Constructorul francez a lansat noul model 408 pentru piața auto din China. Noul model este, de fapt, varianta sedan a hatchback-ului 308, așa cum relevă aspectul noului model destinat exclusiv țării asiatice. Interesant este că acest model se bazează, în continuare, pe versiunea 408 introdusă în 2014, ceea ce înseamnă că noul model este, de fapt, un facelift care aduce în prim-plan designul lui 308.
Noul 408 se bazează pe platforma EMP2. Lungimea caroseriei este de 4.750 de milimetri, iar ampatamentul măsoară 2.730 de milimetri, neschimbat față de vechiul model. Ca design, 408 este asemănător cu 308, având o grilă frontală de dimensiuni mari acompaniată de farurile cu un design ascuțit și cu lumini de zi în forma unor colți de leu, specific limbajului de design al mărcii.
Față de vechiul 408, partea din spate a fost ușor redesenată. Stopurile noi sunt unite printr-o bandă neiluminată, iar spațiul pentru numărul de înmatriculare a fost mutat pe bara spate.
Părțile laterale au un design care aduce aminte de vechea generație 308, pe care noul sedan este bazat. Exteriorul este completat de jante din aliaj cu 5 spițe.Habitaclul noului 408 este mai apropiat ca design de generația anterioară 308. Modelul este echipat o versiune nouă a sistemului Peugeot iCockpit, însă cu funcționalitate redusă față de ceea ce este oferit în prezent pe actualul 308. Instrumentarul de bord digital măsoară 12 inch, iar ecranul central măsoară 10 inch. Dedesubt avem și câteva butoane pentru mai multe scurtături ale sistemului multimedia.
Lista de motorizări este pe cât se poate de mică, deoarece noul 408 este disponibil cu un singur motor. Este vorba despre un propulsor convențional pe benzină cu 4 cilindri, de 1.6 litri, turbo. Acesta dezvoltă 170 de cai putere și un cuplu de 250 Nm, iar puterea este transmisă către roțile față cu ajutorul unei cutii de viteze manuală cu 6 trepte. Peugeot nu a oferit informații despre performanțele noului model.
Noul Peugeot 408 va fi disponibil doar în China, iar comenzile pentru acest model au fost, deja, deschise. Prețul de pornire al noului Peugeot 408 este echivalentul a 16.750 de euro.
via Carscoops
Ok, e bine de știut că și 307 și 308, pentru piața din Asia, au avut variante sedan.
Și speram că rafinamentul franțuzesc să se regăsească și la exterior.