dur poate fi lovit lovit din greşeală când pasagerul urcă, coboară sau când mută scaunul. Din reacţiile colegilor, se pare că lovirea genunchiului de acea suprafaţă este dureroasă. Mircea poate să depună mărturie în acest sens.

Consola centrală este făcută dintr-un plastic dur, dar din acest cadru ne uităm dezamăgiţi spre suportul de pahar şi poziţionarea nefastă a mufelor Aux/USB fix în dreptul său.

Indiferent că eşti şoferul sau pasagerul din dreapta, în habitaclul lui Megane RS ai la dispoziţie în faţă un singur suport de pahar, amplasat în consola centrală, în faţa căruia avem şi mufa USB şi AUX. Dacă ar fi fost mutată mufa cu câţiva centimetri la stânga, nu ar fi fost o problemă aşa de mare suportul de pahar destul de mic, dar în configuraţia actuală nu poti să ai în acelaşi timp în maşină un pahar de cafea/doză de suc şi un stick USB în portul respectiv.

Chiar şi pe piatră cubică, suspensia sport fermă a lui Megane RS nu face distruge confortul modelului.

Cât despre locurile din spate, deşi au loc trei pasageri la bord, montanţii C groşi şi forma specifică geamului le va da unor adulţi o uşoară senzaţie de claustrofobie, pentru că suprafaţa vitrată prin care se pot uita afară este destul de mică, iar scaunele scoică le acoperă o bună parte din priveliştea oferită de parbrizul generos din faţă. Altfel spus, cei cu rău de mişcare să se abţină de la locurile din spate ale lui Megane RS sau să solicite şoferului o abordare gentilă a traseului. Din fericire, dacă eşti cumpărătorul maşinii şi şoferul ei, nu este deloc o problemă pentru tine acest lucru. Problema există oricum la majoritatea compactelor coupe de pe piaţă (vezi Scirocco).

Arată bine în poze, dar nu-i aşa de plăcută în viaţa de zi cu zi.

De departe cel mai enervant lucru la Megane RS Trophy a fost însă nuca schimbătorului. Ea arată bine în fotografii, pentru că are un finisaj lucios şi este învelită într-un cerc metalic. Dar acest finisaj lucios face ca schimbătorul să-ţi scape din mână la schimbările rapide, în timp ce secţiunea metalică este rece sau fierbinte, în funcţie de temperatura exterioară, două aspecte deranjante pentru mâna dreaptă a şoferului.

Epilog după şapte zile şi 450 km

Săptămâna mea cu Megane RS a trecut mai repede decât aveam impresia că va trece, permisul meu a rămas nepătat în portofel şi, în mod suprinzător, nici măcar nu am consumat plinul!

Să trecem la concluzii.

Renault oferă una dintre cele mai accesibile compacte de performanţă de pe piaţă prin oferta actuală Megane RS Trophy, iar propunerea francezilor ar putea deveni în viitor, odată cu apariţia lui Megane 4, un adevărat clasic pe patru roţi. Nu de alta, dar dacă viitorul Megane RS va trece printr-un tratament similar cu cel suferit de Clio RS ajuns la a patra generaţie, acest material ar putea viza ultimul RenaultSport pur-sânge/ca la carte şi să transforme toate exemplarele în stare bună ale generaţiei pe care o vedeţi în fotografiile aferente materialului în bijuterii valoroase peste ani. Nu de alta, dar eliminarea evazărilor specifice şi renunţarea la transmisia manuală ar tăia semnificativ din farmecul viitorului Megane RS, oricât de performant ar fi acesta pe hârtie în comparaţie cu generaţia actuală.

Adio, dar te rugăm rămâi la fel.