Noul Ford Mustang calcă pe urmele generaţiei de acum 50 de ani: va fi expus pe Empire State Building

de Bogdan Mirică
Marti, 25.03.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generaţie Ford Mustang va ajunge pe acoperişul Empire State Building. Pentru a doua oară. Primul experiment de promovare de acest gen se întâmpla în 1965, cu prima generaţie Ford Mustang.

Urmareste Automarket
În septembrie 2013, Automarket vă propunea un material inediat, menit să anticipeze pregătirile Ford pentru a sărbători cei 50 de ani de existenţă ai modelului Mustang.

POVEŞTI AUTO: Mustangul din vârful lumii

Un model emblematic pentru Ovalul Albastru, Mustang devenea subiectul unei campanii de marketing inedite în 1965. Maşina apărea la etajul 86 al celei mai înalte clădiri din acea vreme: Empire State Building.

Asemeni adevăraţilor meşteşugari, echipa noastră va măsura de două ori şi va tăia odată, asigurându-se astfel că această maşină va ajunge în lifturi.

Dave Pericak
inginerul şef al noului Ford Mustang

Se pare că succesul campaniei de atunci serveşte drept inspiraţie şi oamenilor de marketing de azi.

Aşa se explică intenţia oficialilor Ford de a reedita performnţa, de această dată cu un nou actor principal: noul Mustang, expus în premieră europeană luna aceasta la Salonul de la Geneva.

Şi acum, ca şi atunci, cea mai mare problemă o reprezintă transportul maşinii pe acoperişul impozantei clădiri americane. Cum elicopterele sau macaralele nu pot urca Mustang-ul până la etajul 86, se va apela, cum era de intuit, la aceeaşi soluţie de transport. Maşina va fi dezasamblată şi apoi transportată cu ajutorul lifturilor existente în clădire.

Vă reamintim că în 1965, exemplarul decapotabil Ford Mustang a fost descompus în patru bucăţi. Misiunea va fi ceva mai dificilă acum, având în vedere că actualul Mustang este cu 18 cm mai lung şi cu 10 cm mai lat decât strămoşul său. Pentru a complica şi mai mult problema, echipa de ingineri care se va ocupa de asamblarea modelului va avea la dispoziţie numai şase ore pentru a finaliza totul. Maşina trebuie să fie gata la ora 8 dimineaţa, în data de 16 aprilie.

În 1965, inginerii au dezasamblat interiorul lui Ford Mustang pentru a uşura urcarea lui în lifturi.

Esential 50 de ani împlineşte anul acesta Ford Mustang.

Dave Pericak, inginerul şef care a condus dezvoltarea noului Mustang, a declarat: „Asemeni adevăraţilor meşteşugari, echipa noastră va măsura de două ori şi va tăia odată, asigurându-se astfel că această maşină va ajunge în lifturi.

Echipa desemnată a fost deja în Empire state Building şi a luat măsurătorile necesare înainte de a secţiona maşina.”

Anul acesta, Ford derulează mai multe campanii de promovare a noului Mustang cu ocazia lansării noii generaţii, dar şi pentru a sărbători cum se cuvine cei 50 de ani de existenţă.

Comentarii (3)

  • Mihnea
    Nu înțeleg! Asta i-l face cumva mai bun?
    4 11
  • Arata foarte bine noua generatie.Pentru mine,Mustang si Camaro raman cele mai frumoase masini sport. La capitolul design,europenii mai au de invatat de la americani,parerea mea.
    8 10
  • mustang
    Arata excelent,design foarte inspirat.Totusi,trebuie sa vina si cu motorizari pe masura,as vrea sa vad ce ar putea face 500-600 cai putere pe aceasta masina.Toate bune.
    3 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru