Noul Mercedes A-Klasse va primi motorul Renault 1.5 dCi
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mercedes a anunţat că va lărgi gama proaspătului A-Klasse cu o versiune nouă, un diesel ascuns sub indicativul A180 CDI. Derivatul economic consemnează prima dovadă a colaborării dintre Mercedes şi alianţa Renault-Nissan, având în vedere că sub capota modelului compact îşi face loc dieselul francezilor de 1.5 litri.
Motorul dCi va reprezenta unitatea de acces în gama lui A-Klasse diesel, alăturându-se celorlalte versiuni deja existente: A200 CDI şi A220 CDI.
Propulsorul de 1.5 litri dezvoltă 109 cai putere la 4000 de rotaţii şi un cuplu motor de 260 Nm, resimţiţi pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1750 şi 2500 rpm. Eficienţa este una de invidiat, având în vedere că emisiile sunt de numai 98 g/km, iar consumul de 3.8 litri/100 km în ciclu mediu.
Unitatea 1.5 dCi poate fi asistată şi de o transmisie automată cu şapte rapoarte, situaţie în care trăsăturile se schimbă. Cuplul motor este de 250 Nm şi apare între 1400 şi 2800 rpm, iar puterea maximă se livrează între 3200 şi 4600 de rotaţii.
Emisiile se opresc la 109 g/km, iar consumul mai creşte, până la 4.1 litri/100 km.Propulsorul 1.5 dCi de pe noul A-Klasse va fi produs de Renault la uzina sa din Valladolid, Spania. De aici, el va fi expediat la Rastatt în Germania, unde mecanicii Mercedes modifică aproximativ 50 de componente, printre care alternatorul, intercooler-ul şi compresorul climatizării.
via l autoblog
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Constructorul asiatic a publicat primele imagini și informații despre Syros, un SUV urban gândit special pentru piața din India. La debut, noul model poate fi comandat cu motorizări pe benzină și diesel. (19.12)
-
Honda a anunțat revenirea modelului Prelude, echipat cu un sistem de propulsie hibrid complet nou. Din anul 2026, acesta va ajunge și în Europa. Noul model va folosi o tehnologie unică, un sistem numit Honda S+ Shift. (18.12)
-
Divizia Mitsubishi din Cehia a dezvoltat o ediție specială pentru modelul Colt. Denumită Colt Performance, aceasta este inspirată din lumea raliurilor. (16.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
http://www.reno.ro/Megane-III-pe-locul-2-la-fiabilitate-t233213.html
Clasament Test-Achats:
1.Toyota hibrid
2.Renault Scenic 1.5 dci
3. Dacia Sandero 1.5 dci
Si apoi:
Buna ziua!
As dori sa imi cumpar NOUL LOGAN 1.5DCI de 109cp la pret de 12.000cu TVA cu AC,SERVO,NOUA NAVIGATIE PUSA PE LODGY... sau C-classe varianta de baza (fara navigatie,incalzire in scaune), la pretul de 30.000euro cu tva.
Ce ati alege ?
Normal, A-Klasse probabil va avea alti consumatori, deci necesarul de energie trebuie sa se adapteze cerintelor. Compresorul climatizarii tine de spatiul interior si pretentiile clientilor.
anu trecut un studiu a aratat ca 80% din posesori seriei 1 credeau ca masina are tractiune.........
ma intreb dupa ce instaleaza mercedes motorul pe A-Klasse ce va scrie pe el......Made by Renault????? sau va avea sigla in 3 stele????
dă goangle transleit si nu mai boldui o afirmatie ilogica. Cum modifica aia compresorul de AC sau alternatorul ? .. le tuneaza ce mama lor le face.. le pune eleroane?
Fabrica mercedes primeste motorul FARA alea si pune altele decat ce pune renault pe masinile sale .. ca sa corespunda cerintelor masinii ...
La subiect - desi motorul pare "mic" in comparatie cu celelalte oferite pa A singurul impediment pe care il vad in exploatare este livrarea puterii intr-un mod un pic mai "zmucit". Ramane de vazut cum va fi feelingul la volan si fiabilitatea pentru ca in rest nu prea exista comentarii - este un mercedes ;)
Ca sa ma fac mai bine inteles, in comparatie cu VW, Audi sta mai bine la fiabilitate. Desi TDI scrie si pe Fabia si pe A8. Cam acelasi lucru e valabil si la Renault-Mercedes. Pana la urma la mijloc e vorba de costuri de productie.
Pe de alta parte depinde cum va trece Mercedes peste acest "handicap" pe piata, diferentele generale dintre Mercedes si Renault fiind destul de mari. Pentru ca fosta generatie a Clasei A si-a cam luat-o "in freza" de la A3 si Seria 1. Acum au promovat noua Clasa A, au starnit interes dar vin cu motoare DCI. "Desteptul" va crede ca are sub capota un motor care e si pe Megane. Iar la Renault poti sa-l ai probabil la jumatate de pret...
Mai bine luati direct Logan, ca are acelasi motor si e de 5 ori mai ieftin.
Prietene, peste tot e globalizare, mai ales cand vine vorba de marci de consum; evident si alea Premium (Mercedes, BMW, Audi) tot de consum sunt, asa ca nu au cum sa scape de blestem.
Si putin off topic: Si BMW pe seria 1 vor introduce motorizarile de 1.6 hdi de la PSA, acelasi motoare pe care le foloseste si Volvo, deci, pana la urma nu vad de ce ar fi o mutare gresita la Mercedes.
Gresesti, eu cred ca iti poti lua o Toyota bemweizat, nu invers, iar ca Audi se tine tare...pai la cate marci sunt in grupul lor ar fi culmea sa mai aiba motoare si de la altii
chiar daca va fi un soc sa deschizi capota unui Mercedes de 40k euro si sa vezi motor Renault.......nam eu bani de Mertan nou deci pot sta linistit ...
Stii care e problema? Pt ce sa mai faca cineva motoare care sa duca 700 de mii de km daca majoritatea sunt aruncate pt casare la 300 de mii? Asta ar insemna ca o masina sa fie tinuta astazi 15 ani cel putin, in afara de unii pasionati, cine mai tine asa mult o masina, asta este trendul, nu vezi ca sunt multi care la 200 de mii considera obosita o masina?
Ideea era nu ca motoarele ar fi slabe, ci faptul ca sunt constructori care nu au de-a face cu domeniul premium, insa constructorii premium au de-a face cu ei. Banii, frate. Toti alearga dupa ei :)).
Asa este, Audi este cel mai pur dintre toti:)
Mercedes nu o sa fie niciodata frate cu Dacia, o stire ca asta este complet denaturata prin prisma faptului ca nu specifica ce componente se schimba din acel motor. Stiati ca din motorul respectiv, primit el - de la spanioli, ca acolo se fabrica, nu mai ramane decat o singura componenta esentiala "intreaga"? Mercedes prelucreaza suplimentar componentele esentiale astfel incat motorul sa asigure o durata de viata sporita precum si un rulaj special. Daca vreti punem un motor de Dacia Logan langa unul de A Klasse, le pornim le turam si mai vorbim apoi :). Multumesc.
PS: Nici motoarele de pe Audi NU sunt acelasi lucru cu cele de pe Skoda.....cu toate ca am vazut asta mai sus :)))) nu va mai amagiti...
oare cati ar zice......:avem aceleasi motoare..........!!!
renault face dieseluri bune. nu degeaba le pun astia pe daciile noastre, .......care suntem atat de pretentiosi la masini
Pasiunea mea genrala fata de masini m-a facut sa ajung pe forumul monomarca Mercedes, unde s-a postat acest link. Si da, eu am adus in discutie si Audi si Skoda. Ma referam la faptul ca Audi este mai fiabil decat Skoda, desi TDI scrie pe ambele. Daca tehnologia din ele este asemanatoare sunt detalii, in mare parte din rationemant de costuri, care fac diferenta intre ele. De-asta un TDI pe un Audi merge mai frumos la peste 300-350000 de km fata de un TDI de pe o Skoda.
Exact la fel se pune problema si in cazul de fata. :)