Skoda a început campania de marketing pentru lansarea oficială a noii generații Octavia, care va fi prezentată în 11 noiembrie.
Constructorul ceh a dezvăluit săptămâna trecută o serie de schițe cu noua generație, iar acum a publicat accidental o imagine cu designul exterior în configuratorul online al mărcii.
Imaginea scoate în evidență o serie de elemente care au putut fi identificate ușor în schițele precedente, cum ar fi renunțarea la farurile duble în favoarea unui design tradițional. În schimb, luminile de ceață au o poziție diferită în imaginea preluată din configurator, însă este posibil ca acest lucru să fie valabil pentru o altă echipare decât cea din schițele oficiale.
Schițele prezentate anterior de Skoda sugerează o serie de modificări și la stopuri, iar numele mărcii va fi inscripționat pe partea din spate în locul logo-ului, așa cum procedează producătorul ceh de la lansarea noului Scala.
De asemenea, noua Octavia va primi o serie de îmbunătățiri și la interior, inclusiv la instrumentarul de bord, consola centrală și volan, iar cele mai multe noutăți vor fi preluate de la Scala.
Nu există detalii oficiale despre versiunile de motorizare, însă potrivit unor informații din presa internațională noua Octavia va fi disponibilă atât cu motoare diesel și pe benzină, cât și cu versiuni mild-hybrid și plug-in hybrid.
Cel mai probabil, varianta plug-in hybrid va împrumuta sistemul PHEV de la viitorul Volkswagen Golf GTE, disponibil în versiuni de 204 CP și 245 CP.Via Motor1, Skoda Community DE
Este o cutie incapatoare si atat.
Daca Octavia e frumoasa, atunci Mazda 3 si Megane cum sunt?
Mazda 3 o fi o reușită în materie de design și chiar și în materie de mecanică (vezi motorul). Dar în materie de practicalitate e un dezastru total. La 1.82 m ai mei, efectiv mă sufoc în spate cu geamurile alea mici și spațiu mai deloc la picioare. Păcat de toată munca inginerilor mecanici de la Mazda.
Știi, zicea cineva aici pe AM o vorbă în privința designerilor: să faci o mașină frumoasă e ușor. Să faci o mașină practică iar e ușor. Dar să faci una și frumoasă și practică, ei bine, acolo se va vedea un designer adevărat. Iar astea sunt extrem de puține.
Tot ce putem spera e ca preturile sa nu ne aminteasca de A4, asa cum ne aminteste designul.
PS: @Olteano - Mazda 3 e o dezamagire. Spun asta ca unul care a asteptat noul model si ma gandeam chiar sa "fac pasul". Ei bine, cand au "dezvelit-o", am crezut ca nu vad bine. Din punctul meu de vedere, e un esec. Sper sa se vanda bine, cei de la Mazda merita sa aiba succes pentru ca sunt oameni constiinciosi si dedicati, dar adevarul ramane ca M3 e un fail, mai ales hatchback-ul. Uitati-va si la review-ul lui Robert Adam. Are dreptate omul in tot ce spune. Si motorul SkyActiveX nu e nici ala o revelatie. Cat despre cel de 2 L 122 cp... nici n-are rost sa vorbim.
corect, dincolo de design-ul discutabil, dar care pare un pic peste facelift-ul de la Superb, partea neplacuta e ca producatorii nu-si respecta clientii... imi aduc aminte cum acum 10-15 ani la fiecare generatie de compacte se aducea ca argument forte pt noul model si implementarea unei suspensii multilink pe puntea spate (doar Astra si Megane ramasesera cu semirigida)... acum insa, au facut ei cica niste studii de piata si au constatat ca majoritatea clientilor habar nu au ce e aia suspensie independenta si ce benefficii aduce ea... prin urmare si-au facut socoteala evreieste: ia sa economisim noi cateva sute de euro daca multilinkul tot ”nu” e cerut de clienti! de, clentul nostu, stapanul nostru...
PS astepam BMW M cu semirigida, ca Mazda care parea sa fie altceva, tocmai o introduse pe 3-ar...
bine ca nu se frig aia de isi iau logan. daca se frigeau atatia nu isi mai lua nimeni. nu iti vinde nimeni intentionat masini noi cu rugina, hai sa lasam bancurile. ca stii tu un caz e zero barat.
E o masina de familie simpla, nu revolutioneaza nimic. Nici vizual si nici tehnic.