Începând din sezonul 2023, Porsche revine în categoria de top a curselor de anduranță cu noul prototip hibrid 963. Acesta a fost prezentat în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood și marchează revenirea mărcii germane la vârful competițiilor de anduranță din cadrul FIA WEC pentru prima dată din 2017. Această mașină va concura inclusiv în campionatul american IMSA WeatherTech Sportscar Championship, acolo unde sunt incluse celebrele curse de 24 de ore de la Daytona, respectiv de 12 ore de la Sebring.
Noul prototip este construit sub egida regulamentului LMDh, iar mașina este bazată pe o platformă destinată categoriei secunde LMP2. Șasiul este construit de specialistul canadian Multimatic, iar Porsche a încheiat și un parteneriat cu celebra echipă americană Penske, care va rula aceste mașini în timpul etapelor.
Astfel, noua echipă Porsche Penske Motorsport va avea două branșe pentru etapele FIA WEC și pentru cele din IMSA. Branșa din Mannheim, Germania, se va ocupa de pregătirea mașinii pentru etapele din FIA WEC, ceea ce include și cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Cea de-a doua branșă are sediul în Mooresville, Carolina de Nord, SUA. Aceasta va fi responsabilă de pregătirea prototipului pentru cursele din campionatul american. În total, echipa va avea 4 mașini în cele două campionate.Propulsorul lui Porsche 963 este un motor V8 biturbo hibrid, care dezvoltă 680 de cai putere. Motorul este bazat pe propulsorul modelului de serie 918 Spyder, care, la rândul său, își are originile într-un motor folosit la mașina de curse Porsche RS Spyder. Această mașină de competiție a concurat între 2005 și 2008 în cursele de anduranță din Statele Unite, în fosta serie ALMS (American Le Mans Series).
Designul noului 963 aduce aminte de prototipurile de anduranță Porsche din trecut, în special de vechile 956 și 962 din anii '80. Stopurile unite printr-o bandă LED aduc aminte de actuala generație Porsche 911, iar combinația de culori roșu, negru și alb aduce un omagiu mașinilor de curse Porsche din trecut.
Noul Porsche 963 a putut fi văzut pentru prima dată în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood.
Până acum, mașina de concurs a parcurs 7889 de kilometri în timpul testelor, iar mașina va rula și în cadrul etapei din Bahrain la finalul acestui sezon al campionatului FIA WEC. Debutul competitv al lui Porsche 963 va avea loc în cadrul cursei de 24 de ore de la Daytona, la începutul lui 2023.Porsche a anunțat și o nouă linie de piloți. Aceștia sunt: Kevin Estre, Michael Christensen, Andre Lotterer, Laurens Vanthoor, Matt Campbell, Mathieu Jaminet, Dane Cameron și Felipe Nasr. Prototipul va concura și în cursa de 12 ore de la Sebring, precum și în cea de 24 de ore de la Le Mans.
via Porsche
Comentarii (2)