Popularitatea SUV-urilor pe piața europeană a furat câte o felie din segmente cu ștate vechi, care aveau clienți extrem de fideli. Cel mai simțitor declin a fost consemnat în segmentul sedanurilor medii. Poate de aceea Honda a decis că Bătrânul Continent nu mai poate susține prin vânzările sale introducerea unei noi generații Honda Accord.
Prin urmare, unul dintre cele mai apreciate sedanuri medii de acum șapte ani, chiar și pe piața din România, nu va mai avea un înlocuitor pe piața europeană. Honda nu va renunța însă la modelul de clasă medie, noua generație urmând să se vândă pe continentul asiatic și cel american. Ba chiar se fac ultimele pregătiri înainte de lansarea celei de-a zecea generații Accord.
Informații preliminare anunță același trend pe care l-am observat și în cazul lui Civic: adoptarea motoarelor turbo. Noul Accord va beneficia de un nou motor de 2.0 litri turbo, menit să înlocuiască vechiul V6 de 3.6 litri, cu care mașina se vindea în SUA și pe care Europa nu l-a văzut niciodată.
Noul 2.0 turbo este același pe care îl folosește și noul Civic Type R, însă în cazul lui Accord a fost ușor cumințit, urmând să dezvolte între 280 și 300 de cai putere. Alături de acest vârf de gamă, sedanul de segment mediu va beneficia și de propulsorul 1.5 turbo, regăsit pe Civic și etichetat la 182 de cai putere.
Acesta din urmă va fi asociat unei transmisii manuale cu șase rapoarte sau, opțional, unui CVT. Cât privește vârful de gamă, unitatea de 2.0 litri va primi, pe lângă cutia manuală oferită standard, și una automată cu 10 rapoarte. Accord devine astfel prima mașină din segmentul ei echipată cu o transmisie cu 10 rapoarte.
Dar acestea sunt detalii fine, demne de un site auto, nu de turism.