Noul Mercedes-Benz Clasa A facelift vine cu motorizări micro-hibrid

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 05.10.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Clasa A facelift. Pe lângă o serie de noutăți estetice, minore, motorizările pe benzină sunt acum alăturate unui sistem micro-hibrid la 48V.

După ce a fost surprins de multe ori în teste, acoperit de camuflaj, a venit acum momentul să facem cunoștință cu facelift-ul primit de Mercedes-Benz Clasa A. Așa cum era de așteptat, noutățile estetice sunt mai degrabă minore.

Avem o grilă frontală ușor retușată, faruri revizuite, difuzor de aer nou și stopuri LED oferite în standard. De asemenea, facelift-ul aduce 4 seturi de jante noi, cu diametrul de până la 19 inch, inclusiv un set AMG Line vopsite în negru lucios.

La interior, volanul vine îmbrăcat în piele Nappa, iar consola centrală a fost, la rândul ei, revizuită. Instrumentarul de bord digital, cu ecran de 7 inch, este standard, iar cel de 10.25 inch rămâne opțional. Sistemul multimedia MBUX integrează același display de 10.25 inch.

Sistemul a primit câteva îmbunătățiri: senzor de amprentă, un port USB-C în plus, iar asistentul virtual Hey Mercedes răspunde mai rapid la comenzi.

Motorizările pe benzină au primit, așa cum spuneam, un sistem micro-hibrid la 48V (13 CP în plus la pornire).

Transmisiile automate cu 7 sau 8 rapoarte, și dublu ambreiaj, sunt standard.

Unitatea electrică a versiunii plug-in hybrid este ceva mai puternică, oferind acum 108 CP (+ 7 CP). La o stație de 22 kW, bateria se încarcă de la 10 la 80% în 25 de minute.

O altă noutate vizează versiunea de performanță Mercedes-AMG A35. Și aceasta primește un sistem micro-hibrid, iar transmisia DCT cu 8 rapoarte o înlocuiește pe cea veche cu 7 trepte. Puterea motorul rămâne neschimbată.

În ceea ce privește versiunea de top Mercedes-AMG A45 S, aceasta va putea fi comandată și într-o ediție specială denumită Street Style. Printre altele, propune o nuanță exterioară Gri Mountain Magno, elemente aerodinamice, jante de 19 inch, vopsite în negru mat, etriere roșii, grafică de inspirație retro și accente portocalii.

via Mercedes-Benz

Comentarii (5)

  • Andrei
    La interior arată zici că e discotecă din anii 90. Mă mir că nu e ilegal sa îți bage atâtea lumini în ochi.
    12 3
  • Care sunt motorizarile? Inteleg ca le pun micro hibrid de 48V dar care sunt?
    3 0
  • andrei
    interiorul e chiar super. nu e nimic ilegal cu luminile alea, poti sa le dai la minim sau chiar sa le opresti. deci de fapt de ce te plangi?? ca poti sa alegi??? asta sa fie problema, nu pretul.
    2 1
  • Micro-hibrid de 48 v care se încarcă la priză?! De fapt e prima dată când aud de micro-hibrid că până acum erau mild-hibrid. Prin calcul înțeleg că bateria ar fi de vreo 13 kw deci nu prea e micro ("La o stație de 22 kW, bateria se încarcă de la 10 la 80% în 25 de minute") . Sau mai degrabă sunt niște informații amestecate despre micro-hibrid cu modelul PHEV. Oricum cu atâtea hibride o să forțeze guvernanții să anuleze facilitățile la impozit pentru hibride și parcare.
    0 1
  • andrei
    le amsteci rau de tot. scrie clar in articol:
    Unitatea electrică a versiunii plug-in hybrid este ceva mai puternică, oferind acum 108 CP (+ 7 CP). La o stație de 22 kW, bateria se încarcă de la 10 la 80% în 25 de minute.

    e vb de phev. un micro hibrid are o baterie mica, mult sub 1kWh. si de fapt e mild hybrid. micro erau alea pe 12V, nu pe 48. nu le mai face nimeni acum pe 12V.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru