Producătorul din Hexagon continuă celebrarea celor 50 de ani împliniți de legendarul Renault 5. De această dată, francezii prezintă un concept electric dezvoltat special pentru drift.
Considerat a fi un omagiu contemporan pentru Renault 5 Turbo și Turbo 2, acesta a fost denumit R5 Turbo 3E. Debutul este programat pentru data de 25 septembrie, în cadrul Concursului de Eleganță de la Chantilly. Apoi, show car-ul va fi expus la standul Renault de la Salonul Auto de la Paris.
Noul concept Renault R5 Turbo 3E are o lungime de 4 metri, o lățime de 2 metri, 1.32 metri sunt trecuți în dreptul înălțimii, iar ampatamentul măsoară 2.54 metri.
Șasiul este unul tubular, iar caroseria este realizată din fibră de carbon. La exterior găsim mai multe elemente care fac trimitere la Renault 5 Turbo 2, un eleron uriaș și o grafică inspirată de jocurile video retro. Totodată, noul R5 Turbo 3E are 10 suporturile pentru montarea camerelor video.
Pentru interior, Renault a pregătit scaune de competiție, din fibră de carbon, 10 ecrane digitale, roll cage omologat FIA, podea din plută neagră și Alcantara pentru partea superioară a planșei de bord și pentru panourile portierelor.
Sistemul de propulsie este format din 2 motoare electrice, câte unul pentru fiecare roată din spate. Cele două dezvoltă în total 380 de cai putere și 700 Nm. Bateria are o capacitate de 42 kWh, iar o încărcare completă durează 2 ore (la 380V).
Mașina cântărește 980 de kilograme (+ 520 kg bateriile). În aceste condiții, atinge 100 de km/h în 3.5 secunde, sau 3.9 secunde în modul Drift. Viteza maximă este de 200 km/h.
Așa cum spuneam, noul show car Renault R5 Turbo 3E va debuta în 25 septembrie.
via Renault
:))))
Eu nu pricep logica asta de a lua niste masini clasice cu motoare ca lumea si a le transforma in jucarii electrice, tot farmecul lor este pierdut.