Noul Peugeot 2008 facelift: design nou și versiune electrică mai puternică

de Tiberiu Safta
Joi, 04.05.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot a lansat oficial noul 2008 facelift. Noul model actualizat aduce un design nou, tehnologie îmbunătățită și o versiune electrică E-2008 mai puternică și cu autonomie mai mare.

Constructorul francez a dezvăluit oficial noul 2008 facelift. Principala noutate adusă de versiunea actualizată a SUV-ului compact este un design nou, apropiat celui văzut la noul 508 facelift, lansat mai devreme în acest an. Dar, pe lângă un design revizuit, noul Peugeot 2008 facelift aduce și tehnologie nouă, o gamă simplificată cu privire la liniile de echipare și o versiune electrică E-2008 mai puternică.

DESIGN NOU

Așa cum spuneam, noul Peugeot 2008 facelift se distinge imediat prin noul său aspect vizual. În partea din față remarcăm cele trei lumini de zi LED desenate în forma unor colți, noua trăsătură vizuală principală a lui 2008 facelift. De altfel, design-ul este inspirat din noul 508 facelift, SUV-ul compact fiind al doilea model după berlina de clasă medie care adoptă acest limbaj estetic.

Alături de cele trei lumini, noul Peugeot 2008 facelift se mai poate distinge și cu ajutorul noilor embleme Peugeot. De asemenea, stopurile au și ele o semnătură luminoasă nouă, care îi oferă lui 2008 facelift un aspect futurist.

3 LINII DE ECHIPARE: ACTIVE, ALLURE ȘI GT

Noul Peugeot 2008 facelift este disponibil în 3 linii de echipare. Versiunea de bază Active primește elemente ale caroseriei în zonele inferioare vopsite în negru lucios, indiferent de culoarea aleasă, precum și jante de aliaj de 16 inch. Echipările superioare Allure și GT aduc elemente ale caroseriei în zonele inferioare vopsite în aceeași culoare cu exteriorul. Cea mai înaltă echipare aduce și o vopsea two-tone, cu un plafon vopsit în negru, precum și lumini LED pentru faruri, luminile de zi și stopuri.

De asemenea, versiunile Allure și GT mai aduc și jante de 17 inch și de 18 inch. Indiferent de echiparea aleasă, noul Peugeot 2008 facelift primește capace ale oglinzilor vopsite în negru. Paleta de culori a noului model cuprinde 6 nuanțe: gri Selenium, gri Artense, alb Okenite, negru Perla Nera, roșu Elixir și albastru Vertigo.

TEHNOLOGIE NOUĂ ÎN HABITACLU

Noul Peugeot 2008 facelift aduce și o serie de noutăți la interior. Principala noutate este reprezentată de sistemul i-Cockpit, care aduce un instrumentar digital nou, de 10 inch, pentru versiunile Allure și GT. Conținutul ecranului poate fi personalizat după preferințele șoferului, iar versiunea GT aduce și o interfață 3D. Cei care optează pentru echiparea de bază Active primesc doar un instrumentar analog.

Tot aici mai avem și un nou ecran central de 10 inch pentru sistemul multimedia, care este dotare standard chiar și în echiparea de bază. De asemenea, noul Peugeot 2008 facelift este dotat și cu iluminare ambientală, cu 8 culori disponibile în echiparea de top GT.

Peugeot 2008 facelift beneficiază și de sistemul Grip Control, prin care șoferul poate alege 3 moduri de rulare pe teren accidentat în funcție de suprafață: nisip, noroi sau zăpadă.

3 MOTORIZĂRI CLASICE, INCLUSIV UN DIESEL

Pentru versiunile cu motoare termice, noul Peugeot 2008 facelift este disponibil cu 3 motorizări, dintre care două sunt pe benzină, iar cealaltă este diesel. Versiunea de bază PureTech 100 aduce un motor pe benzină de 1.2 litri cu 3 cilindri care dezvoltă 100 de cai putere și care este cuplat la o cutie manuală cu 6 trepte.

A doua motorizare, PureTech 130, constă tot într-un motor pe benzină de 1.2 litri cu 3 cilindri, dar care dezvoltă 130 de cai putere și care este cuplat la o cutie automată cu 8 trepte. Singura motorizare diesel din gamă, BlueHDi 130, aduce un motor de 1.5 litri cu 4 cilindri și cuplat tot la o cutie automată cu 8 trepte.

VERSIUNE ELECTRICĂ MAI PUTERNICĂ: 406 KM AUTONOMIE

Bineînțeles, nu lipsește din gamă nici versiunea electrică E-2008, care este și cea mai puternică dintre toate. Versiunea cu zero emisii a noului 2008 facelift primește un propulsor de 156 de cai putere, alimentat de o baterie de 54 de kWh.

Astfel, autonomia noului E-2008 facelift este de până la 406 kilometri.

Versiunea electrică vine echipată cu un încărcător monofazat de 7.4 kW. Opțional, clienții pot alege și un încărcător trifazat de 11 kW pentru o încărcare mai rapidă. Noul model poate să tragă un curent de până la 100 de kW, ceea ce înseamnă că repriza de încărcare de la 10% la 80% durează circa 30 de minute.

VERSIUNE HIBRIDĂ NOUĂ, DIN 2024

Alături de versiunile menționate până acum, noul Peugeot 2008 facelift va primi și o motorizare hibridă începând din 2024. Propulsorul va avea un sistem de 48 de volți și va îmbina un motor termic pe benzină de 136 de cai putere cu un motor electric montat în interiorul unei cutii de viteze automate cu 6 trepte.

Peugeot spune despre acest propulsor că va avea un consum de combustibil mai mic cu 15% față de versiunile clasice, iar modelul va putea rula 50% din timp în modul electric, în regim urban.

SISTEME DE SIGURANȚĂ AVANSATE

La final, noul Peugeot 2008 facelift aduce și o serie de sisteme de siguranță avansate. Printre acestea, menționăm: un sistem cruise control adaptiv cu funcție stop & go, frânare de urgență automată, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, avertizare părăsire bandă și monitorizare unghi mort.

De asemenea, noul model primește și camere montate în față și în spate pentru parcări, alături de o cameră cu vedere de 360 de grade, disponibilă opțional.

Deocamdată, Peugeot nu a dezvăluit prețurile noului 2008 facelift. În orice caz, vânzările noului model vor începe în vara acestui an.

via Peugeot

Comentarii (18)

  • In afara de jante, imi place tot la masina asta. E superba. Acelasi motor Diesel AT de pe actualul model care iese acum din productie are un consum de 3.7 l/100 de km la 90kmph. Aia inseamna 1100 de km cu un plin. Deci e clar varianta cea mai buna de ales. In rest, sa-i uram Succes!
    18 6
  • Andrei
    Foarte frumoasă, mai ales interiorul care e mult peste ce găsești în clasa asta, inclusiv la modelele "premium".
    11 10
  • Teodosie Popa
    Acum când vad acest model facelift ma tentează sa mi-l iau. Am vrut sa îmi iau Puma EV când apare dar mai bine îmi iau asta ceva
    9 3
  • e suv, deci tot forma de tomberon rasturnabil pe rotoaie e...nimic special. iar botul prea inalt si constipat..

    iar coltii aia sunt prea lungi, prea do copii..
    9 21
  • @gogoman
    Pt. săraci există varianta 208.
    12 3
  • Catalin
    Pare un facelift reusit, luminile de zi se incadreaza mai bine si nu mai seamana cu niste colti de tigru preistoric sau de morsa.
    Ce-i mult strica ;)
    La Peugeot nu mi se pare inspirata pozitia volanului, pentru informatiile din bord trebuie privit pe deasupra acestuia. In fine, fiecare cu preferintele lui, poate este doar o chestiune de obisnuinta.
    7 0
  • Andrei
    @Catalin

    E adevărat că nu toată lumea se împacă cu i-Cockpit dar probleme au cei care sunt scunzi. Cu cât ești mai scund cu atât e mai greu sa te uiți pe deasupra volanului.

    Eu am problema asta la mașinile cu volan și instrumente obișnuite, dar invers. Fiind înalt, partea de sus a volanului îmi blochează vederea spre instrumente. Jumătatea de sus a lor. Trebuie sa mă cocoșez să văd tot ecranul din spatele volanului.

    Din fericire conduc un e-208. Partea de sus a volanului e sub instrumente, din unghiul din care privesc eu.

    Atât că e destul de îngust spațiul pentru șofer, pentru mine. La 508 e mult mai bine. 308 (cel nou) nu am încercat încă.
    7 6
  • Arata rau, zici ca e un hamster cu botul umflat indesat cu tot felul de alune inauntru. Au dat-o in bara cu desginu la asta, preponderent din cauza rotunjimilor peste tot botul. Un grasan, un rotofei.
    Si o lipsa totala in materie de dsign pentru elementele optice. Hai sa pune niste linii led asa aiurea, si gata, dati-i drumu sa scoata profituri, prea mult gandire sa arate bine nu ne trebuie.
    3 13
  • @@goguplanta
    saracii cumpara suv, de-asta si dusterul bate recorduri.
    3 13
  • @gogoman
    2008 e semnificativ mai scump decât 208 pentru că săracii cumpără duster la 35k,

    Pe tine te-au dat afară ai tăi din peșteră.
    11 4
  • De unde tot răsăriți cu Duster de 35k? Varianta Extreme 1.3Tce 150CP EDC este 24000 euro fara rabla. Cu rabla și discount cred că ajungi la sub 20k.
    7 14
  • @adig01
    Încearcă și tu să recunoști o ironie. Ajută.
    6 14
  • nu orice tampenie e ironie..sau e parodie?

    axioma: toti care isi cumpara suv au fost saraci cand erau mici..
    2 10
  • Lucian
    La motorizari este vorba de noul motor de 1.2 benzina cu distributie pe lant?
    1 0
  • Mai bagă o glumă de Vitan și miră-te de ce nu se amuză nimeni alticineva.
    Și mai bagă-ți singur niște plusuri. Sigur ajută.
    2 13
  • @cretini
    Duster chel e sub 35 k.
    7 0
  • @suvist.afumat
    dar cat de gras(plin de gaze) esti de nu ai loc intr-o masina normala?
    0 6
  • @prostovan electric
    cauta pentru linistea ta de idiot electric de la ce vine acronimul.

    N-ai masina si nu stii nimic despre subiect.

    Pârțăiaș, n-o mai arde fit pe net, burtă bleagă!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru