Nissan a lansat conceptul Z Proto în toamna anului trecut. Prototipul succesorului lui 370Z se inspiră din trecut, este echipat cu un motor V6 twin-turbo și transmisie manuală, iar la interior regăsim un instrumentar digital de bord cu diagonala de 12.3 inch.
Acum, constructorul japonez de automobile a anunțat că versiunea de producție a acestui concept, cu alte cuvinte noul membru al gamei Z de la Nissan, va debuta oficial în 17 august la New York.
În ceea ce privește designul noului Nissan Z (acesta ar fi numele oficial, potrivit unei surse), prototipurile surprinse în teste au arătat că mașina va fi foarte asemănătoare cu conceptul din punct de vedere estetic.
Liniile generale ale caroseriei și culoarea galbenă a conceptului Z Proto au fost preluate de la modelul original 240Z. Farurile LED amintesc de cele disponibile pe versiunea 240ZG disponibilă doar în Japonia, iar stopurile te duc cu gândul la 300ZX.
via Nissan
ar fi mai frumos ca Supra-bmw, dacă n-ar avea dreptunghiul ăla hidos pe post de grilă.
mai puternic sigur o să fie.
proto-z ăsta parcă-i bufetu lu bunica, aștepți să iasă vreun sertar cu mileuri din el.
intr-adevar, toate masinile o sa o faca la drag, dar la distractie pe circuit, acest z manual va fi greu de egalat