Noul pick-up Ram 1500 TRX va fi disponbil și în Europa: modelul are un motor V8 de 6.2 litri și 712 cai putere

de Daniel Popescu
Vineri, 21.08.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul pick-up american Ram 1500 TRX echipat cu un motor V8 de 6.2 litri care generează 712 cai putere va fi disponibil și pe piața europeană de la sfârșitul acestui an.

Alianța Fiat-Chrysler a dezvăluit recent noul pick-up Ram 1500 TRX, un model specific pieței americane, așa cum sunt și celelalte modele dezvoltate sub brandul Ram.

Cu toate acestea, AEC Europe, importatorul oficial al mărcilor americane Ram și Dodge pe Bătrânul Continent, a anunțat oficial că Ram 1500 TRX va fi importat în Europa începând din luna decembrie a acestui an.

Decizia de a importa un astfel de model pe continentul european este una surprinzătoare în contextul în care pick-up-ul Ram nu este unul potrivit pentru drumurile europene.

Modelul mizează pe un motor V8 de 6.2 litri împrumutat de la Dodge Charger și Jeep Grand Cherokee Trackhawk care generează 712 de cai putere și un cuplu maxim de 880 Nm.

Pick-up-ul oferă tracțiune integrală și o cutie de viteze automată cu 8 trepte. Pe baza acestor date tehnice, Ram 1500 TRX accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.5 secunde, iar pragul de 160 km/h este atins în 10.5 secunde. Viteza maximă este de 190 km/h.

Decizia de a importa un astfel de model vine la câteva luni după ce Mercedes-Benz a decis să oprească producția pick-up-ului Clasa X dn cauza vânzărilor slabe, în contextul în care modelele premium nu sunt adecvate pentru un astfel de segment.

Pe de altă parte, pe piața americană se observă deja o popularitate majoră pentru diverse pick-up-uri electrice care vor fi lansate în următoarea perioadă. Pe lista figurează modele precum Tesla Cybertruck, Rivian R1T sau Hummer EV.

Via Motor1

Comentarii (7)

  • Modelul in sine are un factor wow imens si e fascinant ce ofera, insa pe piata europeana nu stiu ce succes va avea tinand cont de pretul combustibilului si nici autonomie mare nu va oferi, nu stiu cati europeni chiar si cu multi bani se vor impaca cu ideea asta
    10 2
  • @Tavi.p
    corect, la asta ma gandeam si eu, o masina doar de show, aplicabilitate zero in viata reala.
    8 5
  • De aord cu utilitatea aproape de zero, dar fiți convinși că decizia importării exotismelor astea se ia doar după sondaje serioase ale dorințelor amatorilor de senzații tari.
    Pe șosea ori în offroad (cazul RAM TRX), da-n orice caz bănoși.
    Prea lung n-ar fi comparativ cu Ford Ranger Raptor (+3 cm) da-i clar prea lat (2,24 m) așa că doritorii ar trebui să-și rezerve un loc dublu de parcare. :-)

    P.S.1. Casele de marcat ale taxatorilor UE vor clicăi oricum fericite (TVA, malus, accize benzină, impozite uriașe etc.)
    P.S.2. Nu știu cum s-o zic ca să nu ating sensibilități electrice, dar afirmația că niște e-pickup-uri care încă nu există / rulează se bucură de o mare popularitate îmi pare... uriașă, :-) vorba amicului PMC.
    20 0
  • Cum bine spune Tavi, masina are factorul WOW. Singurul impediment major mi se pare penalizarea flotei pentru valorile de CO2.Din punct de vedere al cumparatorilor sunt convins ca se vor gasi suficienti sa-l achizitioneze in ciuda impozitului anual si valorii primei de asigurare considerabile.
    6 4
  • @Green_Alex: Sub un anumit număr de mașini (de ordinul miilor) importate / vândute, penalizarea CO2 NU se aplică.
    Iar TRX-ul se va vinde confindențial... și nu în toate țările UE (exclusă Franța de ex. cu malus-ul ei de 20.000 € care s-ar adăuga la vreo 100K € preț listă.)

    Și oricum FCA s-a fofilat deja *cumpărând* destule indulgențe CO2 :-) de la Tesla, pe miliarde.

    Ca de obicei așadar, legile rămân stricte pentru cățeluși, dulăii mari fentându-le grațios.
    18 0
  • In primul rand, generatia actuala de Ram imi place extraordinar de mult si in America de Nord are un succes enorm. Masina asta din poza, nu mi se pare estetic atat de reusita.

    Oricum o dai, cu motorizarea asta, are sanse mari sa ingroape multe contemporane din ziua de azi. Si in final, chiar daca nu pare, dar la fel ca si in America, si in Europa exista suficiente aplicatii pentru un truck de marimea asta. Deci doritori vor fi destui. Si va fi o senzatie destul de nasoala sa-ti dea unul din asta fum la semafor, cand tu te apuci sa turezi drujba in 3-4 cilindri. Sau chiar 6 :):):)

    Truck-urile astea trag de rup locul. Iar unde se termina asfaltul, continua tot asa. In timp ce multe SUV-uri de fite incep sa calce ca pe tocuri si sa li se umplu darele de lacrimi de pe obrajori cu ... praf. Iar la sfarsitul zilei, truck-ul vine acasa de la cabana, cu barca dupa el si cu mistretul in bena.
    7 1
  • ca bine zici @zarne !!!

    mai deunazi fusai la "taureni" si acolo, la un moment dat, se gata asfaltul, si tre' sa mergi pe macadam, drum pietruit, care de multe ori face "corrugations" un soi de valuri care fac masinile sa vibreze/tremure/scuture de-ti pica ochi'ntre dinti nu alta ...
    no, pe drumul ala, pick-up-urile astea americane merg cu 70-100 km/h ... pe cind restul "piticilor" se tiriie cu 20 la ora !!!

    masinile astea-s fff utile/practice ... poti merge in excursii, camping, overlanding, poti munci cu ele, cari marfuri, tragi rulote, etc-etc ... iarna nu se impotmolesc cu una cu doua ...

    inconvenientul major e dimensiunea masinii: e mai greu cu parcarea ...
    restul e istorie ...

    drumuri bune tuturor !

    ps: Ram, in America de Nord e considerat Mercedes-ul pick-up-urilor in presa auto ...
    12 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru