Esential
150.000 | de exemplare Opel Astra s-au vândut în primele cinci luni de la lansare. |
81 | % este procentul cu care au crescut vânzările modelului Opel Astra, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. |
150.000 | de exemplare Opel Astra s-au vândut în primele cinci luni de la lansare. |
81 | % este procentul cu care au crescut vânzările modelului Opel Astra, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. |
Asemeni fratelui mai mare Insignia, noua generaţie Opel Astra a atras un număr mare de clienţi. Compactul german a totalizat în numai cinci luni de existenţă pe piaţa europeană un număr de 150.000 de comenzi. Rezultatul este cu atât mai important, cu cât oficialii din Russelsheim estimau o cifră de vânzari de 180.000 de exemplare în tot decursul anului 2010.
Piaţa pe care Astra s-a bucurat de cel mai mare succes a fost bineînţeles Germania, unde cifra de vânzări a modelului a crescut cu 81%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiţii, cota de piaţă a modelului a crescut şi ea până la un total de 38%.
Rezultatele financiare înregistrate până acum îi fac pe cei de la Opel să privească optimişti spre lansarea următoarelor derivate din gama Astra: break-ul Sports Tourer şi sportivul GTC, rival pentru VW Scirocco.
via | autoblog
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/archive/3/35/20080430220150!Opel_Astra_H_OPC.JPG
Nu de alta, dar daca tot sunteti amandoi macho poate fi inceputul unei relatii foarte frumoase.
:) :)
o analiza corecta e Astra H Hb5 vs. Astra I HB5, si aici vezi ca sunt si asemanari cu predecesoarea dar si ca exista o mare schimbare - masina per ansamblu aratand mai sportiva mai ales ca are un pic un profil de coupe, mostenire de la sora Insignia.