O companie din China a lansat un serviciu de înlocuire rapidă a bateriilor

de Tiberiu Safta
Vineri, 28.01.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Compania chinezească CATL a lansat un serviciu de battery sharing, numit Evogo. Serviciul va fi disponibil în China și promite un acumulator eficient și universal care le va face viața mai ușoară posesorilor de vehicule electrice.

CATL este o companie din China care se ocupă cu fabricarea acumulatorilor pentru producătorii de mașini electrice. Chiar dacă numele pare necunoscut, firma este un gigant în China și deține o treime din piața mondială de baterii electrice. Principalii săi adversari sunt LG și BYD.

O firmă subsidiară, numită CAES, a lansat un serviciu de battery sharing, numit Evogo. Noul serviciu este disponibil numai în China și, printre altele, dispune de tehnologia de a schimba un acumulator de pe aproape orice vehicul electric în numai un singur minut.

Pe lângă schimbarea rapidă a bateriilor, Evogo promite să ofere și servicii care să-i facă pe posesorii noi de vehicule electrice să-și depășească temerile legate de autonomie, de găsirea stațiilor de încărcare, de procesul de învățare a funcționării propulsorului și a sistemelor de regenerare.

Serviciul Evogo are în componența sa un acumulator numit Choco-SEB, care are forma unei tablete de ciocolată.

Această baterie este considerată o piesă comună, ceea ce înseamnă că este un element separat de vehicul. Densitatea energiei acumulatorului Choco-SEB este destul de generoasă, cu o greutate de 160 Wh/kg și un volum de 325 Wh/litru. Asta înseamnă o autonomie utilizabilă de 200 de kilometri, iar bateria poate fi utilizată pe mașini mici, mari și chiar vehicule comerciale ușoare.

Acumulatorul Choco-SEB poate fi inclusiv închiriat de către un client și este oferit în una sau mai multe bucăți. Depinde de nevoile posesorului. O astfel de tabletă este de ajuns pentru circulația cotidiană din zonele urbane și metropolitane, unde distanța parcursă în medie este cuprinsă între 40 și 50 de kilometri. Două sau mai multe astfel de baterii vor mări autonomia pentru distanțe mai lungi.

Bateria Choco-SEB este optimizată inclusiv pentru a putea fi încărcată la o stație de încărcare rapidă, sisteme de încărcare onboard sau chiar un Wallbox. Când se alege serviciul de înlocuire, o tabletă sau întregul acumulator poate fi schimbat în doar un singur minut de fiecare dată când este necesar.

Serviciul Evogo va fi disponibil, în prima fază, în 10 orașe din China. Este posibil, ca în viitor, rețeaua Evogo să se extindă și pe alte piețe din lume.

via Autoblog

Comentarii (6)

  • Edikkk
    Vrăjeala

    Poate la comunişti să meargă
    2 5
  • inexorabil
    Joc de glezne (emolar). Sau praf în ochi (aşijderea emolar).

    Tartorii nevăzuţi pur şi simplu îmi stârnesc amuzamentul. Cică se zbat ei stoic să înlăture, într-un final, toate dezavantajele, de orice natură (inclusiv comercială) şi, astfel, să facă “tehnologia” electrică un mijloc “facil” la îndemână oricărui cetăţean Global (musai resetat).

    Vorba aceea: dacă n-ar fi comic, ar fi tragic. În realitate, dumnealor nu pregătesc terenul “fertil” pentru uzul zilnic al “electricelor” personale. Am subliniat de atâtea ori: acestea din urmă reprezintă doar o etapă intermediară – ceea ce le este realmente rezervat fraielor de pretutindeni are legătură exclusiv cu “electricele” autonome, de uz comun!!! Magnum argumentum? În mod indiscutabil, borna-vector pe nume “Agenda 2030” va suprima categoric, drastic şi ireversibil orice putere/semnificaţie INDIVIDUALĂ în Minunata Lume Nouă cu porţile (înşelător) larg deschise oricui. Iar în încărcătorul armei propagandistice vor sta întotdeauna, gata introduse, cartuşele menite scepticilor/indocililor: “egoişti”, “materialişti”, “hedonişti”, “asociali” şi “retrograzi”. Acestea sunt însă pentru stilul “foc cu foc”. “Garanţia” că te va reduce la tăcere se traduce astfel: eternele epitete “patologice”, de tras la “foc automat” (ca o sugestie, chit că ironic-amară: generaţiile foarte tinere care nu sunt hotărâte ce carieră să urmeze să mizeze pe…psihiatrie; în câţiva ani, astfel de medici vor fi foarte căutaţi – de Statul-Corporaţie via Poliţia Gândirii).
    3 4
  • inexorabil
    PS. Din nefericire şi în mod perfect previzibil (adică fără să însemne vreo surpriză), toţi spălaţii şi apretaţii pe creier se vor uita precum...animalul mare cu coarne la poartă nouă citind aceste lucruri. De altfel, e-oile orwelliene nici n-ar putea behăi altceva decât “teoria conspiraţiei”, “comunismul rusesc” (care plăteşte gras, recunosc :D), daco-ortodoxismu’-legionarismu’-extremismu’-iliberalismu’ etc. etc. etc.
    3 4
  • Bateriile la mașinile electrice serioase se pun sub podea, nu într-o sacoșă de rafie în portbagaj, să vină chinezul și să le înlocuiască la electricălie / baterielie (că benzinărie sau motorinărie, nu-i pot spune). Și la sifonărie, pe vremuri, mergeai cu sifonul tău la umplut, nu-l duceai acolo gol și luai altul plin.
    2 0
  • Pare o prostie… dar pornind de la faptul ca nu se vede nici o soluție pentru folosirea Electricelor in viața de zi cu zi, ar fi cam o posibila soluție… și am mai subliniat acest lucru.
    Este o prostie (clar zic eu), doar toată treaba asta este…
    Tot cum an mai spus nu este clar cine este proprietarul bateriei și cine răspunde când se defectează… între schimbările la aceste stații unii își pot încarcă bateriile direct pe masina, deci alte semne de întrebare.
    Părerea mea încă la electrice când se încearcă rezolvarea unui probleme apar alte 3 :(
    2 0
  • Driver
    O idee foarte desteapta si cu adevarat rapida... bine, romanii sunt excesiv de tristi si nemultumiti in general, in particular aici :)))

    Nu am vazut specificat unde sunt bateriile situate, oricum "firma deține o treime din piața mondială de baterii electrice"..so....

    NIO are sistem de inlocuire a bateriilor de ani de zile.....bine, poate nu s-a dat pe tik tok...

    inexorabil, vezi ca-ti vine factura la Eon tata...:D
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru