Continuă lansările de concepte electrice noi din partea celor de la Nissan. Cel mai nou astfel de concept, al treilea la număr în ultimele zile, este botezat Hyper Tourer Concept. Așa cum reiese din numele său, acesta este un monovolum electric, care dispune și de tehnologie de conducere autonomă.
La fel ca celelalte concepte prezentate recent, noul Nissan Hyper Tourer Concept prezintă un design foarte ascuțit al caroseriei, un aspect neobișnuit chiar și pentru un monovolum. Toată caroseria este, de fapt, o suprafață sculptată puternic și vopsită într-o nuanță de bronz specială. Jantele de dimensiuni mari sunt desenate în forma unor discuri aerodinamice și prezintă un motiv artistic special.
Zona plafonului noului concept este conceput aproape integral din sticlă. Ideea principală aici este de a permite cât mai multă lumină să pătrundă în habitaclu. Exteriorul este completat de o dungă iluminată LED care înconjoară caroseria la mijloc.
Pentru că acesta este un concept complet autonom, habitaclul lui Nissan Hyper Tourer Concept este proiectat sub forma unui salon.
Scaunele din față pot fi rotite complet la 360 de grade, la fel și cele din spate. Pasagerii din locurile din spate vor putea să poarte o cască specială cu un display integrat. Asta le va putea permite să controleze unele funcții importante ale mașinii, precum reglarea temperaturii în habitaclu sau reglarea volumului radio.Conceptul dispune și de un sistem avansat bazat pe inteligență artificială, care poate monitoriza semnalele creierului, bătăile inimii, respirația și chiar să simtă mirosul ocupanților. Cu aceste informații luate în calcul, sistemul va putea să regleze automat temperatura și chiar și melodia și lumina din habitaclu.
Noul Nissan Hyper Tourer Concept este alimentat cu baterii în stare solidă, iar conceptul dispune și de sistemul de tracțiune integrală e-4ORCE. Tot aici mai adăugăm și o funcție V2X, ceea ce înseamnă că bateria monovolumului va putea fi folosită ca sursă de alimentare pentru o casă, un magazin sau un birou.
Conceptul va fi prezentat publicului larg în cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia.
via Nissan
Se potriveste cu dintele de aur.
Solid state
scrie mare pentru tot romanul C O N C E P T
stii ce inseamna C O N C E P T ?
si un aspirator poate fi sursa de inspiratie. Ca dovada unul dintre miile de participantii la un concurs de design organizat de Peugeot acum ceva timp, si selectat intre primii 20, avea ca punct de plecare un... aspirator. Culmea e ca respecta toate regulile si conditiile de a fi utilizat ca automobil.
apropos, daca te uiti atent, sursa de inpiratie a acestui concept sta in monovolumele tunate de proprietari in Japonia. Io zic ca arata excelent.
De acord cu tine, dar forma unui aspirator, să zicem, rămâne tot formă de aspirator, oricât s-ar chinui echipa de designeri. Nu poți scoate foarte mult plecând de la forma respectivă. Wayne Bruges, cel care a dezvoltat Aston Martin DB9, V8 Vantage sau Rolls Royce Surf, cand a desenat Jaguar XE, spune că a plecat de la F-Type, pe care tot el la desenat, și a integrat elemente de la acesta în noul prototip.
Deci, când ai ceva de succes, de ce să nu profiți și să nu preiei elementele de succes?
Nissan, la nivel de turisme a avut niște concepte, și nu numai, chiar produse în serie, foarte reușite, 370Z, GT-R, chiar și la nivel de monovolume au avut Nissan Forum pe care l-ar fi putut dezvolta foarte frumos. Dar au preferat să vină cu ciudățenia asta. Probabil va prinde pe piața din Japonia - pentru că au niște preferințetare ciudate, poate nici nu-l vor băga în producție de serie. În fine, vom vedea...
Pai tot in forma de aspirator ramasese :)) Si era perfect valabil ca automobil. Echipei de la Peugeot le-a placut curajul tipului.
Cum ziceam, caramida asta imi place, mai monovolum de atat nu exista/ Si daca configuratia de monovolum pare (pare, zic) sa revina in atentia constructorilor am putea sa vedem asa ceva pe strazi. Nu atat de frapant, dar, cine stie.