Noul Ford Focus RS, confirmat pentru debut în 2015

de Sebastian Toma
Marti, 05.02.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Debutul lui Ford Focus RS a fost confirmat pentru 2015. Modelul va avea un motor turbo de 2.3 litri care va dezvolta aproximativ 330 CP.

Ford Focus RS va primi cea de-a treia generaţie în 2015. Vestea vine din partea mai multor surse din cadrul mărcii americane, care au discutat cu englezii de la Autocar şi au confirmat această informaţie fără să-şi dea numele. Barb Samardzich, vicepreşedinte al departamentului de dezvoltare produs de la Ford of Europe, a declarat că Ford se concentrează atât pe modelele de volum, cât şi pe modelele care vor realiza volume mai reduse, ambele urmând să facă parte din strategia One Ford. Englezii susţin că Samardzich a fost la un pas de a confirma noua generaţie a lui Focus RS, spunând că segmentul respectiv va trebui urmărit cu atenţie.

Însă, Samardzich a specificat faptul că studiile realizate de Ford au dovedit faptul că prezenţa unui model RS în gamă este necesară. Practic, temerile americanilor privind canibalizarea vânzărilor de Focus ST sau de Mustang au fost eliminate în urma studiului respectiv, acesta demonstrând că Focus RS ar fi un produs de sine-stătător, care ar avea o clientelă neinteresată nici de Mustang, nici de Focus ST, aducând un plus de valoare mărcii.

Aparent, clienţii de modele ST nu sunt interesaţi de RS-uri, pe când clienţii de Mustang au aşteptări complet diferite de cele două versiuni ale lui Focus.

Noua generaţie a lui Ford Focus va fi echipată cu un motor turbo cu patru cilindri în linie, care va avea o cilindree de 2.3 litri şi va fi montat transversal. Motorul va fi împărţit cu Mustang şi va dezvolta până la 330 CP. Contrar zvonurilor anterioare, Ford a renunţat la orice ideea de Focus RS hibrid sau de o eventuală versiune cu tracţiune integrală a acestuia, deoarece ambele soluţii tehnice ar fi fost prea costisitoare şi ar fi îndepărtat clienţii. Suspensia faţă Revoknuckle va fi păstrată, deoarece inginerii Ford s-au convins că aceasta este necesară pentru a evita fenomenul de torque-steer.

Via Autocar

Comentarii (8)

  • Urâtă.
    9 19
  • frumos nu-i urata mai.
    13 4
  • AMG PURE
    ce sa fie ma urata ? masina din poza ? voi nu vedeti ca e actualul focus st in poza ? aveati impresia ca deja a aparut cu 2 ani inainte in forma finala ? unde traiti
    10 1
  • NeaNelu
    In poza e Focus ST,nu RS.Deocamdata nu stim cum va arata noul RS.
    Oricum,Focus va avea facelift pana atunci.
    10 0
  • titlu mai bine era: Asa arata Focus facelift. Bine nu ca nu l-am sti de la americani
    4 2
  • Deacord
    1 1
  • andrey_1293
    RS-ul MK2 s-a vandut ca maine calda (nu in Romania bineinteles). Astia de la Ford zic ca torque-steering-ul nu va mai fi la fel de pronuntat la varianta noua. Daca e adevarat, se anunta o masina fun :)
    3 3
  • andrey_1293
    painea*
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru