Constructorul britanic a prezentat oficial noua versiune hot hatch pentru primul său model exclusiv electric, Aceman. Noul model primește tratamentul John Cooper Works, care aduce numeroase elemente vizuale noi, dar și o serie de noutăți tehnice, printre care și un propulsor mai puternic.
Noua versiune de performanță a lui MINI Aceman primește un design mai dinamic, cu elemente aerodinamice noi, vizibile la bara din față și în părțile laterale. Pachetul aerodinamic include un eleron spate mai mare și un difuzor aerodinamic montat sub bara de protecție din spate.
Caracterul atletic al noului Mini JCW Aceman este scos în evidență de faruri LED cu semnături luminoase noi, specifice, dar și de combinația de culori a caroseriei. Plafonul poate fi vopsit într-o nuanță contrastantă de roșu Chilli, iar aici sunt vizibile numeroase accente negre în combinație cu roșu. Bineînțeles, nu lipsesc nici emblemele specifice John Cooper Works, care să denote faptul că te uiți la cea mai puternică versiune a lui Aceman. Exteriorul este completat de jante aerodinamice de 19 inch.
Combinația de culori specifică este întâlnită și în habitaclu, acolo unde avem un bord negru cu accente roșii. Scaunele îmbrăcate în tapițerie din piele sintetică neagră conțin cusături contrastante roșii. O dotare nouă pentru Mini JCW Aceman este un sistem de iluminare ambientală care proiectează lumina pe plafonul panoramic. Tot aici avem și deja obișnuitul ecran central OLED cu diametrul de 240 milimetri.
Noul Mini JCW Aceman primește un motor electric de 258 de cai putere și 350 Nm. De aici rezultă un sprint de la 0 la 100 km/h în 6.4 secunde și o viteză maximă limitată la 200 km/h. Bateria de 54.2 kWh asigură o autonomie de 355 de kilometri în regim WLTP.
La fel ca toate modelele din gamă, noul Mini JCW Aceman primește și modurile de conducere Mini Experience Modes. În cazul noului hot hatch, este disponibil și modul Go-Kart, care poate fi activat prin apăsarea unei padele speciale pe volan.
Odată activat, șoferul are la dispoziție 27 de cai putere în plus pentru a face depășiri.Deocamdată, Mini nu a anunțat prețurile noului JCW Aceman.
via Mini
Comentarii (0)