Noul Land Rover Defender 130: spațiu pentru 8 pasageri și până la 400 CP

de Alexandru Monenciu
Marti, 31.05.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul britanic de automobile prezintă cel mai lung Defender din istorie. Este vorba despre noul Defender 130, un SUV care poate găzdui până la 8 pasageri.

După o serie de imagini teaser, a venit acum momentul să facem cunoștință cu noul Land Rover Defender 130. Considerat a fi cel mai lung Defender din istorie, și pe bună dreptate, acest model poate găzdui până la 8 pasageri pe 3 rânduri de scaune.

Din punct de vedere estetic, Land Rover nu surprinde cu nimic. Defender 130 este, dacă vrei, o versiune lungă a lui Defender 90 sau Defender 110. Ampatamentul a rămas neschimbat, măsurând în continuare 3.022 milimetri, dar lungimea a crescut cu 340 milimetri (5.358 milimetri).

Desigur, pentru a-i face loc celui de-al treilea rând de scaune (pe care pot sta confortabil chiar 3 pasageri adulți), britanicii au fost nevoiți să sacrifice din spațiul pentru bagaje. Cu toate cele 8 scaune în poziție normală, portbagajul are un volum de încărcare de 389 litri.

VARIANTĂ CU 5 SAU 8 LOCURI

Dacă optezi pentru un Defender 130 cu 5 scaune, și rabatezi rândul al doilea, obții un volum de încărcare de 2.515 litri. În caz contrar, te mulțumești cu 1.329 de litri.

Revenind, însă, al treilea rând de scaune poate fi comandate cu funcție de încălzire.

Oferta lui Defender 130 include un sistem de climatizare pe patru zone (opțional), display central de 11.4 inch și suspensie pneumatică.

Paleta de culori include o nuanță exclusivă pentru acest model, denumită Roșu Sedona.

MOTORIZĂRI MICRO-HIBRIDE

În Europa, noul Land Rover Defender 130 poate fi comandat alături de 3 motorizări micro-hibrid. Pentru amatorii de diesel există versiunea D300, cu 300 CP și 650 Nm cuplu. De partea cealaltă avem versiunile P300, adică motor pe benzină, 300 CP și 470 Nm, sau P400.

Aceasta din urmă utilizează tot un motor pe benzină, cu șase cilindri în linie, dar în acest caz dezvoltă 400 CP și 550 Nm. Indiferent de alegerea făcută, tracțiunea integrală și transmisia automată ZF cu 8 rapoarte sunt standard.

Pe lângă nivelurile de echipare obișnuite, constructorul britanic va oferi noul Defender 130 și într-o ediție specială First Edition.

Aceasta este disponibilă în culorile exterioare Alb Fuji (pachetul Extended Bright, piele naturală și ornamente din lemn de stejar), Roșu Sedona (piele Ebony, ornamente din lemn de stejar cu finisaj "ars") și Gri Carpathian (tapițerie din piele și ornamente din lemn de nuc).

via Land Rover

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru