Noul Porsche 911 Sport Classic: motor de 550 de cai putere, cutie manuală și doar 1250 de exemplare

de Tiberiu Safta
Vineri, 29.04.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche a dezvăluit un nou model special din gama emblematicului 911, numit Sport Classic. Mașina, dedicată puriștilor, este echipată cu o cutie de viteze manuală cu 7 trepte, cuplată la un motor care dezvoltă 550 de cai putere. Doar 1250 de exemplare vor fi produse.

Porsche 911 a fost și va rămâne un etalon în categoria mașinilor sport. Chiar dacă avansul tehnologic a însemnat că acest model a devenit ușor mai automatizat, Porsche rămâne loial tradiției lui 911, ca fiind o mașină sport pură. Pentru asta, constructorul german a lansat un nou model 911, creat special pentru cei care doresc controlul suprem asupra condusului.

Acesta se numește 911 Sport Classic și dispune de o cutie de viteze manuală cu 7 trepte. Porsche este unul dintre puținele mărci care oferă o astfel de cutie cu 7 rapoarte. Noul Sport Classic este bazat pe modelul Turbo S și are un motor boxer de 3.7 litri, twin-turbo, cu 6 cilindri. Propulsorul dezvoltă 550 de cai putere și este cel mai puternic motor Porsche din istorie care să fie alăturat unei cutii manuale. Toată puterea este transmisă către puntea spate.

Vizual, 911 Sport Classic poate fi recunoscut după vopseaua de inspirație retro, cu dungi de-a lungul capotei față și al plafonului.

Eleronul spate, în formă de coadă de rață, este inspirat de la modelul Carrera RS 2.7 din 1972. Acoperișul cu două nervuri este asemănător generației 997, iar jantele cu un design retro măsoară 20 de inch în față, respectiv 21 de inch în spate. Elemente precum capota și plafonul sunt confecționate din fibră de carbon.

Și interiorul oferă un aer de exclusivitate. Scaunele sunt îmbrăcate în piele din semi-anilină, material văzut la modelul 918 Spyder. Există și câteva zone unde este prezent materialul textil, în special la scaune și pe panourile ușilor. Instrumentarul are un design retro, iar în jurul habitaclului sunt prezente mai multe sigle cu numele Porsche Exclusive Manufaktur.

Printre alte dotări ale lui 911 Sport Classic se numără: frâne ceramice, control dinamic al șasiului, roți spate viratoare și suspensie activă. Noul model este disponibil în 4 culori: negru, albastru și două nuanțe de gri. Cei care cumpără acest model pot opta și pentru un ceas de mână Porsche exclusiv, al cărui preț nu a fost, însă, dezvăluit.

Porsche 911 Sport Classic va fi produs în numai 1250 de exemplare.

via Porsche

Comentarii (7)

  • Dan Voiculescu
    Şapte trepte pentru mers înainte la o transmisie manuala, eficienţa sau capriciu?
    8 1
  • Seriff
    Asta masina, nu toate mizeriile cu 10 ecrane, 7 tablete, stechere, prize, autonomii de 300 km si timpi de incarcare de 7 ore
    19 4
  • Mircea Badea
    ce e cu interiorul ala, au dezmembrat un cuier din anii 70?

    culoare anosta, jante anoste, faruri de trabant...motorul ii iese din nadragi, 7 mamaligi de mestecat..si culmea e turbo, nu aspirata! asa ceva..
    4 18
  • Seriff
    @mircea badea, trista copilarie ai avut, sa zici de Porsche ca are faruri de trabant?
    Lauzi toate hidoseniile planetei doar fiinca sunt electrice, desi sunt urate cu spume, vai de tine, sper sa nu fiti multi.
    8 1
  • @sherif
    Nu mi-a plăcut niciodată Porsche. Maserati, Jaguar....astea erau mișto.

    Iar rimacul, tesla 2 sunt noile bijuterii..
    0 3
  • Mircea Badea
    Nu mi-a plăcut niciodată Porsche. Maserati, Jaguar...da.

    Tesla roadster 2 o să fie mai drăguță decât Porsche.
    0 3
  • Seriff
    Daca tie iti place Tesla in locul unui Porsche, cu tableta aia pe mijloc, ce sa zic, nu pot sa contest eu gustul omului, fiecare cu ce ii place.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru