Constructorul britanic ne face o surpriză în această dimineață cu dezvăluirea oficială a noii generații MINI Cooper Electric. Inițial, prezentarea noului model ar fi trebuit să aibă loc mai târziu, spre sfârșitul anului, însă Mini a decis să publice primele imagini oficiale cu noul model în toată splendoarea sa. Cu această ocazie, asistăm și la prezentarea noii generații Mini Cooper, care va fi lansată pe piață în 2024.
DESIGN NOU
Până atunci, să vedem ce noutăți ne propune noua iterație a lui Mini Cooper Electric. În primul rând, putem observa un design nou în partea frontală, cu o grilă acoperită nouă, mai mare și ușor mai pătrățoasă. Tot aici vedem și un contur nou al capotei, ușor sculptată la vârf, alături de un nou design al farurilor, care conțin lumini LED.
În partea laterală observăm un design nou al mânerelor portierelor, de tip clapetă. Bineînțeles, nu lipsesc din vizor nici jantele cu un design proaspăt. Însă, cele mai mari schimbări vizuale se revăd în partea din spate, în special la stopuri. Acestea au fost redesenate în totalitate și au o formă nouă, mai ascuțită și neobișnuită față de modelele de până acum.
Pentru versiunea electrică vedem și un mic eleron montat deasupra plafonului, iar bara de protecție a fost și ea ușor modificată și este mai sculptată în zona inferioară.Alături de un design proaspăt, noul Mini Cooper Electric a crescut în dimensiuni față de modelul din prezent. Deocamdată, Mini nu a publicat dimensiunile noului model, dar știm că acesta are un ampatament alungit, iar cele două punți sunt acum mai late. În orice caz, noul Mini Cooper Electric măsoară în continuare aproximativ 3800 de milimetri în lungime.
INTERIOR DIGITALIZAT, SIMPLIFICAT
Până acum, Mini nu a publicat imagini cu interiorul noului model, însă spune despre acesta că va avea un design minimalist și prietenos pentru ocupanți. Noul model va păstra comenzile fizice pentru cele mai importante funcții, iar în locul unui buton de pornire și oprire a propulsorului, noul model primește un dispozitiv asemănător cu o cheie de contact.
Bineînțeles, tot aici, vom avea și ecranul central rotund, iar noul model va beneficia de un afișaj exclusiv digital.
PÂNĂ LA 215 CP ȘI 483 KM AUTONOMIE
Noul Mini Cooper Electric va fi disponibil în două versiuni: Electric și SE. cai putere, o baterie de 40 kWh și o autonomie de 386 de kilometri, în timp ce versiunea SE primește o baterie mai mare, de 54 kWh, un propulsor de 215 cai putere și o autonomie de 483 de kilometri.
Prima versiune aduce un motor de 181 deVersiunea de bază, cu propulsorul de 181 de cai putere, are nevoie de numai 7 secunde pentru a atinge 100 de km/h. Deocamdată, Mini nu a dezvăluit informații despre timpii de încărcare ai bateriei.
Ulterior, modelul va primi și o versiune de performanță electrică John Cooper Works, cu un motor de circa 250 de cai putere.
Lansarea pe piață a noului Mini Cooper Electric va avea loc în mai 2024. Versiunea cu motoare termice își va face apariția la două luni după lansarea versiunii electrice. În cazul modelului cu motoare convenționale, acesta se va folosi de actualele propulsoare pe benzină de 1.5 litri, respectiv de 2.0 litri, dar care vor fi îmbunătățite ușor pentru eficiență sporită și performanțe mai bune.
via Autocar
Comentarii (0)