Noul SsangYong Torres debutează în Coreea de Sud cu un design inspirat de modelele Jeep

de Tiberiu Safta
Marti, 14.06.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
SsangYong a publicat primele imagini oficiale cu noul Torres, un SUV nou pentru piața din Coreea de Sud. Designul noului model este puternic influențat de modelele Jeep, iar noul limbaj de design anunță începutul unei ere noi pentru constructorul sud-coreean.

Marca sud-coreeană SsangYong a lansat un nou model pentru piața din Coreea de Sud. Acesta se numește Torres și anunță startul unei epoci noi pentru constructorul asiatic, odată cu adoptarea unui nou limbaj de design.

Față de modelele actuale, noul Torres are un design complet nou, cu partea frontală inspirată de Jeep Renegade. Aici avem o semnătură luminoasă nouă, alături de o grilă mare, două prize de aer laterale și un scut, ceea ce denotă că acest model este construit special pentru aventuri off-road. Ca dimensiuni, noul Torres este plasat deasupra lui Korando, iar asemănările estetice cu modelele Jeep se continuă și în părțile laterale și în spate.

O noutate adusă SsangYong Torres este habitaclul cu un aspect nou și digitalizat. În total, Torres este echipat cu 3 ecrane pentru instrumentarul de bord, sistemul multimedia central și pentru comenzile auxiliare amplasate în zona consolei centrale. Inclusiv volanul are un design nou, ușor aplatizat în partea superioară.

Nu în ultimul rând, remarcăm și inserțiile din aluminiu, precum și aspectul ascuțit al bordului, în ton cu designul exterior.

Deocamdată, SsangYong nu a divulgat informații despre motorizările lui Torres. Cu toate acestea, potrivit unor informații neoficiale, Torres este echipat cu un motor pe benzină de 1.5 litri, turbo, preluat de la Korando. Acesta ar urma să dezvolte 168 de cai putere și 280 Nm, iar puterea este transmisă către roțile față sau, opțional, către toate roțile. Motorul ar fi cuplat la o cutie de viteze automată cu 6 trepte.

Noul model promite un portbagaj destul de mare, cu un spațiu de încărcare de 703 litri cu bancheta în poziția normală. Spațiul crește până la 1662 de litri cu bancheta rabatată. Ca dotări, noul Torres este oferit în echiparea standard cu scaune față încălzite și îmbrăcate în piele artificială, faruri LED, volan încălzit și climatizare automată.

Noul SsangYong Torres va fi disponibil, inițial, în Coreea de Sud.

Modelul va ajunge în Europa în 2023 și va primi un propulsor electric.

via Motor1

Comentarii (6)

  • Faceti ceva cu grupul propulsor ca e demodat...
    1 3
  • DeliriumJeep
    Nu are nicio legătură cu designul Jeep.
    Scriem ca să scriem...
    6 2
  • Jeep :) :) :)
    Eu vad bucati din toata seria Range Rover.
    Poate autorul a vazut doar grila :)
    6 0
  • .... si un pic de Mitsubishi
    2 1
  • Omu’
    Torrespectu’ Luci Popa prea BASAT
    2 0
  • Magaoaiele astea au nevoie de motoare ca lumea, sau daca tot au pus 1.5 sa ii puna si un electric pentru ca doar acel 1.5 e slab rau si automat va si consuma. Inteleg ca nu ii pun 2.2 ul diesel, desi, pentru caroseria asta ar fi fost perfect, dar macar pune un electric care sa scada bine consumul si sa creasca performantele.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru