Noutăți despre programul Rabla: au mai rămas 9.000 de tichete. ITP-ul pentru mașina casată devine obligatoriu din 2019

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Miercuri, 17.10.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
9.000 de tichete mai sunt disponibile în cadrul programului Rabla din acest an, în timp ce de anul viitor mașina casată trebuie să aibă obligatoriu ITP valabil pentru a fi eligibilă.

Programul Rabla se bucură în acest an de un succes peste așteptări, în condițiile în care Ministerul Mediului a alocat fonduri pentru aproximativ 50.000 de tichete, ca urmare a unei suplimentari de 30.000 de tichete de la jumătatea lunii septembrie.

Autoritățile au anunțat acum că mai sunt disponibile încă 9.000 de tichete și anticipează că acestea vor fi epuizate până la sfârșitul anului, în condițiile în care noile teste de emisii WLTP au marcat eliminarea temporară a unor modele din gamele producătorilor.

"Astăzi mai sunt doar undeva la 9.000 de tichete. Având în vedere că va fi şi luna decembrie, luna cadourilor, când piaţa va fi în creştere, consider că până la sfârşitul anului se vor termina", a declarat Cornel Brezuică, președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), instituția care gestionează programul Rabla.

De asemenea, oficialul AFM afirmă că în acest an vor fi vândute aproximativ 1.300 de mașini electrice și plug-in hybrid prin intermediul programului Rabla Plus, în creștere de la cele sub 1.000 de unități de anul trecut.

"Anul acesta vom depăşi 1.200-1.300 de autovehicule.

Tendinţa este de creştere. Anul trecut am reuşit să aprobăm undeva la 900 până în 1.000 de astfel de autovehicule. Din păcate, nu au fost înregistrate toate deoarece a fost o surpriză şi pentru producători numărul acesta de solicitări destul de ridicat", a adăugat Brezuică.

Nu în ultimul rând, Brezuica a confirmat că, începând de la ediția de anul viitor, mașina casată prin programul Rabla trebuie să aibă ITP valabil, măsură care inițial era planificată încă din acest an.

"Am considerat că ITP-ul este o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini deoarece dă dreptul utilizatorului de a circula pe drumurile publice. Atâta timp cât acesta nu are un ITP valabil, nu poate circula. În consecinţă, nu generează nici emisii", a mai precizat el.

Pentru moment, nu este clar când va începe programul Rabla 2019 și nici care va fi bugetul alocat, deși Ministerul Mediului afirma recent că va aloca fonduri pentru 50.000 de tichete, nivel similar cu cel din acest an.

Via InCont

Comentarii (1)

  • pai daca nu ai ITP,,n ar trebui sa platesti nici impozit,nu? Rablele intepenite pe spatiul public,,le dorim viata lunga?
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru