Noul Opel Mokka facelift: parte frontală redesenată și sistem multimedia nou

de Tiberiu Safta
Miercuri, 23.10.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Opel a lansat oficial noul Mokka facelift. Noul model actualizat primește un design ușor revizuit în partea din față, precum și un sistem multimedia nou. Prețurile noului Opel Mokka facelift pleacă de la 26.700 euro.

A doua generație Opel Mokka, lansată în 2020, tocmai a primit un facelift. Noua versiune actualizată a SUV-ului de dimensiuni subcompacte primește un design ușor revizuit, un sistem multimedia nou și un habitaclu ușor rearanjat în ceea ce privește numărul de butoane fizice.

Noul Opel Mokka facelift va putea fi recunoscut după o bară frontală redesenată, cu o priză de aer orizontală mai subțire și mai lungă, situată imediat sub grila acoperită Opel Vizor. De asemenea, la noul Mokka facelift dispar luminile de ceață montate anterior în priza de aer principală de mai jos. Potrivit Opel, noua bară din față a fost redesenată pentru o eficiență aerodinamică mai bună.

Exteriorul nu a suferit nicio altă modificare. În schimb, noul Opel Mokka facelift renunță definitiv la ornamentele din crom.

Mai multe noutăți sunt prezente în habitaclu. Aici avem, în primul rând, un volan nou, aplatizat în părțile superioare și inferioare. De asemenea, avem aici și un sistem multimedia nou, cu ecran de 10 inch oferit în standard, alături de un instrumentar digital, tot cu diagonală de 10 inch.

Noul sistem multimedia include acum comenzi prin widget-uri, precum și comandă vocală îmbunătățită și navigație cu integrare ChatGPT. Opțional, este disponibil și un afișaj pentru o cameră video cu vedere de 180 de grade.

Consola centrală este redesenată și conține mai puține butoane fizice. Aici avem acum doar comenzile pentru frâna de mână electronică și pentru schimbarea modurilor de rulare. Butoanele de aici sunt preluate de la noul Opel Grandland. Aici mai avem și o tavă de încărcare wireless pentru telefon, precum și un port USB-C.

Noul Opel Mokka facelift este disponibil în două linii de echipare: Edition și GS. SUV-ul subcompact primește 3 motorizări: una pe benzină, una hibridă și una electrică. Versiunea cu motor pe benzină aduce o unitate de 1.2 litri turbo de 136 de cai putere. Această versiune are un preț de pornire de 26.740 euro în Germania.

Dacă alegi motorul hibrid, vei primi un sistem de 48 de volți și un motor electric de 28 de cai putere care funcționează alături de motorul de 136 CP.

În cazul acestei versiuni, propulsorul este cuplat la o cutie automată electrificată cu 6 trepte și cu dublu ambreiaj. Prețurile versiunii hibride a lui Mokka facelift pleacă de la 29.740 euro.

La final, avem și o versiune pur electrică. Aceasta oferă un motor electric de 156 de cai putere, alimentat de o baterie de 54 kWh, care asigură o autonomie de 403 kilometri în regim WLTP. În Germania, această versiune pleacă de la 36.740 euro.

via Opel

Comentarii (4)

  • Fomistu
    Mama ce facelift .......
    3 2
  • Arata bine, dar nu prezinta interes ca nu are motorizari DIZAL!
    Degeaba faci masini bune si frumoase daca nu pui motoare imputite pe ele!
    Sa mai invete de la BMW si VAG.
    3 18
  • Am încercat să iau una, dar nu-i “Moka”…
    Oare care segment este acoperit de camerele de 180 grade? Bănuiesc ca de la montantul B de pe parte stânga până la cel de pe partea dreaptă… nu-i clar dacă înspre față sau înspre spate. ;)
    4 0
  • @Mihai
    Pt tine toate electricele trebuie sa prezinte interes pentru altii, dar pt tine nu e obligatoriu, cate electrice ai domnule ipocrit, mincinos ?
    9 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru